Speța anti-națională a unei justiții-dinozaur…

Nu, nu Laszlo Tokes a câștigat… Nu este nici pe departe victoria lui prin pseudo argumentele juridic-descriptive… Nu este nici măcar o victorie pe seama lipsei de prezență, de minimă reacție a justiției noastre, ci o sancțiune la adresa României, în care Tokes este doar o parte a subiectului… Restul îl reprezintă inabilitatea, lașitatea, neimplicarea, tergiversarea argumentativă a autorităților și a justiției din România… Despre asta este vorba în decizia de condamnare a României în cele două procese deschise de popa Tokes dar necâștigate de acesta…

Sigur, pecetea va fi aceea a victoriei ungurului revizionist și al dreptului în drepturi (auto)conferite în numele deciziei CEDO. Dar, dacă avem smerenia unei minime recunoașteri a catastrofalei magistraturi de la noi, avem și evidența unui semnal de alarmă de la nivel internațional… Și poate că ar fi fost bine să fie vorba strict de individul Tokes și felul acestuia de a fi câștigat, punctual (bi-punctual!), dintr-o eroare juridică și o inabilitate de încadrare a sancțiunii… Ar fi fost cu mult mai ușor de îndreptat rușinea unei justiții-dinozaur… Dar, așa, sentința CEDO devine o speță a necesității revizuirii sistemelor din România. Și poate doar discreția să nu-i fi determinat pe judecătorii europeni să fie cu mult mai tranșanți… Să ceară României disjungerea din această sentință a unui dosar de analiză la nivelul CSM -ului, pentru revizuirea normelor folosite de justiția Română în non-argumentațiile ei…

Întreg ridicolul speței bistegare (!) a plecat de la felul în care ofensa lui Laszlo Tokes, de a fi arborat, pe rând, apoi dimpreună, cârpele și steagurile fantoșelor istorice, să fi fost sancționată pentru nerespectarea normelor de… publicitate stradală. Și pe care instanța de judecată a menținut-o între aceleași încadrări, fără a fi scos în evidență grava ofensă adusă simbolurilor naționale prin afișarea cârpelor respective… Pentru că, dacă o instanță l-ar fi judecat pe Tokes, fie și într-un dosar disjuns, pentru încălcarea articolelor constituționale privind însemnele de stat, având ca motivație faptul că steagurile-cârpă ale ținutului secuiesc și fantoșei istorice a partiumului au fost puse lângă drapelul Statului Român, CEDO ar fi avut conținutul juridic necesar adoptării unei decizii definitive și integral îndreptate împotriva reclamantului ungur…

Și totuși, CEDO are dreptate în a condamna Statul Român… Dar nu strict în favoarea pecuniară a individului Tokes, așa cum ar putea părea la prima lectură, ci din perspectiva urgentării revizuirii atitudinii juridice a sistemului. Și ar fi fost atât de bine să o facă, spre binele nostru, în termeni și mai preciși, inclusiv pentru faptul că libertățile individului nu pot fi mai presus de drepturile majorității și, mai ales, de normele constituționale privind simbolurile naționale…

Evident, ultimul care își va asuma vreo vinovăție din această condamnare va fi chiar Statul Român… Nici un magistrat nu va fi atenționat de către CSM pentru eroarea (în cel mai fericit caz, neprofesionalismul juridic) de încadrare a unei ofense fățișe la adresa simbolurilor naționale în sfera nerespectării normelor de publicitate stradală… Și nimeni nu va îndrepta, nu eroarea trecutului, ci normele juridice pentru prezent și viitor… Și nu pentru faptul că, practic, popa Tokes își poate atârna oricând, la același balcon, și izmenele, riscând doar o sancțiune pentru nerespectarea regimului de publicitate stradală (!), de altfel, se poate spune că deja a făcut-o dacă ținem cont de valoarea cârpei secuiești, dar orice provocare făcută pe lângă minima literă a unor norme locale vizând feluritele tipuri de afișaj stradal va avea, dincolo de o sancțiune oricum insignifiantă la nivel personal, consecințe cu mult mai grave. Pentru că Laszlo Tokes, sau oricare altă larvă zemuind în balele iredentismului, secesionismului și revizionismului, va putea citi lângă laveta de budă și o eventuală declarație de autonomie și reconstituționalizare a țării…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*