Nicolae Mereacre – un portdrapel al literaturii moldovenești

Acum, pe pandemie, când toată lumea a devenit mai tristă și temătoare, a ajuns la sediul nostru (CJCPCT Ilfov) o carte: „Bobârnacul tămăduitor” de epigramistul Nicolae Mereacre. Când am deschis-o, am citit și am zâmbit de la prima pagină. Erau epigrame, scrise cu panaș. Apoi am devenit curios.  Cine este autorul? Născut la 31 ianuarie 1956, la Costești, în raionul Ialoveni. Studii: Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Jurnalistică, absolvită în anul 1981. A activat în presa raională și republicană. În prezent exercită funcția de secretar al raionului Ialoveni. Debut editorial: „În duși buni” (1994). Cărți publicate: „În duși buni” (proze umoristice), 1994, Chișinău, Editura Uniunii Scriitorilor,1994, „Povestea Greblei” (proze umoristice, epigrame), Editura Altip, Alba Iulia, România ,2013, „La Raport!” (epigrame și catrene), Editura CRIO SA, Criuleni, 2016. Premii obținute: Premiul Consiliului Județean Alba Iulia (România, proză umoristică, Alba Iulia, 2013); Premiul Festivalului „Întâlnirea epigramiștilor”, epigramă, (Brăila, România, 2014); Premiul Festivalului „AlbUmor”, proză umoristică, (Alba Iulia, 2017),  un premiu luat la Cluj-Napoca, etc.. Nicolae Mereacre este membru al Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Epigramiștilor din România.

Epigrama este un vechi gen literar pe care scriitorii „moftangii” de azi  au trecut-o pe o linie moartă. Nu înţeleg de ce, atât timp cât marii scriitori ai literaturii noastre au scris epigrame şi se duelau între ei, de câte ori aveau prilejul, cu acest tip de „spadă”. Garabet Ibrăileanu numea epigrama atât de frumos şi exact: „floare din soiul înţepător al rozaceelor”. În „Dicţionar de terminologie poetică” (Editura „Ion Creangă”, Bucureşti, 1976) autorii adaugă definiţiei date acestui gen şi proprietatea: „specie a poeziei lirice, caracteristică prin scurtimea ei”. Irina Petras, în „Genuri şi specii literare” (Editura „Demiurg”, Bucureşti, 1993), adaugă conţinutului definiţiei şi caracteristica de „mic poem”, iar dacă ne ducem mai în urmă, şi Lazăr Şăineanu introduce în definiţia epigramei sintagma „poezie scurtă”. Aspectul evidenţiat poate fi regăsit şi în alte surse care definesc epigrama, semn că era integrată literaturii. Dacă modernii acordau epigramei un loc în galaxia genurilor literare, postmodernii, ca adepţi ai ludicului, pastişei şi parodiei, au exclus-o tacit, filonul ironic folosindu-l în propriile versuri.  După Revoluţia din 89, acaparând şi revistele literare, şi asociaţiile scriitoriceşti, şi chiar Uniunea Scriitorilor din România, optzeciştii elitişti au trecut-o la „genuri uşoare”. Revistele literare nu au încurajat genul.  Întrebat care ar fi părerea USR despre statutul de gen literar al epigramei şi de scriitor al epigramistului, Mihai Haivas răspunde într-un interviu: „Cât privește PĂREREA U.S.R. despre existența acestui statut, răspunsul meu este unul nuanțat. Mulți scriitori din U.S.R., făcând parte și din U.E.R., colaborează frecvent cu epigramiștii, atât la festivaluri, cât și în publicații, deci, implicit, recunosc statutul de epigramist (de exemplu scriitorii din ALPI). Însă, din păcate, reticența conducerii U.S.R., manifestată prin neacceptarea volumelor de epigramă (alături de cele de poezie) în dosarele de primire în U.S.R., trădează evident negarea subiectivă a statutului de epigramist, ca potențial „scriitor cu acte-n regulă” (adică din U.S.R.). Față de această aroganță a U.S.R., epigramiștii au reacționat, așa cum numai ei știu”. Prin epigrame, adăugăm noi. Salutăm preocuparea revistei „Moldova literară” de a acorda pagini     epigramei şi epigramiştilor. Pe lângă rubrici de proză, poezie, eseu, semnal literar, galeria artelor, reportaj, vocea diasporei etc., colectivul redacţional a acordat un spaţiu generos şi epigramiştilor. „Moldova literară”, cu apariţie trimestrială la Iaşi şi fondată de Liga Scriitorilor din România, este o revistă deschisă epigramei ca gen literar.

Epigramistul Nicolae Mereacre, acumulând o experiență bogată de viață, observă cu ușurință lacunele și metehnele din societate ca să le traspună cu sarcasm în catrenele sale cu „pretenții epigramatice”, cum le definește domnia sa, cu modestia care-l reprezintă.” (Ion Cuzuioc – coleg epigramist) Cartea „Bobârnacul tămăduitor” este scrisă cu har de scriitor și de umorist, meritând toată aprecierea noastră, cei care mai avem timp și chemare spre a mai deschide o carte… Chiar dacă usturător, câteodată bobârnacul mai este și… tămăduitor! Urmează câteva exemple…

 *

Unui fost…

Cu punga plină, bun de gură,

O ține din beție-n chef,

La cum se laudă și-njură,

Se vede c-a fost mare șef.

O legitate

Nu prea de mult am observat

O legitate naturală:

Să fii un prost e complicat,

Căci concurența dă năvală.

Lamentare în epoca internetului

Am pensia mai mult de-o mie,

Nici traiul nu e de prăpăd,

Doar că nepoții și copiii

Pe Skype i-aud, acolo-i văd.

Despre un coleg de școală

(de curând ajuns ministru)

Știu că demult, din clasa șaptea,

Țintea un post mai aurit,

Dar, cum e un netot ca noaptea,

Mă mir că drumul l-a găsit.

Puținul mult

Când vreau ceva cumva s-obțin,

Eu glasul inimii ascult,

Mă mulțumesc și cu puțin,

Dar cel puțin să fie mult.

În secolul XXI…

…Afli, dacă strict socoți,

Concurența între state:

Cine are mai mulți hoți,

Mafii și prostituate.

Lauda de sine…

În ale sale – activități

Se laudă, precum îi place,

Că are două facultăți,

Cât despre studii insul tace.

Intrus și analfabet

Ajuns mai mare pe cultură,

Își zice mulțumit de sine:

-Vai, lume, câtă incultură!

Eu cred c-aicea e de mine.

Eternul ales

Prins în flagrant, eternul deputat

Își etală neapărat clemența:

„O viață am cerșit și am furat

Doar votul care afce diferența…”

Scuza leneșului

„- De vrei să fii bogat, nu glumă,

Muncește mult, până târziu…”

-O fi și-asemenea cutumă?

N-am auzit de ea, n-o știu!

Femeia

După gândire lungă, serioasă,

Ajungi să afli într-o bună zi:

Femeia e o carte ne-nțeleasă,

Oricât de multe ori o vei citi.

Când șeful nostru…

Când șeful nostru-ncalcă-o lege

Sau poate niște simple norme,

El ne declară, se-nțelege,

Că astea sunt numai reforme.

Una dintre ele

În straie noi și cu ținută-aleasă,

Cu creme pe picioare și pe mâini,

Se vrea să fie tânără, frumoasă,

De aia zilnic stă printre… bătrâni.

Alegătorii și alesul lor

Doar pentru câteva monede

L-au susținut, în slăvi l-au pus,

Și l-au urcat atât de sus,

Că nimeni astăzi nu-l mai vede.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*