Coiba Mare, peștera cu cea mai lată intrare din România

Coiba Mare este o peșteră situată în județul Alba, la 300 de metri amonte de cătunul Casa de Piatră, pe Valea Gârdișoara, la 15 kilometri de comuna Gârda de Sus, mergând pe Valea Gârda Seacă. La coborârea spre gura peșterii fiecare cuvânt este repetat cu exactitate de peșteră, ca un bun venit pentru turostul interest de măreția naturii. Portalul Peșterii Coiba mare are 74 metri lățime și 47 metri înălțime (este peștera cu cea mai lată intrare din România: 74 metri). Peștera este activă în etajul inferior și prezintă numeroase lacuri, cascade și sifoane. Apele intrate în subteran prin Coiba Mare, respectiv Coiba Mică, ies la suprafață prin Izbucul Tăuzului situat la câtiva kilometrii în aval. Lungimea totală a tuturor galeriilor depășește patru km (4447metri). Se poate vizita pe tot parcursul anului – e nevoie de surse de iluminat, iar pentru vizitarea întregii peșteri sunt necesare echipamente de speologie. În perioadele cu debit mare a râului Gărdișoara nu este indicată vizitarea peșterii, datorită posibilității inundării pasajelor strâmte și imposibilitatea ieșirii din peșteră până la ape mai mici. Un pârâu firav, cu totul neînsemnat față de colosala deschidere, apare de sub malul stâng al Gărdișoarei, din Izbucul de la Coibița, și se strecoară curajos pe sub arcadele imense. El este un excelent ghid, deoarece urmându-l vom găsi ușor calea spre adâncurile peșterii.

Pârâul traversează la început o sală vastă – Sala Mare, care se îngustează însă tot mai mult, ca o uriașă pâlnie. Pe laturi, la diferite înălțimi se zăresc deschideri de galerii care conduc într-un sistem superior foarte vast și extrem de labirintic. Din această cauză și a numeroaselor dificultăți tehnice, vizitarea lui nu este recomandată turiștilor. În fundul îngustat al sălii, pârâul se strecoară pe sub două bolți joase consecutive, care obligă la un târâș de câțiva metri (destul de greu de găsit când pârâul seacă), apoi răzbește în Sala Jeannel. De aici, printr-un tunel înalt, firul de apă iese în a doua sală de mari dimensiuni, denumită Sala Confluenței. Aici el se unește cu un curs de apă mult mai viguros, care reprezintă de fapt scurgerea subterană a apelor Văii Gărdișoara. Aceste ape dispar din albia lor de la suprafață prin gura greu accesibilă și cu aspect neprimitor al peșterii Coiba Mică, aflată cu 350m în amonte. Drumul lor pe sub pământ traversează un sifon lung de 60m și adânc de 10m, care separă net Coiba Mică de Coiba Mare. Apoi, dincolo de Sala Confluenței, apele urmăresc o galerie largă, prin care înaintarea devine însă mai anevoioasă din cauza cursului mare de apă. O cascadă cam de 3m înălțime și două lacuri adânci, ce nu pot fi depășite decât cu ajutorul unei bărci de cauciuc, constituie bariere greu de trecut. După 386m, un al treilea lac, de data aceasta sifonant, apare ca un obstacol care face neputincios orice mijloc de explorare: pe oglinda neagră a apei viiturile au adunat de-a lungul timpului nenumărați bușteni îngrămădiți într-o împletitură haotică de crengi și cioturi căreia nici barca și nici scafandrul nu-i mai pot face față. I se spune Lacul Morții. Apa străbate încă cel puțin 2,5km de galerii necunoscute înainte de a apărea din nou la suprafață din malul drept al Gârdei Seci, prin Izbucul de la Tăuz, în locul numit „La Moara Filii”.

Zona carstică Gârda – Arieșeni a Munților Apuseni au fost gazda unei epediții a clubului AKPP din Finlanda, în anul 2014. În această expediție, în care finandezii au şofat peste 2000 de km pentru a transporta cele peste două tone de echipament necesare scufundărilor, s-a organizat plonjarea în „Lacului Morții” sifonul terminal al peșterii Coiba Mare. De asemenea, s-au efectuat mai multe scufundări în Izbucul Tăuz – peștera scufundată cu cel mai mare grad de dificultate din România. Descoperirea finlandezilor plasează Coiba Mare pe locul trei în clasamentul peşterilor foartea adânci din Europa. Pe primul loc se află Peştera Vaucluse din Franţa, unde specialistii au ajuns până la 300 de metri adâncime. Această expediție de scufundări în peșteri au fost organizate de Călin Drăgan (SNS – România) și Adrian Pereț (Finlanda). Călin Drăgan povestește: „Toată aventura aceasta a început în urmă cu 6 luni când amicul meu Adrian Pereț m-a întrebat unde se pot face scufundări în peșteră în România. Mi-a explicat ce este vorba de echipa „Divers of the Dark”, despre care știam și, cunoscându-le activitatea, alegerea locului a fost destul de ușoară. Trebuia să fie un loc care să depășească posibilitățile noastre atât tehnice cât și competențele de scufundare. Astfel să fiu sigur că nu apar nici un fel de animozități”. Numele „Lacului Morții”, sifonul terminal al peșterii Coiba Mare este dat de numărul mare de bușteni care se află în derivă, pe suprafața acestuia și la diverse nivele în această galerie scufundată.

Acești bușteni acoperă în prezent în totalitate suprafața lacului, în așa fel încât pentru a se putea efectua scufundarea au trebuit împinși câțiva pentru a se face un spațiu prin care să se ajungă la apă. Ultima scufundare în acest lac fusese realizată în 1998, până la adâncimea de 35 m de scufundătorii cehi Novak M. și Zaruba I. Echipa de speologi a fost formată din Sami Paakkarinen (Finlanda), Patrik Gronquist (Finlanda), Adrian Pereț (Finlanda), Andras Kuti (Ungaria), Călin Drăgan (România), Ciubotărescu Christian (România), care au transportat cele peste 250 kg de echipament prin târâșuri, prin semisifoane, peste cascadă pentru ca primii doi să se poată scufunda. Sami Paakkarinen ne povestește. „În această săptămână ne-am scufundat în Coiba Mare. Acesta a fost un proiect epuizant. A luat multe ore transportul echipamentului la locul scufundării. Este și o cascadă înaltă unde a trebuit montată o tiroliană pentru a trece echipamentul pe partea cealaltă a cascadei. Dar oricum ne-am scufundat, deși este un sifon care suge apa. Pornește de la un diametru de 20 m și devine din ce în ce mai mic, după 30 m. Devine un tunel de presiune, de 1,5 m lățime și 3-4 m înălțime. Am instalat 180-200 m de fir ghid nou până la adâncimea de 91 m, dar galeria continuă (cel puțin 2m cât era vizibilitatea). Aș spune că este cea mai adâncă galerie scufundată din Romania în prezent. Aici am atins adâncimea maximă la care putem înainta”. Scufundarea a durat în jur de 3 ore, din care circa 20 minute se înaintează, iar diferența se stă la diverse paliere de decompresie. La adâncime, azotul se dizolvă în sânge și dacă se iese brusc la suprafață acesta se transformă în bule de gaz care înfundă vasele de sânge (apare boala de decompresie care poate duce la deces). Pentru adâncimi mari (sub 40 m) nu se folosește aer, ci un gaz în care se introduce heliu. De asemenea, scufundătorii de adâncime au folosit Rebreathere – aparate de respirat cu circuit închis (pentru a folosi mai puține butelii și gaze de respirat). Pentru a se proteja de apa rece au folosit costume etanșe (Dry suit) cu sisteme de încălzire electrice. În cadrul expediției s-au efectuat mai multe scufundări și în Izbucul Tăuz – peștera scufundată cu cel mai mare grad de dificultate din România. La 4 octombrie 2002 un speolog scufundător din Polonia pe nume Rafal Garski și-a pierdut viața în acest loc.

În ianuarie 2006, W. Szymanowski ajunsese la distanța de 375 metri de la intrare și trecând ramura ascendentă ajunsese la 30 de suprafață. Din păcate în primăvara acelui an a decedat prin înec într-o peșteră scufundată din Franța la o adâncime de peste o sută de metri. Asfel după decesul său și a lui V. Bolek – scufundătorul care ajunsese pentru prima dată la fundul sifonului 2 la adâncimea de 87 m – prin înec într-un lac în Germania, timp de 8 ani nu a mai încercat nimeni să treacă acest sifon. Din fericire echipa experimentată din Finlanda, prin medierea scufundătorului speolog Adrian Pereț – care s-a stabilit de 15 ani în această țară a vizitat zona. Adrian Pereț descrie echipa de vârf: „Din punctul lor de vedere pare simplu. Ei cred că au mii de scufundări, la adâncimi de peste 100 m. Ei se duc și fac scufundări în care stau sub apă câte 12 ore pentru decompresie. Nu adâncimea este problema. Adâncimea este doar un număr care-ți spune disciplinat ce trebuie să faci. Până la adâncimea de 20m în sifonul 2 galeria este destul de largă, 6m lățime cu 2-3m înălțime. Pe la 20 m începe să se îngusteze, și fundul este plin de nisip. Ajunge să fie atât de îngust încât ai un spețiu foartte limitat. Ești la tine cu 5 butelii. Practic nu mai încapi să înoți. Ești la 45 de grade, cu capul în jos, și te târăști pe nisip, cu buteliile frecându-te de tavan. Ajungi să nu încapi. Trebuie să-ti tragi buteliile de sub tine, trebuie să ți le aranjezi în așa fel încât să-ţi găsești o poziție să înaintezi. Din punctul meu de vedere este o scufundare foarte dificilă.” Sami Paakkarinen (Finlanda) coordonatorul scufundărilor, povestește: „Ne-am scufundat la adâncimea de 83 m și am continuat explorarea galeriei care mergea ascendent, și am ieșit într-o galerie aerată, care nu mai fusese parcursă nici o dată. Această galerie nouă este de o lungime de aproximativ 200 m și am găsit un nou sifon. Am trecut și acest nou sifon, care era destul de scurt, circa 20 m lungime și 6m adâncime. A urmat un nou sector aerat de circa 80-100 m, dar pe acea galerie am întâlnit o cascadă de 4 m înălțime. Am cumpărat din orașul apropiat (Câmpeni) o scară de aluminiu de 6 m și am trecut-o prin sifonul de 83 m adâncime, prin sectoarele aerate, peste sifonul al treilea și am putut depăși cascada, dar a urmat sifonul nr.4. Am plonjat sifonul numarul 4, care coboară întâi la 16 m adâncime, apoi urcă la 4 m și am crezut că duce la suprafață. Dar de fapt cobora în pantă descendentă. Noi ne-am întors de la adâncimea de 55 m, dar galeria cobora în continuare. În acel sifon am întins 300 m de fir ghid, deci și acel sifon este unul lung”. În urma colaborării internaționale, sifonul terminal din peștera „Coiba Mare” („Lacul Morții”), cea mai adâncă galerie înecată din România cu peste 92 m adâncime și sifonul 2 din „Izbucul Tăuz” a fost depășit, descoperindu-se încă 2 sifoane și 2 sectoare aerate. De asemenea, s-a efectuat o scufundare în izbucul „Cotețul Dobreștilor”, care însă a fost scurtă, din cauza vizibilității scăzute din cauza apei tulburi.

Aceste expediții au adus un nou sector carstic în atenția speologilor, depășind bariere ce păreau acum un timp de netrecut. Numai prin curajul și îndrăzneala acestor adevărați eroi, se poate aduce la lumină tainele acestei lumi cuprinse cu totul de întuneric, lumea peșterilor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*