„Portul popular românesc” – o adevarată comoară

Tradițiile, meșteșugurile și obiceiurile au constituit dintotdeauna lada de zestre a poporului nostru. Nici nu se putea astfel, pentru că viața la țară, alături de natură, cheamă la o frenezie a creației personale, dar și colective („viața satului”). Poezia, cântecul și dansul au ocupat un loc central în viața de toate zilele a poporului român. Ele au însoțit țăranul la muncă, l-au înveselit și i-au înviorat petrecerile. Folclorul românesc are o tradiție milenară, iar forța creatoare a poporului român este încă viguroasă.

Tezaurul tradițional a exprimat expresia idealurilor lui. Ca parte integrantă a istoriei și civilizației poporului român, portul popular constituie un document viu care, dăinuind peste veacuri, a transmis generațiilor mesajul unei creații artistice autentice. Costumul confecționat de țăranca română este legat de viața sa de zi cu zi. El este conceput nu numai ca obiect de uz practic, dar și ca o nevoie de frumos, de materializare a talentului și a iubirii pentru natura în care s-a născut. Păstrarea lui a constituit un semn de protest în calea celor care au exersat oprimarea socială și națională. Împodobirea costumului indică direct sursa de inspirație a țărăncii: frunzele și florile câmpului. păsările, oamenii, animalele. Ea știe să le prezinte în așa fel, încât prin liniile cele mai simple reda esențialul cu o mare puritate de expresie. Cusătura, arta cusutului și a țesutului, este o îndeletnicire foarte veche. Împodobirea cămășii și a pieselor de la brâu în jos, a sumanelor, se făcea pe teritoriul țării noastre încă din timpul triburilor trace. Anterior, picturile aflate pe vasele ceramice ale culturii Cucuteni, sau Vădastra, Gumelnița, Turdaș, ne arată că oamenii de atunci foloseau anumite modele, anumite simboluri. Despre broderia la traci vorbește Herodot, care amintește de șubele lor brodate. Incontestabil că arta cusăturilor înflorește odată cu ocuparea Daciei de către romani. În secolele XV și XVI cusătura românească și broderia cu fir metalic ia o mare amploare, mai ales la curțile domnești. Renumite sunt cusăturile și broderiile pe veșmintele domnești din timpul lui Ștefan cel Mare și Vasile Lupu. Costumul popular este un prețios document artistic, social și istoric.

Țărănimea noastră este înzestrată din fire cu atâta gust și atâta pricepere încât provoacă și admirația străinilor. Pe când bărbatul caută să împodobească cu fel de fel de ornamente crestate sau cioplite case, mobile, unelte de lucru, covoarele și brâiele tesute pe stative și îndeosebi cămășile și ștergarele, oferă femeilor familiei prilejul binevenit de a-și manifesta talentul, de a-și arăta gustul, brodându-le cu motive bogate în cele mai vii culori. Putem spune că bunicile și străbunicile noastre, neștiind a scrie ori a citi, au scris totuși pe pânză cu mâna bătătorită de muncă, cu acul drept condei, cu firul de lână ori bumbăcel drept cerneală, minunate opere de aleasă și neîntrecută artă românească, opere ce ne cinstesc numele în fața lumii întregi, opere ce grăiesc pretutindeni unde se găsesc, la noi sau peste hotare, despre geniul neamului nostru. Multe, foarte multe din aceste vechi, bătrânești odoare au fost distruse de vremea ce nu cruță nimic în trecerea ei, multe au suferit transformări și doar foarte puține au ajuns până la noi așa cum au fost la început, nealterate de influențe străine. Tradiția a ținut aprinsă lumina simțirii artistice a străbunilor noștri. Candela tradiției strămoșești trebuie ținută veșnic trează. Creațiile noi trebuie să valorifice izvoadele locale sau zonale, să îmbogățească tezaurul artei populare strămoșești, așa cum le-au valorificat generațiile trecute, în năzuințele lor spre tot mai frumos. Respectul tradiției și naivitatea inspirației din natură este tot secretul cusăturilor noastre.

Apariția cărții „Portul popular românesc” de Alexandrina Enăchescu-Cantemir, la Editura „Scrisul românesc”, din Craiova, în anul 1939,  o ediție îngrijită și cu un „cuvânt înainte” de C. Zeletin avea să aducă lumină într-o zonă oarecum cenușie. Prin paginile sale colorate, dar și create după studii atente și cercetări pertinente, această carte – album aduce din negura timpului spelndoarea costumelor populare românești. De aceea exemplarele s-au epuizat rapid, iar necesitatea de o avea și a o da mai departe a făcut ca regimul ce a urmat să solicite retipărirea ei. Așa că, volumul – album „Portul popular românesc” de Alexandrina Enăchescu-Cantemir, reapare la prestigioasa editură „Meridiane”, din București, în anul 1971, în română, dar și în versiunile engleză, franceză, germană și rusă. Astfel se completa un capitol important al istoriei noastre, acordându-se importanța necesară acestei cărți de căpătâi, acestei bijuterii editoariele. Amintind pe autoarea  Alexandrina Enăchescu-Cantemir, folclorista care a iubit adânc România și pe români, voi cita și pe ing. Erich Kolbenheyer, autorul albumului „Motive ale industriei casnice de broderii din Bucovina” tipărit la Viena în anul 1912: „Din dorința de a păstra comoara aceasta și de a o face accesibilă tuturor, iar pe de altă parte dorind de a scăpa de pericolul uitării și a pierzaniei și de a salva, cât se mai poate salva, am intreprins această operă”. Acestea sunt cuvintele unui austriac, care a trăit și a muncit ca director al unei școli de pe meleagurile noastre, a cunoscut țăranul român și i-a apreciat arta în așa măsură, încât s-a simțit obligat să o încredințeze hârtiei pentru a rămâne cât de cât în amintirea urmașilor. Trebuie menționată aici și reușita de a declara ziua de 24 iunie, ca „Ziua universală a iei”, cămașa tradițională românească. Portul național e ca o uniformă după care ni se cunoaște neamul, e un steag al națiunii române. Portul nostru e cel mai artistic și cel mai distins dintre toate porturile populare și trebuie să fim mândri de acestă zestre milenară. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*