Ferpar libertății de exprimare…

Sună ca un meșteșugit ferpar al libertății de exprimare… „A scris și a comentat”… Anii 50′, anii 60′, anii 80′ – sau nu?!- și acum… Și nici măcar ca libertăți de acțiune… Ci ultimele expresii de zvârcolire în exprimări… Ale gazetarului… Sau ale opiniei publice?…  Căci, de îl amendau că a scris articolul fără să poarte masca-botniță, măcar aveau o scuză legată de nealinierea pandemică la subiectele tabu ale (deja și aproape „deja vu”) vremurilor… Că de aia nu sunt bine văzuți de către mass-media anumiți prelați (ne)slujbași, că tot scriu despre ei niște unii fără să-și tragă masca pe ochi… Ar fi fost tot o motivație cusută, dar nu era atât de vizibilă căderea în păcatul intenției de cenzură. Căci, între discriminarea reproșată unor gazetari și cenzură (chiar mai grav, autocenzura), e de preferat amenda pentru discriminare…

Astăzi, prea bătrânul gazetar (pentru acceptările unei lumi strangulate între ițele, nici măcar de cârpe-tanga, ci de botnițe, multicolore, dar tot lese), reprezintă un disconfort de bârnă-pai în ochiul cenzor al guvernanților și al nenumăraților băgători în seamă ce-și varsă reclamațiile pe la feluritele consilii… Acum însă, într-o crimă-de-scrire, un „lez majesté” pe care și l-ar dori tot mai mulți, a punctat hâtru golurile de impozație ale cap-stătătorului, nu bisericii noastre, ci arhiereilor „lor” (nu întotdeauna și nu neapărat și ai noștri).

Iar pentru un articol „vitriolant”, în fapt vitriolant doar prin cazuistica de presă în timp a gazetarului, altminteri un articol destul de subțire pentru o linguriță cu vârf de satiră, a fost amendat de către CNCD pe motiv de discriminare… Pentru o parabolă, un pamflet, chiar un soi de miștocăreală, azvârlită obraznic către „urbi et orbi”… O scriere în care a azvârlit cu niște sutane preoțești, nu cu prea sfinții noștri părinți ai osaturii credinței noastre, de pereții unei imposturi pe care nu o putem nega ca ființând, și finanțând!, printre și între multe dintre zidurile cu rosturi aparente de „zidiri”…

Sec, gazetarul a fost amendat pentru „Satana în sutană” (!)… Pentru o scriere utopic-metaforică… A priori cu încărcătura de factură agravantă. Sancționat pentru „Satana” și felurite comentarii… Dar ce treabă are CNCD ul cu un articol-opinie? Nici una! Și atunci se merge pe reclamarea unui titlu. A titlului și a comentariilor… Iar CNCD putea sancționa eventual „comentariile”, la și altele, dacă erau exprimate într-un spațiu media public audio-vizual… Dar nu o scriere de gazetar…

Și în ce format de citire „Satană în sutană” reprezintă o faptă de discriminare? Cum te raportezi cu un asemenea verdict? Cum stabilești o măsură dar și „ocaua” de discriminare dintr-o zonă a parabolei? Cum dai încărcătură laică/religioasă faptei-noțiuni pe care o „analizezi” ca discriminare?… Sau rostul amenzii în formula însoțitoare? Una justificativă dar și cauzatoare în același timp. Faptul că „CTP a scris și a comentat despre BOR” folosind expresia Satană în sutană.

Scoatem din context BOR, apărat, culmea, de către personaje care au săpat abitir după  motive de discriminare pentru existența acesteia pe lângă celelalte culte. Cum rămâne însă cu amenda dată pentru un drept constituțional, acela de a scrie și a comenta? Nici măcar o măsură a gravității faptei gazetarului, ca repercusiune asupra societății, ci strict punerea la zid pentru o activitate care, da, chiar și cu masca pe față rămâne la fel de potențial acidă. Pentru că, și dacă ochii nu văd, mâna poate scrijeli! Or, (re)„secularizarea” bisericii nu se produce din cauza scrierilor unor gazetari. Ci a unor altfel de scrieri. Oficiale sau canonice. Iar pentru aceasta nu pot fi făcuți vinovați gazetari. Care doar observă, consemnează (mai răutăcios, mai catifelat, mai inspirat sau prea laconic, poate)… Dar nu de acolo vine erodarea instituției. În fond, gazetarii doar scriu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*