Poezia vieții…

Citesc, în ADAM, cel de al doilea tom din Jurnalul lui Eugen Dorcescu (după ÎNGERUL ADÂNCULUI, ambele publicate, în acest an, 2020, la Editura Mirton din Timișoara) că, într-o revistă online, undeva, prin cei dintâi ani ai acestui nou secol, Constantin Stancu publica un comentariu foarte elogios, după cum afirmă însuși autorul Jurnalului, la volumul său de poezie În Piața Centrală. Semnatarul acelui comentariu, impresionat de opera literară a lui Eugen Dorcescu, emitea ipoteza că, în acel moment, literatura română nu dispunea de un critic în stare să-i comenteze acestuia poezia. Dar, cum aflăm din rândurile următoare ale prețiosului Jurnal dorcescian, „poezia își generează, atunci când e înnoitoare, critica. Obligă critica să se adapteze”.

Și critica s-a adaptat! Nume celebre sau mai puțin celebre au scris și continuă să scrie despre poezia dorcesciană, culminând, într-un moment definitoriu și decisiv,  cu universitara, hermeneuta și prozatoarea Mirela-Ioana Borchin, autoarea  extraordinarului eseu Eugen Dorcescu sau vocația vectorială a Nirvanei (150 de pagini), eseu ce însoțește ediția critică, tot de dumneaei realizată, Eugen Dorcescu, Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, și apărută, în 2015, la Editura Eurostampa din Timișoara. Un pandant ilustru, la alte nume românești, precum Virgil Nemoianu, Marian Popa, G.I.Tohăneanu, Valeriu Anania, Adriana Iliescu, Radu Ciobanu, Iulian Chivu, Ion Pop, Iulian Boldea, Constantin Stancu, Livius Petru Bercea, Cornel Ungureanu, Alexandru Ruja, Adrian Dinu Rachieru, Mircea Lăzărescu, Elisabeta Bogățan, Florin-Corneliu Popovici, Zenovie Cârlugea etc., îl reprezintă celebri scriitori spanioli: Andrés Sánchez Robayna, Coriolano González Montañez, Luis León Barreto, Rosa Lentini, Luis Sanz Irles, Maria Cinta Montagut, Jaime Siles ș.a. Aceștia (cu deosebire Andrés Sánchez Robayna și Rosa Lentini) au lansat sintagma „Eugen Dorcescu – poet european”, iar Luis León Barreto declară, fără ezitare, că „Eugen Dorcescu este cel mai mare poet roman în viață”.

Numeroase și laudative au fost, mereu, sunt și acum, cronicile literare, în cuprinsul cărora autorii au încercat, fiecare după putere și pricepere, să intre în resorturile intime ale creației marelui poet Eugen Dorcescu. Astfel, cercetători literari precum Ana Pop Sîrbu, Veronica Balaj, Lucian Bureriu, Anișoara-Violeta Cîra, Silvia-Gabriela Almăjan, Ana-Maria Radu, Marian-Cătălin Ciobanu sau teologi (Pr. dr. Ionel Popescu, Pr. dr. Ioan Bude, pr. Ticu Leontescu) au căutat să pătrundă în cele mai intime adâncuri ale vieții și poeziei sale, descoperind, unii, viața poeziei, alții poezia vieții autorului, viața unui om care a ținut și încă ține pe biroul său Biblia, cărți sfinte, publicate în română, franceză, spaniolă, engleză, poetul și omul de cultură timișorean fiind un bun cunoscător al limbilor de circulație internațională.

Sunt o modestă cunoscătoare a creației dorcesciene, drept urmare cuvântul meu nu va putea fi pus vreodată alături de cele ale unor hermeneuți și critici literari de înaltă clasă. Citind însă cele două volume ale Jurnalului, în privința cărora autorul a afirmat, în repetate rânduri, că nu stie dacă se va apleca vreodată cineva asupra  notațiilor sale aproape zilnice, făcute într-o relativ lungă perioadă de timp (1990 – 2013, 23 de ani), am avut revelația că intru într-un templu al luminii, însuflețit de flacăra mistuitoare a creației, a înțelegerii, mai presus de plebe, a poeziei vieții în toată splendoarea ei. Viața merită trăită, cu zilele ei, când bune, când rele, chiar dacă, la un moment dat: „Totul este grotesc: «cârmaci» grotești, supuși grotești, bărbați grotești, femei grotești, amor grotesc…”

Dincolo de alienare, dincolo de singurătatea strivitoare pe care o încearcă poetul, împăcându-se cu gândul „că apropierile de orice fel, aici, pe pământ, sunt amăgiri, sunt himere”, viața mustește de frumos în scrierile sale. Dragostea pe care o nutrește fată de Andrei, nepotul său preferat, împăcările cu Dana, buna înțelegere cu Oli, soția Domniei sale de atunci, plăcerea și puterea de a fi alături de oameni în momente de bucurie, dar și în clipe de necaz, compasiunea față de bătrânii săi părinți sunt tot atâția muguri în pomul vieții, în poezia ei, și culminează cu fericirea mărturisită de a fi petrecut, alături de soția sa din acea vreme, cel mai frumos concediu, în „insula fericită”, la Tenerife! Acolo se naște, mai întâi în sufletul, apoi în mintea poetului, cel mai drag dintre volumele de poezie scrise până în acel moment, după cum el însuși o mărturisește: Drumul spre Tenerife, tălmăcit, în timp record, în spaniolă, la inițiativa și prin efortul lui Coriolano González Montañez.

Consecvent și drept cu sine, ca și cu alții, ale căror lucrări le editează, Eugen Dorcescu nu face afirmații gratuite, de complezență. Și când spune „am scris ieri o poezie bună”, perfecționist fiind, adaugă: „la care lucrez încă și acum”. Procesul de creație este, la dânsul, unul serios, de adâncime, pentru că: „în genere, poezia este, într-adevăr, soluția fantasmatică, imaginară, a unei crize existențiale majore”. Poezia dă viață gândului, ea însăși freamătă de viață și, când „stilul ei e atât de copleșitor, cititorul simte o adevărată desfătare”. De aceea, poezia dorcesciană e cât se poate de vie, de adevărată! El îi cunoaște rolul, rostul, puterea, fiindcă: „Menirea poeziei este de a exprima prin cuvinte ceea ce nu se poate exprima prin cuvinte. Acesta este marele ei paradox”.

Un geniu, frământat, stăpânit de un copleșitor simțământ al nimicniciei, nu poate să nu-și pună o întrebare, care „răsună sub bolțile reci ale sufletului”: „E, oare, ceva măreț, puternic, împlinit, consolidat, monumental, în scrisul meu?” De-a lungul vremii, contemporanii i-au răspuns la această întrebare, scriind sute de pagini despre opera Domniei Sale, traducându-i-o în limbi de circulație internațională, făcând posibilă publicarea, într-un format editorial de excepție, a vastei sale opere, completate, în acest an, 2020, cu cele două volume din Jurnal, două nestemate scriitoricești, ÎNGERUL ADÂNCULUI și ADAM, culese și editate de Mirela-Ioana Dorcescu, erudita și talentata soție a poetului, din miile de file ale Jurnalului! Da, e ceva, și măreț, și monumental în scrisul lui Eugen Dorcescu! Completat, desăvârșit, tot acum, de antologia lirică ELEGĺAS RUMANAS, publicată la Editura Arscesis, din Zaragoza, Spania și considerată, de către editori, „el libro favorito de la Editorial”.

Scriitori precum autorul Drumului spre Tenerife, sunt „atât de rari, că-n jur e soare” (ca să preluăm un stih al poetului). Împletind poezia vieții cu viața poeziei, opera literară a celebrului, de multă vreme, Eugen Dorcescu, este și va rămâne unul dintre pilonii de susținere ai marelui edificiu numit POEZIE!

O recenzie de MARIANA PÂȘLEA

2 Responses to Poezia vieții…

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *