Tezaurul medieval de la Brânceni (jud. Teleorman)

În colecțiile Muzeului Judeţean Teleorman a intrat în anul 1966 piesele componente ale Tezaurului de la Brânceni. Acesta a fost descoperit întâmplător în localitatea Brânceni (jud. Teleorman) şi se compune dintr-un lot de 105 monede de argint şi șapte piese de podoabă. Monedele sunt emisiuni din Polonia, Lituania, Riga, Danzig, Prusia, Silezia, Saxonia, Emden, Ungaria şi Imperiul Otoman, care cronologic acoperă o perioadă de peste un secol şi jumătate, din ultimul deceniu al sec. al XV-lea, până la începutul celei de-a doua jumătăţi a sec. al XVII-lea. El ar fi putut fi îngropat între anii 1637-1657, dar mai probabil spre sfârşitul intervalului, când perioada ultimii ani ai domniei lui Matei Basarab şi primii din domnia lui Constantin Şerban au fost tulburaţi de împrejurări politice nesigure, determinate de răscoala seimenilor (1653-1655). Podoabele din tezaurul de la Brânceni, deşi puţin numeroase, reprezintă două categorii tipologice, respectiv accesoriile vestimentare (trei ace de văl şi un nasture) şi bijuteriile (doi cercei şi un inel-verigă). Acele de văl sunt confecţionate din argint aurit realizat prin sudarea a două emisfere pe o linie marcată cu un fir sau mai multe de filigran. La cele trei piese emisfera inferioară este nedecorată, în timp ce toată decoraţia a fost restrânsă pe emisfera superioară.

Motivul principal este alcătuit din câte patru cercuri concentrice lucrate din fire de sârmă în filigran în centrul cărora, cu patru gheare subţiri, era fixată câte o piatră semipreţioasă. Mici globule metalice, prinse în câte un manşon de sârmă foarte subţire sunt aşezate pe cercurile exterioare ale fiecărui motiv. Polul superior este marcat prin repetarea, a şasea oară, a motivului cu cercuri concentrice în jurul unei pietre din cristal de rocă sau granat. Nasturele este executat din argint aurit prin ştanţare, are formă sferică, în partea superioară având lipită, prin sudare, o mică emisferă nedecorată, terminată cu o globulă metalică. Corpul este decorat cu opt cercuri realizate din sârmă foarte subţire. În interiorul cercurilor sunt înscrise cruci tetralobate, iar între cercuri, datorită dispunerii lor tangente, s-au format patru romburi. Atât cercurile cât şi romburile sunt fin granulate. Punctele de intersectare a cercurilor şi centrul fiecărui romb sunt marcate cu câte o globulă ataşată cu un manşon din sârmă foarte subţire. Gaica de prindere lipseşte.

Cerceii sunt prelucraţi la rece dintr-o tablă de argint, în formă poliedrică. Fiecare cercel este constituit dintr-un număr de şase faţete romboidale şi opt faţete triunghiulare echilaterale cu aceleaşi dimensiuni. Toate laturile figurilor geometrice astfel desenate sunt conturate cu câte un fir de sârmă în filigran. În centrul fiecărui romb este prinsă prin sudare o montură emisferică, din sârmă fină, în formă de rozetă cu opt petale (simbolismul numărului 8). În triunghiuri este montată câte o piramidă, formată din patru rânduri de granule mici suprapuse. Inelul-verigă este lucrat din argint aurit. Are veriga absolut simplă, realizată dintr-o sârmă groasă, circulară în secţiune. Pe suprafaţă prezintă câteva mici degradări.

Prin însăşi compoziţia sa, tezaurul de podoabe de la Brânceni pune în primul rând problema atelierelor de origine a pieselor. Obiectele care fac parte din categoria accesoriilor vestimentare, acele de văl şi nasturele, privite prin analogiile oferite de alte descoperiri provin din ateliere transilvănene, în timp ce bijuteriile sunt cel mai probabil rezultate ale meşteşugului în ateliere locale.

Comuna Brânceni este situată în partea de sud a județului Teleorman, pe malul drept al Râului Vedea, întretăiat de șoseaua Alexandria – Zimnicea, la km 12 sud de Alexandria, în Câmpia Boianului, subdiviziune a Câmpiei Române. Primele așezări după afirmația istoricului Ion N. Stancu, s-au înfiripat pe la 1550 și erau formate din clăcași veniți și stabiliți pe proprietățile de atunci, alcătuind două cătune: Bujoreanca și Brânceni, separate până la 1860, când s-au contopit sub denumirea de Brânceni. Satul a avut vatra mai spre vest, pe sub coasta din dreapta Râului Vedea și era risipit, ca mai toate vechile sate românești. Pe la 1840 – 1845 se regruperază prin Ordinul Autorității de Stat, strângându-se în vatra actuală și cătunele Fundățeni și Bujoreni, existente alături de Brânceni. O legendă locală menționată de Iosif Banu (1876), pe care a auzit-o de la preotul Vladu din comuna Frumoasa, arăta că denumirea localității se trage de la obiceiul avut de locuitori în a-și da brânci unul altuia, dar și celor care treceau prin comună. După Nicolae Iorga numele vine de la brâncă (oameni bolnavi de brâncă), dar se pare că provine și de la un om și anume Brânceanu, a cărui familie s-a mărit, dând naștere unui grup numit Brânceni. Satul apare în documente în secolul al XVII, când sunt amintiți ca martori diferiți megieși ai săi. Prima atestare documentară scrisă datează de la 12.04.1624, când se menționează că un oarecare Micul din Brânceni avea ocina în satul vecin Cârligați. Sat vechi de moșneni și clăcași în secolul XVII – XVIII, majoritatea își pierd pământul. La începutul secolului XIX satul a devenit proprietatea lui Constantin Samurcaș (documentat la 1814).  Peste 10 ani, la 15.03.1824, moșia fusese cumpărată de Serdarul Ghiță Turnavitu, care avea pricină de hotar cu satul Cringeni de Jos. De la Turnavitu moșia a ajuns în proprietatea vistierului Andrei Deșu, a cărui soție Bălașa a vândut-o împreună cu moșiile Bujoreanca și Smârdioasa, moșierului Mișa Anastasievici pentru uriașa suma de 42.600 galbeni. Noul proprietar care strânsese o mare avere din comerțul cu sare în Peninsula Balcanică a construit o frumoasă biserică de zid în Brânceni în anul 1850. În anul 1859 s-a sfințit biserica și s-au putut începe slujbele. Cu acest prilej i s-a dat hramul Sfântului Apostol Evanghelist Luca, patronul familiei ctitorului, familie înrudită cu o familie domnitoare din Serbia în acele vremuri. La 1890 satul avea 7000 ha – din care 150 ha pădure și 130 ha vii (surse: wikipedia.org; evenimentemuzeale.ro; muzeulteleorman.ro; primariabrinceni.ro).

Tezaurul de la Brânceni este dovada bunăstării unei clase sociale, dar și a parcurgerii unei perioade istorice frământate, ce a solicitat măsuri deosebite, respectiv tezaurizarea valorilor și ascunderea acestora. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*