Mănăstirea Coroglași din Valea Timocului, ridicată de Mircea cel Bătrân la 1395…

Trebuie să arătăm că legăturile românilor din țară cu românii din vecinătatea granițelor noastre, fie ei vlahi, aromâni, machedoni (urmașii lui Alexandru Macedon), sau cum au mai fost ei numiți, au fost sudate de sute și sute de ani. În prezent, în epoca informației există doar o aparență a comunicării, o autosuficiență ce distruge sâmburele viu din suflet. Așa cum Matei Basarab a ridicat mănăstiri în Vidin, la sud de Dunăre și Mănăstirea Coroglași (în limba sârbă: Manastir Koroglaš) a fost construită de Mircea cel Bătrân la Coroglași în Timoc, lângă Negotin (satul a fost rebotezat mai recent Miloševo – pentru ca uitarea să lucrezemai adânc).

În acele vremuri Timocul era condus de principele bulgar Ioan Strațimir din principatul Vidinului, aliat temporar cu Mircea și posibil sub suzeranitatea lui Mircea, după titulatura acestuia: „Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”. Localizarea Podunaviei în zona Timocului a fost susținută în lucrări recente. În 1396, Ioan Strațimir a fost capturat de otomani și executat la Bursa. Posesiunile sale din Timoc au fost preluate de Mircea cel Bătrân, iar despre fiul lui Strațimir nu au mai rămas date. Nu au rămas surse scrise despre mănăstire. Tradiția populară a românilor timoceni a reținut o legendă în care se arată că după bătălia de la Rovine din 1395, Mircea cel Bătrân a trecut Dunărea în urmărirea turcilor și a sârbilor aliați cu aceștia. Sârbii erau conduși de Marko Kralievici, care era potrivit cronicarilor sârbi, pe jumătate român după mamă și văr bun cu Mircea cel Bătrân. Unele legende sârbești ar duce chiar la concluzia că mama sa avea o moșie la Craiova unde stătea în fiecare vară, iar prințul sârbilor și-ar fi luat numele de la denumirea Craiovei. Tot cronicarii sârbi pomenesc de remușcările și lacrimile vărsate de prinț în drum spre Rovine.

Tradiția populară susține că ar fi fost ucis chiar de către Mircea deoarece își încălcase jurământul prin care cei doi se legaseră să nu lupte unul împotriva celuilalt. În apropiere de Coroglași a avut loc o ultimă bătălie și pentru cinstirea creștinilor căzuți și a lui Marko Kralievici, Mircea cel Bătrân a ridicat o biserică în stil bizantin. Biserica mănăstirii a fost înconjurată de numeroase pietre funerare medievale așezate vertical după cum își aminteau localnicii (așa arătau în 1937). Astăzi toate pietrele funerare sunt culcate la pământ. Biserica construită după stilul bizantin, cu un plan dreptunghiular și cu abisidă poligonală, seamănă ca arhitectură cu biserica din Cotmeana, o altă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Ca o curiozitate, tuburile din jurul ferestrelor produc sunete când bate vântul, creând o stare de neliniște. Între anii 1560-1833 românii timoceni din Sangiacul Vidinului dintre Morava și Timoc, aflata sub administrație turcească, au primit de la sultani statutul de provincie autonomă cu principi de limbă și sânge român/vlah. Caragheorghe împreună cu o armată de 3.000 de sârbi a distrus în timpul revoltei sale numeroase sate locuite de români, aceștia fiind alungați spre răsărit, și cerând încă din anul 1809 ca granița răsăriteană a viitoarei Serbii să fie râul Timoc.

La Pacea de la București din mai 1812, sultanul turc a refuzat sa cedeze județele Timocul Negru (legătură cu Vlahia Neagră a lui Negru Vodă?) și Craina. Numele regiunii Timoc vine de la râul Timoc numit Timacus în antichitate. Regiunea a fost cuprinsă inițial în provincia Moesia, apoi în provincia Dacia Ripensis a Imperiului Roman. O perioadă a fost integrată în regatul Vlaho-Bulgar, apoi în principatul Vidinului, controlat de bulgari și pentru o lungă perioadă a fost sub turci. Astăzi românii constituie populația băștinașă, dar conviețuiește cu sârbii care au ocupat regiunea în 1830, alungând turcii. În 1833, Obrenovici obține autonomia Serbiei și anexează județele majoritar românești, Timoc și Craina având protecția Rusiei, care avea trupe în Țara Românească (perioada regulamentului organic). Astfel am pierdut administrarea acestei zone românești (una dintre multele vlahii sau romanii din întreaga Europă). În 2005, Federația Românilor din Serbia, pentru a marca împlinirea a 610 ani de la bătălia de la Rovine, a hotărât împreună cu biserica română din Malainița să țină un parastas pentru pomenirea românilor și sârbilor căzuți în această bătălie. Poliția sârbă a intervenit și a interzis desfășurarea parastasului. Astăzi mănăstirea este părăsită deși a fost parțial renovată în anii 1960 – 1970 (surse: wikipedia.org; wikiwand.com; ortodoxwiki.org; wikidata.org; nccmn.fandom.com; amfostacolo.ro).

Se pare că legăturile aromânilor (vlahilor) cu țara – chiar sub jug otoman, sau sub alte asupriri – erau mult mai strânse. Acum, cumva mimăm o comunicare de care nu se bucură nici una dintre părți. Dacă acești români uitați (sau vlahi fără de țară) nu votează, pentru noi parcă nu contează. Trist! Foarte trist!