Diplomatul și politologul Thomas E. Graham este unul dintre cei mai informați și experimentați experți americani în privința Rusiei și, mai ales, a relațiilor ruso-americane. A lucrat în materie, de-a lungul unei îndelungate cariere, în Departamentul de Stat și ca director pentru Rusia în Consiliul Național al Securității, la Ambasada SUA de la Moscova și la Pentagon, la Fundația Carnegie și Jackson Institute de la Universitatea Yale, iar acum în Consiliul pentru Relații Externe (faimosul CFR) și ca director executiv al Kissinger Associates.
Cu acest palmares copleșitor, care nu-l etichetează însă nici rusofil, nici rusofob (chiar dacă susține că Moscova s-a implicat în campania electorală pro-Trump), Thomas Graham publică în „Foreign Affairs” (nr. din noiembrie-decembrie 2019) o amplă analiză explicit intitulată „Să lăsăm Rusia să fie Rusia”, în care pledează, încă din subtitlu, pentru „o abordare mai pragmatică” în raporturile cu Rusia. El pornește prin a observa că „de la sfârșitul războiului rece, fiecare președinte american a început prin a promite relații mai bune cu Rusia, dar fiecare a constatat că viziunea lui se evaporează”. Fapt confirmat și sub președinția Donald Trump, ale cărui intenții inițiale de stabilire a unui parteneriat strâns cu Vladimir Putin au involuat în relații critice (îndeosebi pe temele Ucraina, Europa, Orientul Mijlociu), ceea ce a sporit riscul unei confruntări militare.
Eforturile sterile care s-au succedat la Casa Albă de îmbunătățire a relațiilor cu Moscova se datorează, spune el, unei „persistente iluzii”: aceea că Rusia ar putea să se alăture „comunității națiunilor democrate liberale”, ceea ce ar fi presupus ca Rusia „să-și abandoneze interesele sale vitale”. Este necesar, de aceea, ca Washingtonul să înțeleagă că „Rusia va rămâne un jucător cheie pe arena globală datorită marelui său arsenal nuclear, resurselor naturale, poziției geografice centrale în Eurasia, dreptului de veto din Consiliul de Securitate și populației sale de înaltă calificare”. Iar cooperarea cu Rusia „este esențială” pentru abordarea în comun a unor sfidări globale critice precum schimbările climatice, proliferarea nucleară și terorismul. Cu excepția Chinei, subliniază el, nicio țară nu influențează mai mult ca Rusia problemele de importanță economică și strategică ale SUA și „nicio altă țară decât Rusia , trebuie spus, nu e capabilă să distrugă SUA în 30 de minute”.
Drept care, artizanii politicii americane trebuie să trateze cu Rusia „fără sentiment și ideologie”. Practic vorbind, decât să încerce să convingă Moscova să-și reevalueze propriile interese, Washingtonul trebuie să demonstreze că aceste interese pot fi promovate mai sigur printr-o competiție și cooperare cu SUA. Graham amintește că, încă la 30 decembrie 1999, Vladimir Putin a declarat că „Rusia nu va deveni în curând, dacă nu chiar niciodată, o versiune a Statelor Unite sau a Angliei, unde valorile liberale au adânci rădăcini istorice”. Actuala atitudine a Washingtonului „de a pedepsi și ostraciza Rusia” este neproductivă, iar Rusia nu poate fi izolată. „Puterea Rusiei nu trebuie exagerată și Putin nu trebuie demonizat”, iar confruntarea cu Moscova nu trebuie să aibă ca scop „capitularea Rusiei”. Mai ales că în absența unei acțiuni occidentale concertate, președintele Putin a făcut din Rusia un jucător major în multe conflicte geopolitice (cel mai recent, în Siria).
Washingtonul este „vinovat” și pentru faptul că nu ține seama de dorința Rusiei de a fi percepută ca o mare putere. „Liderii ruși sunt convinsi că pentru a supraviețui țara lor trebuie să fie o mare putere – una dintre puținele țări care pot să determine structura, substanța și direcția problemelor lumii și sunt pregătiți de mari încercări pentru a-și asigura acest statut”.
Rusia, accentuează analistul american, joacă un rol esențial în Europa, în Orientul Mijlociu, în relațiile cu China și de aceea se impune imprimarea unui nou curs politicii externe a SUA. La modul concret, exemplifică el, extinderea NATO spre Est trebuie oprită, criză ucraineană trebuie soluționată în actualele condiții, mai favorabile (prin acceptarea încorporării Crimeii, dar și a reintegrării Donbass-ului în Ucraina). În Iran – afirmă Graham – nu Rusia, ci Iranul pune mari probleme SUA, căci Moscova a semnat acordul privind nuclearul iranian și a construit relații bune cu puteri regionale ca Egiptul, Israelul, Arabia Saudită și Turcia, ceea ce se poate constitui într-un factor benefic pentru aplanarea tensiunilor din zona. În plan global, trebuie edificat „un nou regim de control al înarmărilor”, inclusiv prin eforturile SUA și ale Rusiei de a aduce China la masa tratativelor.
Dar, atrage atenția Graham, media și clasa politică americană trebuie să înceteze campania exagerată de blamare a Rusiei, care alimentează în plus confruntările politice interne bipartizane din SUA. Washingtonul trebuie să țină seama de „realitățile dure ale intereselor Rusiei și ale puterii americane”. Se impune și abandonarea politicii moștenite din războiul rece de „ignorare a Rusiei și de nerecunoaștere a limitelor SUA”.
Direcțiile de acțiune în relațiile cu Rusia schițate de un teoretician și practician de autoritatea lui Thomas Graham îndeamnă la reevaluări și inițiative productive ale factorilor de decizie ale actualei Administrații de la Washington.
Lasă un răspuns