Pintadera de la Aldeni (jud. Buzău) sau Pistornicul de acum 6000 de ani

De data acesta ne îndreptăm atenția spre un obiect aflat în colecțiile vaste ale Muzeul Județean din Buzău, cu o denumire mai puțin obișnuită, respectiv o „pintaderă”. Numele acesta – pe care îl va recunoaște imediat un istoric sau arheolog – , este unul exotic, la fel ca multe alte denumiri care etichetează obiecte din trecutul nostru îndepărtat. Pintadera este un fel de „ștampilă”, un obiect ceramic modelat din lut, format dintr-o plăcuță circulară, ovală sau rectangulară, de care este atașat un mâner-apucătoare. Suprafața plană a plăcuței este acoperită cu motive spiralice sau unghiulare (zigzaguri, cruci etc.), realizate în tehnica exciziei sau a inciziei (șanțuri-incizii, sau forme „în relief”). Obiectul este asemănător ca formă cu ștampilele din zilele noastre, motiv pentru care se consideră că funcția pe care acesta a îndeplinit-o în trecut trebuie să fi fost aceea de a imprima imaginea de pe disc pe felurite suprafețe. Până în prezent nu au fost descoperite amprente ale unor astfel de piese, care ar fi putut să fie ștampilate pe materiale perisabile, cum sunt țesăturile sau pielea, în scop decorativ sau ca marcă de identificare. Se consideră, de asemenea, că pintaderele ar fi putut fi utilizate pentru realizarea unor tatuaje (temporare).

Dacă am privi puțin către ritualurile creștin – ortodoxe, vom întâlni existent unui „instrument” asemănător pintaderei, respectiv „pistornicul”. Cu acesta se „ștampilează” prescura.  Ce este prescura ? În slujirea cultului ortodox, pâinea se foloseste sub două forme: prescura și artos. Cuvântul „prescură” vine de la grecescul „prosfora” și înseamnă jertfa, ofranda, aducere sau punere înainte. Prescura – proskura, prosfora – este o pâine micuță, de formă rotundă, făcută din aluat dospit, folosită în mod special pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. Din această pâinică se taie, pe lângă Sfântul Agneț, și toate celelalte miride, cât și Anafura. Prescura este făcută din pâine dospită, amestecată cu sare și apă. Liturghierul prevede anumite cerințe de calitate în ceea ce privește prescurile: să fie făcute din făină albă de grâu curat, nu prea veche ori alterată, să fie preparate cu apă naturală, curată, potrivit de sărate, dospite, bine coapte și nearse, cu gust firesc. Prescura are mai multe forme. Cea mai întâlnită este cea de pâinișoară rotundă, pe care se aplică o pecete cu un instrument special, numit „pistornic”, și care imprimă inițialele „IIS.HR.NI.KA” dispuse sub formă de pătrat. Inițialele acestea înseamna „Iisus Hristos Învinge”. Această formă rotundă simbolizează pământul sau lumea pentru care s-a jertfit Hristos și care i se aduce înapoi, ca ofrandă. Altă formă a prescurii este cea de cruce cu patru cornuri sau capete, care sugereaza cele patru laturi ale lumii pentru care s-a răstignit Hristos (lumea pătrată, întinsă) sau cele patru brațe ale Crucii. Există și prescuri cu cinci cornuri (simbolismul numărului 5) care ne duc cu gândul la cele cinci pâini înmulțite în chip minunat de Mântuitorul în pustie. De aici s-a luat obiceiul ca pentru pregătirea Sfintei Împărtășanii să se folosească cinci prescuri. Există și prescuri cu trei cornuri (simbolismul lui 3), care preînchipuiesc Sfânta Treime. De-a lungul țărilor ortodoxe, prescurile pot adesea diferi ca formă ori mărime, însă toate comportă aceleași trăsături esențiale: pâine curată, pecete, etc. În lumea slavă, în mod special la ruși, aceștia le fac mai mici și mai dense. Românii le fac mijlocii și adesea mai bine dospite, uneori ei făcând cinci prescuri unite sub forma de cruce. La greci adeseori se face o prescură mai mare, pe care este cuprinsă, prin pecete, întreaga imagine a discului. Pecetea este un element care distinge prescura de pâinea obișnuită. Prima mențiune a peceții o întâlnim într-o rânduială a Proscomidiei alcătuită în secolele X-XI, pentru episcopul Paul din Galipoli, dar probabil că se folosea încă dinainte de această dată. Pecetea este alcătuită dintr-o cruce cu însemnarea „Iisus (IS) Hristos (HR) Învinge (NIKA – în limba greacă)”. După cum spuneam și mai sus, pecetea se aplică cu ajutorul unui obiect numit „pistornic – pristolnic”, făcut din lemn, mai rar din piatră, bronz, lut sau alte materiale. Există pristolnice care, pe lângă pecete, cuprind și formele miridelor. Pecetea devine astfel semnul biruinței lui Hristos, amprenta sa în materie. Așa cum  „pistornicul – pristolnic” este folosit în ritualul  Proscomidiei, tot astfel și „pintadera” putea să fie folosită cu o semnificație asemănătoare în cadrul unei mai vechi religii.

Artefactul prezentat (pintadera) a fost descoperit în anul 1955, la Aldeni – Dealul Balaurului, comuna Cernătești (jud. Buzău), în timpul cercetărilor arheologice sistematice, într-o fostă locuință incendiată în Eneolitic. Așezarea de la Aldeni, cuprinzând mai multe niveluri de locuire, este una importantă pentru preistoria regiunii, deoarece descoperirile din nivelul eneolitic sunt ilustrative pentru definirea unui aspect cultural care îmbină trăsături specifice culturilor Cucuteni și Gumelnița (aspectul cultural Stoicani-Aldeni; zona de curbură a Carpaților și de întâlnire a culturilor zonale). Cercetată în perioada anilor ’40-’50 de către arheologii Gheorghe Ștefan și Eugen Comșa, această așezare se remarcă prin pachetul consistent de informații obținut pe baza vestigiilor dezvelite, ce constau în locuințe, anexe și gropi care au conținut un bogat inventar arheologic. Pintadera provine dintr-o locuință incendiată (posibil aprinsă în mod voit, în cadrul ritualului), atribuită ultimului nivel de locuire eneolitic. Realizată din lut, dintr-o pastă de calitate bună, fină și omogenă, piesa are diametrul de 47 mm și înălțimea de 20 mm. Baza are formă circulară, iar apucătoarea este trapezoidală, cu capătul rotunjit și cu o perforație prin care era petrecut probabil un șnur. Pe disc a fost realizată prin incizie o spirală concentrică cu patru spire, răsucită spre stânga (posibil așa cum cele patru colțuri ale pământului se vor răsuci în timpul cataclismului cosmic ce vine periodic; mișcare spre stânga Tatălui – statuile de daci de la Roma au brațul stâng prins în eșarfă și suspendată de gât (neacceptând acestă schimbare, ca ba-sarabi). Această spirală poate fi întâlnită și pe ceramica acelui timp istoric (ex.: cucuteni).

În colecțiile Muzeului Județean Buzău se găsesc în prezent 12 astfel de piese, provenind de la Aldeni (com. Cernătești), Coțatcu (com. Podgoria), Sudiți (com. Gherăseni) și Moisica (com. Smeeni). Toate datează din mileniul al IV-lea î.Hr. (toate datate în mileniul IV, acum 6000 de ani). Cea prezentată în rândurile de mai sus este printre puținele pintadere bine conservate și despre care se cunosc mai multe date privind contextul descoperirii. Pintaderele sunt răspândite pe un spațiu destul de larg în sud-estul și centrul Europei, pe teritoriul României fiind întâlnite începând din neoliticul timpuriu (cultura Starcevo-Criș), până în timpul eneoliticului (culturile Gumelnița, Precucuteni, Cucuteni, Stoicani-Aldeni, etc.). Ea mai apare și în alte teritorii. Astfel, pintadera este o formă de ștampilă folosită de nativii pre-hispanici ai Insulelor Canare. Acestea erau în mod obișnuit făcute din lut turnat. Cu toate acestea, au fost găsite și un număr de pintadere din lemn. Cele mai multe pintadere din zonă provin din situri arheologice din Gran Canaria, deși și localnicii din alte insule din arhipelagul canarian le-au folosit și ei. Pintadera era, de obicei, decorată cu forme geometrice ornate, incluzând zig-zaguri, triunghiuri, dreptunghiuri, pătrate și cercuri. Aceste motive decorative sunt similare cu cele găsite pe ceramica canariană pre-hispanică. Asemenea modele geometrice pot fi de asemenea văzute în arta canicariană pre-hispanică (de exemplu, în Peștera pictată de Galdar). Dimensiunea pintaderilor (pintaderelor) variază semnificativ, între doi și 12 cm. De obicei, acestea au un mâner mic, care este uneori străpuns. Acest lucru permite proprietarului să suspende ștampila printr-un șnur. Funcția pintaderilor este neclară. Poate că au fost folosite de localnici pentru a aplica vopselele naturale pe corpurile lor, ca formă de decorare. Alternativ, ele au fost folosite pentru a marca silozurile de cereale închise cu emblema personală a proprietarului. Adevărate colecțiile de pintaderi sunt găzduite la „Museo de la Naturaleza y el Hombre” (Tenerife), „El Museo Canario” (Gran Canaria) și Peștera Pictată Gáldar (Gran Canaria) – surse: wikipedia.org; ortodoxia.md; ziare.com; muzeulbuzau.ro.

Pentru cele două „ștampile” mesajul este cumva contrar; pintadera vechii religii spune că totul se află în mișcare și lumea se va răsuci (forma rotundă), iar pistornicului (pristolnic) actualei religii creștin-ortodoxe spune că cele patru colțuri ale lumii sunt fixate (forma pătrată). Această largă răspândire a pintaderei, de acum 6000 de ani, iar acum, prin ritualul creștin a  pistornicului (pristolnic), arată persistenta unui limbaj simbolic comun, străbătând granițe culturale și cronologice, fără de hotare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*