Tipar din Epoca Migrațiilor descoperit la Zăpodia (jud. Bacău)

În colecțiile Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău se află și un tipar realizat din piatră, decorat cu modele creștine (cruci) și florale, folosit pentru confecționarea aplicelor din metal. Acesta a fost descoperit întâmplător lângă satul Zăpodia (punctul „Movilă”), din comuna Traian (jud. Bacău) și este datat în perioada sec. al VI-lea – al VII-lea d.Hr.

Sensul cuvântului „zăpodie” este acela de loc șes aflat pe o înălțime; platou, sau vale largă adăpostită de înălțimi; șes puțin scufundat față de regiunea înconjurătoare. Comuna Traian se află în nord-estul județului, pe malul stâng al Siretului. Singurul obiectiv din comună inclus în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monument de interes local este situl arheologic de la Zăpodia, unde s-au găsit urmele unei așezări eneolitice aparținând culturii Cucuteni.

Revenind, acest artefact aflat în studiu este unul important pentru înțelegerea atât a comunităților care au locuit în acest spațiu în Epoca Migrațiilor, cât și evoluției creștinismului timpuriu la nord de Dunăre. Una dintre cele mai des utilizate tehnici de producere a bijuteriilor presupune crearea unui tipar inițial dintr-un material dur (din piatră, de obicei, din os sau lut) în care era săpată forma obiectului dorit. Metalul topit trebuie doar turnat în acele forme și astfel se obține obiectul dorit. Astfel, diferite tipuri (modele) de bijuterii pot fi produse în masă. Tiparul descoperit pe teritoriul comunei Traian este de influență bizantină și este important pentru cunoașterea primelor secole ale creștinismului nord-dunărean, el arătând că în această zonă exista un număr destul de mare de doritori de obiecte cu caracter creștin încât ele să fie produse local. Începuturile creștinismului în spațiul nord-dunărean vor continua mult timp să fie obiectul studiului istoric. Pe de o parte, numărul mic de surse scrise privitoare la acest subiect reprezintă o problemă pentru cei care cercetează acest subiect. Pe de altă parte, răspândirea creștinismului în acest spațiu nu urmează modelul tipic, valabil pentru majoritatea zonelor aflate în afara Imperiului. În cele mai multe astfel de spații se poate vorbi despre un moment precis al creștinării masive (cel puțin la nivel nominal), când liderii locali și, odată cu ei, o însemnată parte a supușilor lor erau botezați sau când un teritoriu ajungea sub stăpânirea unui conducător creștin, care începea o campanie de creștinare forțată (cum a procedat, de pildă, Carol cel Mare). Aici, în schimb, creștinismul se pare că a pătruns progresiv, ca urmare a contactelor cu Imperiul Roman (prin misionari, negustori, prizonieri proveniți din Imperiu – cazul strămoșilor lui Ulfila, dacă e să dăm crezare surselor scrise).

Acest fenomen a fost uneori acceptat, alteori contrat. De pildă, în a doua jumătate a secolului al IV-lea d.Hr., căpetenia vizigotă Athanaric a început o persecuție a creștinilor, pentru a încerca să stăvilească influența crescândă a Romei, cu care se afla în conflict. Din perioada aceasta provin și o parte din puținele surse scrise privitoare la subiect, ca de pildă textul ce relatează martiriul lui Sava, sau cele care îl menționează pe Ulfila (Ulf, sau Lupilă). Acest „episcop al goților” (posibil goți=geți, conform studiilor lui Carlo Troia), un personaj istoric foarte interesant (textele antice spun că el a tradus Biblia în limba gotică, în acest scop creând un alfabet) este – conform surselor scrise – un got, urmaș al unor prizonieri proveniți de pe coasta de Nord a Asiei Mici, capturați în urma unor raiduri gotice și stabiliți la nord de Dunăre. Pe lângă sursele scrise, pentru cunoașterea răspândirii creștinismului la nord de Dunăre sunt utilizate și cele arheologice. De pildă, se consideră că mormintele de înhumație dispuse E-V (cu capul spre est) în care nu sunt descoperite ofrande ar putea fi creștine. Bineînțeles, este imposibil de dovedit acest fapt pentru un mormânt singular (existând și alte credințe care cereau ca cei decedați să fie îngropați cu capul înspre est), dar creșterea proporției unor astfel de morminte ar putea indica răspândirea creștinismului în acest spațiu.

O altă dovadă a acestui fenomen este reprezentată de obiectele cu însemne creștine, însă trebuie ținut cont că nu toate au fost în mod obligatoriu purtate de către creștini, ele putând fi aduse de la sud de Dunăre și pur și simplu utilizate ca podoabe. De aceea tiparele sunt importante, pentru că ele arată o dorință clară de a produce aici obiecte cu însemne creștine. Tiparul studiat a fost descoperit întâmplător la Zăpodia, com. Traian, punct „Movilă”, în anul 1961. Elementele numite ca „florale” din componența tiparului pot fi de fapt simboluri ale Pomului Vieții, sau pot fi simboluri ale protuberanțelor tip „coarne de berbec” (spirale aflate în antiteză, cu sensuri diferite: „de-a dreapta și de-a stânga Tatălui”, ca și Timp al Omului (Cap) și Timp al Păsării de pradă (Pajură)). Profesorul Paul Țarălungă a anunțat existența mai multor descoperiri arheologice pe teritoriul comunei Traian, astfel că din anul 1965 au loc cercetări de suprafață (cu Marilena Florescu și Viorel Căpitanu), iar din 1967 săpături sistematice (cu Constantin Buzdugan) în câteva puncte de pe raza comunei. Nu s-a descoperit până acum, însă, așezarea din secolele VI-VII d.Hr. de unde ar fi provenit tiparul. În comuna Traian, însă, au fost făcute numeroase alte descoperiri arheologice, aparținând unor epoci diverse (Eneolitic, Epoca Bronzului, Antichitate, Epoca Medievală). Un important rol în depistarea siturilor a avut Paul Țarălungă, cel care a înființat și un muzeu în localitatea Prăjești, acolo unde este păstrată o parte a obiectelor descoperite în zonă (celelalte fiind în colecțiile Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău). (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*