În anii care urcam în Munții Apuseni, la Roșia Montană, venind din Nord, treceam prin Turda și opream la Alba Iulia. Vedeam cum anticul Apulum, medievalul Bălgrad, azi Municipiul Alba Iulia, se pregătește pentru Centenarul Marii Uniri Naționale. Atunci, citind mai mult despre Marea Adunare de la Alba Iulia, am început să meditez ce frumos ar fi să fiu și eu de 1 Decembrie 2018 la Alba Iulia și ideea s-a transformat în dorință. Ar fi piosul meu omagiu față de cei ce au înfăptuit a doua reunificare a națiunii căreia îi aparțin. Aș fi unul din zecile de mii de români veniți, din țară și străinătate, la cea mai mare sărbătoarea istorică a neamului nostru, prioritar în acest spațiu din vremuri imemoriale. Am sentimentul că aparțin unei națiuni care, de-a lungul încercatei ei istorii, a rămas statornic unită prin limbă, tradiții, credință și mă însuflețește prin identitatea ei unică.
În 2017 am coborât din Munții Apuseni, fusesem împreună cu Latina la Roșia Montană și ne împărtășeam impresiile celor văzute și aveam satisfacția că imensele afișe stridente, dominante ale investitorilor canadieni „Gold Corporation”, agățate pe toți stâlpii și gardurile, dispăruseră iar biroul propagandistic „Gabriel Resources” era închis; proiectul exploatării bogatelor zăcăminte aurifere era sistat. Omul de mare cultură, Vlad Alexandrescu, în vremea cât a fost Ministrul Culturii, a întocmit dosarul documentației sitului arheologic de aici, având în centru mina de aur și așezarea romană Alburnus Maior atestată documentar din 131 AD. Dosarul l-a trimis la sediul UNESCO din Paris, solicitând expres trecerea sitului arheologic pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ceea ce ar fi interzis orice exploatare minieră în zonă. UNESCO a luat în considerație dosarul documentat cu promisiunea de înscriere pe lista Patrimoniului Mondial la prima întrunire a Comitetului Internațional UNESCO. Românii aveau acum speranța că, cel puțin ultima mână de aur din Munții Apuseni le va rămâne lor și nu străinilor. În drum spre casă am oprit o jumătate de zi la Alba Iulia, în Citadelă pregătită frumos pentru Centenarul Marii Uniri și eram optimiști că vom fi și noi prezenți la cea mai mare sărbătoare națională.
Anul 2018 a început cu prevestiri rele din partea guvernului pesedist, dezinteresat în fapte de viitorul țării, ci doar de interese personale, de înavuțire prin orice mijloace necinstite. Îi știam, îi detestam dar, pentru noi, toți românii, ce am protestat împotriva dezavantajosului contract cu investitorii canadieni și distrugerea unui sit arheologic unic în lume, bomba guvernului Dragnea-Dăncilă a venit de la Manama – Bahrain unde, în plenul sesiunii Comitetului Patrimoniul Mondial UNESCO, Ștefan Răzvan Rab, un diplomat fără neam și Dumnezeu, a cerut retragerea dosarului de înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO. Stupoare în plenul comitetului, fiind un caz unic în analele UNESCO, unde toate delegațiile fac eforturi ca propunerile lor să fie acceptate în patrimoniul universal, numai guvernul Dragnea-Dăncilă, prin trepădușul lor, cere retragerea dosarului, nu amânarea ci retragerea. De râsul întregii lumii, de uluire și revoltă a celor ce cunosc valoarea mondială a sitului arheologic din România. Un șoc neașteptat urmat de așteptate consecințe defavorabile. Cunosc Roșia Montană, am fost câțiva ani acolo, am coborât în mina romanilor, le-am văzut pietrele funerare, m-am informat și citit, am scris și publicat un eseu documentat și trăind în Canada, îmi dau seama că și acest guvern pesedist face tot posibilul să vândă puținul aur românesc ce ne-a mai rămas, nu Canadei ce are destul aur, ci interpușilor. Revolta mea, revolta milioanelor de români, a exprimat-o corect și direct Vlad Alexandrescu în parlamentul majoritar pesedist: „Statul, acaparat de o gașcă de ticăloși care nu dau doi bani pe importanța patrimoniului, a trădat mișelește interesele României.”
Anul 2018 , de la început, în loc de-a fi un an al celebrării celei mai mari împliniri a românilor de acum o sută de ani, a devenit un an de interminabile scandaluri politice și de manifestări antiromânești, ce au umbrit aura ce trebuia să o poarte acest an, iar ziariștii lefegii minimalizează și persiflează evenimentul, sentimentele naționale. Marile proiecte ce se impuneau au fost amânate, abandonate, totul se va reduce la parade, serbări și discursuri plate, după stasurile Bruxelles. Mântuială cât Catedrala Mântuielii.
În septembrie a trebuit să mă întorc în Canada. Înainte de pleca am mers, împreună cu Latina, până la mormântul lui Mihai Viteazul de lângă Turda, la locul căruia i se spune în istorie Câmpia Turzii, să aprindem o luminare, să medităm și să ne închinăm. Merită neîncetat recunoștința neamului, fiind Întâiul nostru reunificator. Noi o facem în anul Centenarului Marii Uniri, fiindcă de Întâi Decembrie nu vom fi la Alba Iulia.
Am plecat din Nordul nostru dimineață și ne-am oprit la Turda, în fața unei copii de Milliarium roman, descoperit în urmă cu trei secole, pe drumul romanilor ce lega Potaissa de Napoca. Milliarium era o bornă de drum roman ce se așeza la fiecare zece mii de pași (aproximativ trei kilometri) și pe care era scris numele împăratului roman , cine a făcut borna și anul. Milliarium de la Turda era din Anno Domini 108, ceea ce este și o atestare documentară a celor două localități: Turda și Clujul, dar ne arată gradul de organizare și randamentul legiunilor romane, sosite de numai doi ani și deja puneau borne drumurilor pe care le construiau. Guvernul Dragnea -Dăncilă nu pus nicio bornă fiindcă nu a făcut nici zece mii de pași de drum național, darămite de autostrăzi, deși aflând și ei că un centenar ar veni de la o sută, în cinstea Centenarului Marii Uniri au zis că vor face o sută de metri de autostradă, deocamdată sunt doar în stadiu de fezabilitate.
Cohorta romană și-a așezat castrul în apropierea unui vicus (așezare, sat) dacic ce se numea Potaissa de la care au preluat numele, castru ce urma să devină municipiu, apoi colonie la venirea Legiunii a V a Macedonica în AD 168. Să se știe că orice legiune romană era urmată de populație romană civilă – cives romani – care intrau imediat în legătură cu autohtonii pentru schimburi necesare vieții. Până la venirea romanilor, dacii foloseau sarea numai pentru ei, romanii au considerat-o mare bogăție și au început să o exploateze și să o exporte în imperiu și astfel colonia a prosperat și a devenit cunoscută. Două forțe au dus la decăderea imperiului: corupția din Roma și tot mai desele atacuri împotriva Imperiului Roman, de la periferie spre Roma. Se vorbește de Retragerea Aureliană din Dacia care, în fapt istoric, a fost o slăbire militară până ce autohtonii și migratorii au reușit să-i izgonească, după care toate castrele, municipiile și coloniile au decăzut, s-au ruinat, mai ales după trecerea hunilor. Dacii s-au retras în vicus-uri împrăștiate, care în timp au început o reoganizare feudală incipientă, ajungând până în secolul X în faza de voivodate. Între secolele XI și XIII, voivodatele cad sub ocupația maghiarilor, care încep o urbanizare de tip feuda l în care intră și fosta colonie Potaissa .
Numele de Thorda – Turda – apare, cu certitudine, prima dată în cancelariile maghiarilor la sfârșitul Secolului XII-lea și colonizarea cu secui și sași începe un secol mai târziu. La sfârșitul Secolului al XIII-a administrația maghiară înființează comitate în Ardeal, unul dintre cele șapte fiind Comitatul Turda cu reședința în Civitas Tordensis. Multe din adunările obștești ale nobililor maghiari, numite apoi diete, s-au ținut la Turda. Tot aici a avut loc, în 1438, Adunarea Generală a nobilimi din Ardeal care a ratificat în scris Unio Trium Nationum iar în practică spânzurarea a nouă participanți la Răscoala de la Bobâlna, pe locul care și astăzi se numește Dealul Spânzuraților. Repet, pentru că este ideea mea, de cititor de istorie; cu acest Unio Trium Nationum zis și Fraterna Unio, nobilimea alogenă a început monstruoasa subjugare a românilor autohtoni, pe care ungurii au înăsprit-o continuu în Ardeal până în 1918. În acest sens, e de reținut faptul că tot aici la Turda, dieta a decretat libertate confesională cultelor protestante – luteran, calvin și unitarian – iar religia ortodoxă a românilor era doar tolerată, în biserici de lemn ce le era ușor de făcut scrum. Din infatuare, ungurii au numit piața centrală a orașului „Piața Libertății Religioase” nu și pentru tolerații de români ce nu aveau nici măcar un episcop în Ardeal la acea vreme, când deja principatul căzuse sub suzeranitate turcă.
Mihai Viteazul a condus și câștigat bătălia de la Guruslău – 3 august 1601 – împotriva principelui transilvan care venise cu o armată superioară numerică prin cei treisprezece mii de turci și tătari apărători ai intereselor otomane. Domnitorul muntean a eliberat Ardealul de sub turci și l-a unit la Țările Române, e drept numai pentru un moment istoric, dar care rămâne astral pentru neamul românesc. Strălucita lui victorie a fost privită cu admirație de unele capete încoronate dar și cu multă ură invidioasă de generalul Basta în slujba Împăratului Rudolf al 2-lea. Și cu multă luare aminte și grijă de către polonezi ce își dădeau seama că vor pierde controlul asupra Moldovei, de habsburgi ce își vedeau pierderea influenței asupra Transilvaniei, de otomani cărora vitejia lui Mihai le-a adus atâtea pierderi militare și văzând în el o forță puternică prin care vor pierde suzeranitatea asupra Țării Românești. Să adăugăm și ura vădită a nobililor unguri pentru drepturile ce Mihai le-a dat românilor ardeleni și pe care, în Dietă, l-au recunoscut doar ca un vremelnic guvernator imperial. Din toate aceste uri și invidii s-au țesut ițele tragicului deznodământ al viteazului nostru reunificator, pe care dușmanii lui în numeau malus dacus.
Plecând de la Guruslău spre Muntenia, și-a așezat tabăra la marginea din jos a Turdei, la câmpie. Tensiunea dintre Mihai Viteazul și Giorgio Basta crescu din nou din miezul vechilor ostilități, din antipatia unuia față de altul. Generalul italian se temea de malus dacus și împreună cu căpitanii valoni făcură planul uciderii lui Mihai. Cronicarii și istoricii, care au dat detalii amănunțite cum a complotat Basta cu valonii și nemții cum să-i înconjoare cortul și să-l ucidă mișelește, menționează și faptul că Basta nu ar fi îndrăznit să-l ucidă pe Mihai fără consimțământul tacit al împăratului Rudolf al 2-lea.
Duminică 9 august 1601, Mihai, fără apărarea necesară, în fața celor peste trei sute de valoni și nemții, a fost împușcat, străpuns de lance și decapitat. Trupul gol a fost lăsat în pulbere trei zile și mulți mercenari au luat bucăți din el închipuindu-și că așa vor fi și ei viteji precum Mihai. Rămășițele trupului său le-au îngropat mercenarii sârbi iar capul domnitorului l-a luat paharnicul Turturea și l-a dus la Târgoviște, la Mânăstirea Dealul unde a fost îngropat cu cinstea cuvenită. Pe lespedea, îngrijită de Buzești, scrie: „Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail Marele Voievod, ce a fost Domn Țării Rumănești și Ardealului și Moldovei: cinstitul trup zace în câmpia Tordei.”
Miron Costin: „Și așea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutu nemților.”
Lângă copia Mililiarium roman se află poșta din Turda, de unde am luat informații cum să ajungem la Aleea Obelisului ce duce la mormântul Întâiului Reunificator al neamului românesc, am ajuns, din indicator în indicator, într-un parc bătrân ce are o alee ce ne duce la mormântul viteazului domn al unirii din 1598 – 1601. Aici, la început, Doamna Stanca, soția viteazului domnitor, cu învoirea principelui Transilvaniei, a ridicat o capelă în stil bizantin pe care, bineînțeles, ungurii au distrus-o în timp. Ca să ferească mormântul de profanările la care se dădeau ungurii în timpul dualismului, preotul greco-catolic Vasile Moldovan din Sânmihaiul a cumpărat tot locul unde se afla mormântul și l-a însemnat cu o cruce simplă de lemn. Așa l-a văzut Regele Ferdinand și Regina Maria când, după 1918, au venit să se închine la mormântul Întâiului Reunificator al națiunii române. La sugestia lor, Comitetul Femeilor Române din Turda a așezat pe mormânt o măreață troiță de lemn, frumos lucrată, ce avea trei firide cu trei cruci, reprezentând cele trei țări românești Țara Românească, Ardealul și Moldova și inscripția „Aici a fost răpus marele voievod Mihai Viteazul la 9 august 1601”. Troița a stat aici până în 1977 când în locul ei s-a ridicat Obeliscul Unirii a sculptorului Marius Butunoiu, care a avut ideea să aibă înălțimea de 1601 centimetri și să aibă trei laturi reprezentând cele trei provincii unite. Lespedea mormântului din marmură albă are inscripția „Aici odihnește Mihai Viteazul, 1593-1601, Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei.”
Am fost impresionați de când am ajuns în parcare, unde am văzut mașini din diferite județe ale României, cu pelerini ca noi, veniți să aprindă luminări, să vadă și să afle adevărul istoric, să se închine. Lângă Obeliscul Întâiului Reunificator se află noua Mănăstire Mihai Vodă ce are o biserică la fel cu cea ridicată de Domnul Mihai în București.
Ne-am simțit mulțumiți de acest pelerinaj, în Anul Centenarului, făcut la mormântul lui Mihai Viteazul și plecăm cu gândul să urcăm și la Mânăstirea Dealul, în anul viitor.
Lasă un răspuns