Revelația cea mai tulburătoare a Centenarului Marii Uniri îmi este biografia unuia dintre protagoniștii ei de peste Prut, prea puțin cunoscut încă și acum, după o sută de ani. Dar nu numai prin această regretabilă unicitate este cărturarul și patriotul Ștefan Ciobanu (1883-1950) atât de diferit între ctitorii Reîntregirii, ci prin întreaga sa viață și lucrare, ba chiar și prin destinul lui postum. Este meritul nobositului și mereu surprinzatorului dar temeinic și erudit istoric Radu Ștefan Vergatti, de a fi alcătuit și dăruit mentalului colectiv al românilor o carte de referință în materie: „Ștefan Ciobanu. Un savant profesor luptător neînfricat pentru unirea Basarabiei cu Regatul României”, Editura Semne, apărută sub egida Fundației Europene Titulescu. Carte biografică, dar, de fapt, o frescă amplă, densă, remarcabil documentată, a unei epoci framântate și eroice a istoriei zbuciumate a pământului și oamenilor din estul Moldovei istorice, dintre Prut și Nistru, pe care împrejurări și mai ales interese geopolitice o țin, de câteva secole, departe de Patria Mamă, numită greșit în trecut Basarabia și abuziv, acum, Republica Moldova.
Ce și cum și cât știm noi astăzi, sincer vorbind, despre această parte a neamului românesc? La capătul lecturii celor peste 300 de pagini, cu siguranță, mult mai mult. Dacă Transilvania și chiar nordul Bucovinei au fost privilegiate de istoriografie printr-o literatură de amplitudine, Basarabia ne este readusă în memorie abia de câteva decenii, prin contribuția unei falange de autori precum Ioan Popa, Ion Constantin, Vasile Buga, Iurie Colesnic, Vasile Grosu și alții, iar acum și Radu Ștefan Vergatti
Lupta pentru păstrarea identității naționale a populației din Basarabia și pentru drepturile ei nu a fost mai puțin îndârjită și tenace decât a românilor din alte ținuturi românești înstrăinate, ci mult mai puțin cunoscută. Prof. Vergatti, ca și ceilalți aici amintiți, întreprind, de aceea, o necesară, obligatorie și de mult așteptată reparație și restituire istorică și istoriografică. Aflăm, din această carte, lucruri necunoscute sau greșit știute. Un singur, dar lămuritor exemplu: relațiile dintre Dimitrie Cantemir și Petru I au fost mult mai complexe și mai dramatice decât le-au prezentat, eliptic și edulcorat, în perioade istorice neprielnice autorii pe temă. Prof. Vergatti repune, aici, adevărul în drepturi. Autorii de până acum n-au consemnat de obicei, în dimensiunile lor reale, amploarea și dârzenia basarabenilor pentru supraviețuirea lor națională, unde promotori au fost mai cu seama intelectualii locului, în general din familii țărănești. Multe dintre lucrările despre Basarabia par să fi uitat că asupra acestor neînfricați luptători, dar de fapt asupra întregii populații, plană spectrul deportării în ghețurile Siberiei. Doar Constantin Stere, și el pe nedrept rămas în uitare, ne reamintește, cu prețul propriului exil siberian, acest adevăr atât de ignorat. Iar regimul țarist și cel bolșevic au fost mult mai opresive decât cel de la Budapesta dualistă.
Azi, basarabenii sunt specie rară, pe cale de dispariție. Sunt doar românii născuți acolo până în 1944, căci cei de după sunt cetățeni moldoveni, ai fostei RSS Moldovenești, astăzi R. Moldova. Sunt, și eu, unul dintre ultimii basarabeni, născut chiar în comună Talmaza, de pe malul Nistrului, unde a văzut lumina și vestitul meu consătean istoricul, militantul, omul politic și de stat Ștefan Ciobanu, de care mă leagă amintiri familiale. Părinții mei au lucrat în Talmaza, tatăl ca învățător și director al școlii, Căminului Cultural „Ștefan Ciobanu”, cooperativei „Unirea”, băncii sătești „Albina”, bibliotecii sătești „I.C. Bibicescu” și dirijor al corului comunei. Iar mama a fost educatoare și directoarea grădiniței de copii. Au lucrat sub directa și atenta oblăduire a Ministrului Educației, o vreme chiar Ștefan Ciobanu, care i-a îndrumat și sprijinit în permanentă, de la Chișinău și București. Despre Ștefan Ciobanu părinții mei îmi vorbeau mereu cu venerație. Cartea prof. Vergatti îmi reîmprospătează amintiri dintre cele mai intime și, de aceea, chiar dacă nu obișnuiesc confesiuni personale în ceea ce scriu, de data aceasta încalc regula. Dincolo, însă, de această poate prea lungă incursiune în propria biografie, cartea prof. Vergatti, apreciind-o cu deplină obiectivitate, se așează între cărțile de căpătâi pentru cunoașterea unei realități istorice și contemporane atât de puțin și de precar știută încă, o realitate cu lumini dar și cu mult mai multe umbre, o realitate care are nevoie de toată înțelegerea și empatia noastră.
Lasă un răspuns