Cât tupeu să ai ca în Anul Centenarului să dai brânci plugului de reorganizare teritorială? Nu economică, pentru că aia era limitată a priori la nivelul regiunilor de dezvoltare, și erau necesare multe artificii pentru a o duce în direcția conturării de enclave, ci pe contururi și denumiri care nu mai lasă loc îndoielilor… Iar aici este clar că trădătorii și-au dat mâna. Trădătorii, hoții, cozile de topor, cu toții s-au strâns într-o alianță de dezmembrare a țării. Pentru că așa se cheamă toate supurăturile de infecție locală de baroni care retrasează prioritățile țării.
Și este o colaborare între putere și mulți primari ai „opoziției”, ai unei opoziții față de popor, nu una politică, nu una față de guvernare, și care acum înfig cuțitele maghiare și aprind focurile secuiești… Să hăcuiască, să dea foc la țară… După care fiecare își va face propriul „centru” la nivel local, propriul fief de guvernare și, poate, și propriul miniparlament.
Și nu se poate spune nici măcar că Alianța vestului politic trădător a dat idei și curaj năpârcilor care vor să tranșeze țara până la ultima ei brazdă. Totul este bine programat.
Se conturează structuri separatiste, ușor poleite în aparente fiefuri de sinecură individuală a baronilor locali (să aibă presa ce să roadă în timp ce se tranșează până la os fiecare brazdă de pământ românesc), cu denumiri la început nevinovate, ușor provocatoare, apoi agresive prin denumirile istorice ale feluritelor fantoșe iredentiste.
Sigur, asemenea structuri trebuie să se „hrănească”. Au nevoie de bani pentru a-și asigura funcționarea până ce, din vânzările intereselor naționale, vor începe să-și asigure „partea”. Iar aici apare dovada acțiunii separatiste: asigurarea structurii de „bugetare”.
Aici se vede cum puterea și opoziția proputere (!) și-au legat interesele, din prostie sadea, neghiobie, fudulism, aroganță, antiromânism dus până la ură viscerală, trădare. „Opoziția” conturează enclavele, pentru a nu fi acuzată guvernarea că face ea această dezmembrare, iar puterea asigură partea de finanțare.
Acum, nu știm cine s-a grăbit în dezvăluirea, demantelarea scopului… Cei ce trebuiau să creioneze și să hașureze, sau cei ce au pus pe tapet sursa de finanțare: fondul (central) de „investiții” locale… Care vor fi „investiții” în măsura de care ele se vor bucura alții, alții în afara poporului, aceiași însă când vine vorba de venetici, grofi, dușmani.
Dacă primarul de la Baia Mare nu s-ar fi grăbit să vină pe turnanta Alianței Vestului cu proiectul „Provinciei Transilvania de Nord”, poate ar mai fi fost un semn de întrebare. Cât o întârziere de punere în mișcare a acțiunilor. Sau dacă guvernul nu ar fi anunțat Fondul de investiții locale.
Dar pare că trădătorii politici „din Nord” s-au grăbit, prin ieșirea unui măscărici pușcăriaș, un fost uselist vopsit în independent… S-au grăbit să-și rezerve pesemne „dreptul” de hăcuire prin rezervarea denumirii „Transilvania de Nord”. Căreia i-au atașat și particula „provincie”, să sensibilizeze Budapesta în acordarea unor fonduri și pentru ei, de ce nu?… Dar ăla nu este decât un fanfaron care a făcut ce i s-a spus. Pentru că apariția în Anul Centenarului a denumirii de „Provincia Transilvania de Nord” nu poate fi decuplată de recenta insultă germană în care, de Ziua Națională a României, s-a vorbit de un 1918 al unei „anexări a unei provincii maghiare”
Și vine întrebarea pe care numai cadrul juridic actual ar fi putut să o genereze în alveola ei, a priori, de non-sens: Cât de posibile, putem spune chiar… constituționale, sunt acțiunile legale pentru a anula aceste demersuri? Pentru că, duse într-o zonă gri a legii, și a posibilităților de aplicare a normelor juridice, nimeni nu știe cine și cum le mai poate contesta. Cu forța legiuirii și a reinstaurării normalității!
Probabil doar CSAT poate decide intervenția juridică de repunere în normalitate prin anularea acestor proiecte și acțiuni. Acum, când încă vorbim de posibilitatea unei intervenții juridice. Pentru că dacă se va amâna momentul, va trebui să vorbim de o intervenția armată de repunere a situației în normal…
De aceea, poate, parte din Armată, prin patrioții care au rămas de strajă Țării, a tras un semnal… Pentru că ea știe bine ce ar însemna situația în care să se ajungă la concluzia că nu mai există decât o singură soluție: legea marțială. Au vorbit despre ea acum cu voce tremurândă. Asta pentru a trezi poporul. Căci, mai bine decât să fim nevoiți să lăsăm Armata să se trezească, ar trebui să o facem noi, prin forța civică. Acum cât o mai avem.
„Pășind” totuși cu un pas înaintea veneticilor, realizăm că este destul de târziu, căci la cât atât de adânc au fost înfipte deja pumnalele trădătorilor în fibra țării (și care așteaptă doar să tragă de ele pe felurite contururi de alianțe, provincii și alte agresiuni), singura soluție viabilă este o decizie de acțiune.
Acum poate fi a CSAT-ului și a brațului legal punitiv al Justiției.
Mâine?… A Armatei, ca ultimă soluție, dar va avea ea cu cine să mai fraternizeze pentru a avea căderea legală și morală a unei astfel de acțiuni? Mai are ea alături poporul? Se mai poate baza pe noi?
Lasă un răspuns