-Mi-ai venit Toamnă cu ploaia,
Parcă n-ar fi fost de-ajuns
Pentru atâtea fețe triste,
lacrimile care-au curs!
Pictoriță talentată,
Cine mi te-a supărat,
De-ai lăsat să-ți fure, vântul,
Frunzele ce le-ai pictat?!
Ai creat cu iscusință
O minune de decor
Pictând fiecare frunză
Într-o gamă de culori
Care-mi încânta privirea!
Iar acum te-ai supărat!
Ca o divă încrezută
Ai distrus tot ce-ai creat!
Nu le vezi cum plâng, sărmane,
se rostogolesc și mor
Când le calcă în picioare
Fiecare trecător?
-„Ce știi tu? ( șoptește toamna
Într-un tânguit ușor)
Vântul mi-a promis că țese
Pentru oameni un covor!
Și pământul mi s-a plâns,
Simte frig și s-a răcit
De aceea am decis
Să las frunzele în vânt
Și din ele să se nască
Plapumă pentru pământ!
Căci dacă nu știi, ți-oi spune:
Vine iarna în curând!
Când îți par capricioasă,
Plâng pe geana unui nor
Este pentru că îmi pasă
De oricare muritor!
Plâng căci simt așa cum spui
Tot ce simte o iubită
La sfârșitul basmului
Când vine înlocuită!
Și cu ultimele frunze,
Voi pleca-n curând și eu
Iartă-mi zilele confuze…
Vine iarna-n locul meu!”
Lasă un răspuns