După ieșirea încununată de glorie din Anul Centenarului, România va păși în 2019 pe sub arcul altor două ramuri de laur: președinția rotativă semestrială a U.E. și redobândirea statutului de „națiune captivă”, cum li se spunea în vremea lui Truman țărilor din „lagărul socialist”, care aveau parte de emisiuni ale postului de radio Europa liberă în limba localnicilor. Eram informați, încurajați, încărcați cu speranța, uneori îndemnați la acțiune, erau denunțate energic și argumentat samavolniciile regimului, nu ne simțeam chiar uitați de „lumea liberă” și nădăjduiam de la o zi la alta, de la un an la altul, de la o generație la alta că „Vin americanii”.
Acum, nu mai suntem singuri: avem alianțe și aliați, integrare europeană și parteneri, căci suntem membri cu drepturi depline și în N.A.T.O., și în U.E. Au venit și americanii, prin Parteneriatul strategic întărit, prin baza de la Deveselu, care face parte din sistemul global de apărare antirachetă al S.U.A., prin prezența militară a S.U.A. și altor aliați pe teritoriul țării și în zona Mării Negre, suntem una dintre țările NA.T.O. care alocă 2% din P.I.B. bugetului de apărare. Suntem așadar aliat conștiincios, care își îndeplinește responsabilitățile și angajamentele întocmai și la timp.
Dar revine și „Europa Liberă”, care, la câtva timp după desființarea Tratatului de la Varșovia și dezmembrarea U.R.S.S., considerând că și-a îndeplinit misiunea de „combatere a comunismului”, iar apoi de informare corectă și tribună de exprimare liberă a tuturor cetățenilor, și-a închis postul de radio în română în 2008. Și iată că după zece ani, Europa Liberă revine în România pentru a emite din nou în limba română, (deși tot în română, nu în „moldovenească” așa cum spune, a emis în tot acest răstimp, pentru cei din Republica Moldova). Românilor nedumeriți de această decizie a Congresului (căci oare cine altcineva poate decide în materie?), dl. Thomas Kent, președintele companiei R.E.L./R.L. le-a oferit următorul răspuns: „Sperăm în mod special că transmisiunile noastre, realizate de jurnaliști locali, să contribuie la dezvoltarea unei prese libere, să promoveze valorile și instituțiile democratice și să susțină dezbaterile în ambele țări (căci și Bulgaria va primi post de radio „Europa liberă” în bulgară – n.n.) despre locul lor în N.A.T.O., în Uniunea Europeană și în celelalte organizații occidentale”.
Ce să înțelegem de aici? Că suntem ajutați să avem o presă mai liberă? Dar în clasamentul internațional făcut în aprilie 2018 de „Reporters sans frontieres” România stă… cu câteva locuri „mai bine” decât S.U.A. Valorile și instituțiile democratice le promovează O.N.G.-uri românești care beneficiază, unele, chiar de sprijinul surorilor lor americane, despre locul și rolul nostru în N.A.T.O. și U.E. vorbim zilnic și în țară, și în incinte europene și internaționale (iar de susținere americană, euroatlantică, acolo avem mai ales nevoie).
Este adevărat, spune dl. președinte al companiei, dar „oficialități guvernamentale, reprezentanți ai societății civile și ziariști din ambele țări și-au exprimat îngrijorarea că dezinformarea, corupția și divizările sociale sunt pe cale să submineze sistemele lor (ale noastre – n.n.) politice”. Această fiind percepția de la Washington (încă nu știm de unde de fapt anume, căci Washingtonul e mare), iată-ne aflați, peste noapte, într-un florilegiu de state care primesc și ele „Europa liberă”/Libertatea (pandantul ei asiatic) în limba lor, iar aceste limbi sunt: armeană, azeră, bașkiră, belarusă, bosniacă, dari, gruzină, kazahă, kirghiză, macedoneană, moldovenească (?!), uzbekă, pashtu, persană, rusă, sârbă, tadjikă, tătară (a tătarilor din Crimeea – n.n.) , turkmenă, ucraineană. Toate aceste limbi sunt vorbite în state din fosta Uniune Sovietică sau din fosta Iugoslavie. România nu s-a încadrat în niciuna din aceste categorii. Iar aceste state nu fac, niciuna, parte nici din N.A.T.O., nici din U.E. Ar fi cumplit să ne ducă gândul că România ar fi împinsă, cel puțin pe zona acțiunii mediatice, în zona post-sovietică sau cea post-iugoslavă. Și nu le aducem acestor țări nici o jignire, ci constatăm o realitate geopolitică.
De neînțeles este că nici vreo oficialitate de la București și mai nimeni din partide, media, societatea civilă, nu cere măcar lămuriri de la cel mai puternic partener internațional al României. Ar fi măcar de aflat dacă vom asculta emisiunile „Europei libere” cu ferestrele larg deschise ori sub plapumă.
Lasă un răspuns