Lecția lui Vodă Lăpușneanu

În istoria cinematografiei românești, filmul Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) este o operă cu totul aparte. Față de filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu, în care conflictele și vitejia sunt dominante, față de toate filmele istorice în general, axate pe acțiuni militare, războinice, acest film al Malvinei Urșianu vine cu o replică pe plan intelectual, pe un registru introspectiv, fiind o dramă a puterii interioare. Vodă Lăpușneanu, jucat magistral de George Motoi, care face aici creația vieții lui, este un personaj mistuit, chinuit de spectre, face parte din familia eroilor shakespearieni, amintind de Richard al III-lea și de Macbeth, prin meandrele sale iraționale. Dar asocierea izbitoare este cu Ivan cel Groaznic al lui Nikolai Cerkasov din filmul lui Eisenstein. Și ca atitudine, și ca machiaj, personajele sunt similare. Dar modelul lui Eisenstein reiese cel mai evident din atamosfera filmului, o atmosferă de clarobscur, apăsătoare, de ev mediu. Malvina Urșianu își concentrează aproape întreaga demonstrație între subsolurile unei cetăți medievale, iar atmosfera de suspiciune și chiar de groază, ca în secvența decapitării boierilor, este redată prin umbre.

Un nou racord cu filmul lui Eisenstein, a cărui parte secundă chiar se intitulează „Conspirația boierilor” și se axează pe lupta țarului cu boierii pentru a-și consolida puterea. La fel și Lăpușneanu, vrea puterea nelimitată, de aceea organizează, după trădarea unor boieri ca Moțoc și Tomșa, masacrul lor, unic în istorie, ca și în literatura română, cum este nuvela lui Costache Negruzzi, după care a fost adaptat filmul.

Iar ideea regizorală nu a fost de a arăta măcelul, măcelărirea boierilor de către gărzi, soldații mascați din umbră, cum ar fi rezolvat scena orice regizor ahtiat după spectacolul exterior, Malvina începe secvența cu atracul mascaților, însoțit de țipete, ca apoi să vedem șiruri de coșciuge, pe umerii străjerilor care scot morții. Este o defilare de coșciuge parcă interminabilă, o secvență unică în filmul mondial. În nuvelă, Lăpușneanu îi decapitează pe boieri, cere să li se pună capetele pe o masă și cu mâinile lui face o piramidă din capete (47 de capete), apoi se spală pe mâini ca Pilat, o cheamă pe soția sa să vadă isprava, să se lecuiască de frică, dar ea leșină la vederea piramidei. Lăpușneanu face parte din tipologia romantică a demonilor. Răzbunarea se realizează prin imagini grandioase, prin puneri în scenă nemaivăzute, ca măcelul ospățului.

Iar umbrele care se profilează pe pereții subteranelor sunt laitmotivul acestui film. Sunt ca spectrele pe care le vede Macbeth după uciderea lui Banquo. De ele este chinuit și Vodă, dar și celelalte personaje principale, în special Vodă și Moțoc, care par întruchiparea unor umbre. Ele amintesc de atmosfera din poezia Gemenii de Eminescu, în care eroii, Sarmis și Brigbel, „ca umbra cu ființa sunt amândoi asemeni”.

Acestă dedublare este simbolul istoriei, al trădării, al culiselor puterii. Așa a filmat teroarea Eduard Tisse, operatorul lui Eisenstein, așa au filmat-o și operatorii  noștri, faimosul cuplu Alexandru Întorsureanu și Gheorghe Fischer. Lor li s-a alăturat montajul Margaretei Anescu, de o savantă orchestrație, ca și muzica lui Antatol Vieru. La filmul lui Eisenstein muzica a compus-o însuși marele Serghei Prokofiev!

*

Filmul Malvinei Urșianu se ridică la nivelul modelelor sale. Mari cineaști, mare măiestrie cinematografică, așa cum azi nu se mai face nicăieri, fiindcă cinematograful mondial stă sub febra excesivă a banului, a câștigului imediat, a grabei. Or, filmul Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu este o pagină de ceremonial. Totul este realizat cu o acuratețe exemplară. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, sărit, grăbit, totul este calculat milimetric. Așa cum îmi spunea Jean Georgescu, Malvina Urșianu, care i-a fost elevă, făcea parte din tradiția cineaștilor culți, din familia regizorilor-ingineri, ași ai decupajului regizoral.

Iar suprema frumusețe a acestui film este dată de costume. În istoria filmului românesc nu s-a mai realizat așa ceva. Creatoarea lor a fost Doina Levința, o experimentată artistă. Totul este rafinat, impecabil realizat. Filmul este o mostră de noblețe, de aristocrație românească, un pandant cu atmosfera de la curțile occidentale. Totul este de o înaltă ținută și eleganță. Malvina avea sânge aristocratic și acest lucru l-a imprimat și filmului său, într-o epocă în care noblețea era decapitată! Domnitorii români pot concura cu oricare dintre domnitorii occidentali. Aici nu este o lume de la marginea civilizației, de la porțile Orientului, este un model de putere românească, de ținută intelectuală, de care trebuie să țină seama și Poarta otomană și Occidentul. Moldova lui Lăpușneanu nu este o provicime a marilor puteri, o groapă de trecere, ci o putere adevărată. Nu vine orice „despot” aici și face ce vrea. Replica pe care i-o dă Lăpușneanu lui Despot este fără echivoc, tăioasă, nemiloasă, ca și ucidera trădătorilor Tomșa și Moțoc. Moldova e o forță de temut, cu o identitate care trebuie respectată. România de azi trebuie să impună lumii această ștachetă, să se discute cu ea de la egal la egal.

O demonstrează multe momente apologice din film, cum ar fi secvența dintre Doamna Ruxandra (Silvia Popovici) și Doamna Chiajna (Melania Ursu), absolut antologică. Individualități ca ele, sau ca Elena Doamna (Eugenia Bosânceanu), Despot Vodă (Eusebiu Ștefănescu), Petrea (Cornel Coman), Elisafta (Silvia Ghelan), Tomșa (Dan Nuțu), Florina (Florina Luican), dar mai ales Moțoc (Valeriu Paraschiv), căruia i s-a creat o asemănare cu Richard al III-lea, prin coafură și mers (e șchiop), sunt portrete de neuitat. Ca și grupurile de boieri, de copii, de soldați, de țărani, de târgoveți, de plutași, de străjeri sau jucători de zaruri. Filmul este o imensă frescă portretistică. Femeile sunt de o frumusețe rară, au ținută princiară, extrase parcă din pictura Renașterii. Filmul excelează în portrete individuale și de gup. Bătăliile exterioare sunt mai mult simbolice, adevăratele bătălii se petrec în subsoluri, în  beciuri, în cavourile interioare, dovadă că grosul întâmplărilor se petrece în subterană (decoruri: Adriana Păun, Guță Știrbu). Parcă este lumea de underground a lui Dostoiewski.

Lupta lui Vodă Lăpușneanu pentru a realiza o Moldovă unită, neaservită Porții Otomane, se dă cu sine, se suprapune peste dorința sa de mărire despotică. Actuală, foarte actuală este realitatea reflectată în acest film, redifuzat de curând pe postul TVR 2: după revenirea (întoarcerea) lui Vodă Lăpușneanu pe tron, în 1564, el duce o luptă nemiloasă cu boierimea coruptă și gata de trădare, care l-a îndepărtat anterior de la domnie, audcându-l în loc pe Despot Vodă. De aceea, el se răzbună cumplit pe trădători. Însă domnia sa crudă și tiranică are o configurație de paranoia, jucată excelent de George Motoi, redată prin expresia chipului, a ochilor, în prim-planuri antologice. Filmul are aici o copleșitoare teatralitate. Sigur, baia de sânge va fi oprită chiar de Doamna Ruxandra, care îl suprimă, otrăvindu-l cu ajutorul slujitorului Petrea, care se sacrifică, bând din aceeași cupă cu Vodă. Apoi Ruxandra îl înscăunează pe fiul său, Bogdan, jucat excepțional de copilul Daniel Bucurescu (de altfel, copiii din film configuraează una dintre cele mai frumoase pagini de portretistică umană, similară cu Meninele lui Velázquez).

Sigur, nu există azi în vârful țării un Vodă Lăpușneanu, dar există trădători, o pătură groasă de superpuși, o gloată coruptă până în măduva oaselor. Această armată coruptă de la putere domnește nestingherită de ani de zile, fiindcă nu există opoziție, fiindcă la cârmă s-au aflat lași ca Iliescu și Johannis sau cârciumari ca Băsescu. Cine să facă dreptate? Dreptatea încearcă să o aducă strada. Strada acuză și cere pedepsirea ticăloșilor. Iată un film care nu s-a făcut încă. Îl va face cineva?