Recent, arheologii amatori – detectoriști au scos la lumină două tezaure în localitatea Potigrafu, constând în monede dacice din argint, de tip thassos şi monede dyrrachium (70-80 de piese), o fibulă (obiect folosit pentru prinderea obiectelor de îmbrăcăminte) din argint şi una de bronz, a precizat Alin Frînculeasa, şeful biroului Arheologie al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Acestea au fost predate către Muzeul Național de Istorie al României din București, „văduvind” într-un fel colecțiile muzeului prahovean din Ploiești.
„Obiectele au fost găsite de către detectorişti şi duse la Muzeul Naţional de Istorie a României. Noi am fost informaţi de acest lucru de către reprezentanţii Muzeului Naţional de Istorie după ce le-au achiziţionat. Nu am fost anunţaţi înainte. Or, legea spune că obiectele cu valoare arheologică descoperite întâmplător trebuie să ajungă la autorităţile locale. De aici, ajung la direcţiile de patrimoniu
(Direcţiile Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional) şi de acolo, în muzeele regionale”, ne-a spus Alin Frînculeasa. Acesta este de părere că persoanele care le-au găsit, în goană după bani, s-au dus direct la Muzeul Naţional de Istorie, deşi „Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova este un muzeu puternic şi ne permitem şi noi să acordăm recompense prevăzute de lege pentru descoperiri arheologice”, ne-a mai declarat acesta. Legea nr. 182 din 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil stipulează că persoanele fizice care au descoperit în mod întâmplător astfel de bunuri „sunt obligate să le predea, în termen de 72 de ore de la descoperire, primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost făcută descoperirea. Acesta este obligat să înştiinţeze serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor, în termen de 72 de ore, cu privire la bunurile descoperite, luând totodată măsuri de pază şi de conservare a acestora. Primarul este obligat să predea bunurile astfel descoperite, în termen de 10 zile, serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii şi Cultelor”.
Autorii descoperirilor întâmplătoare au dreptul la o recompensă bănească de 30 la sută din valoarea bunului, iar în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepţională, se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea acestuia. Conform legislaţiei în vigoare, cei care doresc să deţină aparatură de detectare a metalelor au nevoie de autorizaţii de la inspectoratul de poliţie al judeţului respectiv. Potrivit arheologului Alin Frînculeasa, detectoriştii care au descoperit tezaurele ar fi avut astfel de autorizaţii. Interlocutorul nostru trage, însă, un semnal de alarmă privind transformarea căutării de tezaure din pasiune pentru istorie în afacere – lucru pe care îl consideră foarte grav – şi condamnă încurajarea acestui fenomen. Reprezentanţii Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie au cartat zonele în care s-au făcut descoperirile, au anunţat Direcţia pentru Cultură Prahova în legătură cu ceea ce s-a întâmplat şi vor organiza o întâlnire cu deţinătorii legali de aparatură pentru detectarea metalelor înregistraţi la Poliţie, pentru a-i informa să respecte legea. Potrivit şefului Biroului Arheologie, obiectele cu valoare arheologică sunt mult mai valoroase pentru public dacă sunt expuse în judeţele în care au fost găsite.
Potigrafu este un sat din comuna Gorgota a județului Prahova, din Muntenia. Denumirea satului Potigrafu este menționată ca provenind de la cuvântul grecesc potir, care înseamnă vas din lut lucrat cu mâna și grafos, de la cel care „scrie” vasul. Această denumire reflectă îndeletnicirea de bază a vremurilor în care localitatea a luat ființă, respectiv olăritul. Satul s-a dezvoltat pe drumul național principal, DN1, fiind situat între două mari orașe, la o distanță de 42 km de București și 18 km de Ploiești, între lunca Ialomiței și lunca Prahovei, cele două râuri reprezentand și limitele localității, respectiv râul Ialomița la sud și râul Prahova la nord. Având acestă vecinătare a apelor, putem presupune că denumirea locului poate veni de la „potigáci” (reg.), care este un băț, nuia de care se leagă sfoara undiței sau care fixează vârșa ori vintirul pe fundul apei. În partea de vest se învecinează cu satul Gorgota, reședința comunei din care face parte și Potigrafu. La est se invecinea cu comuna Balta Doamnei. Localitatea mai este străbătută de râul Poienari, afluent al râului Prahova. Tezaurul de monede dacice din argint, de tip thassos şi monede dyrrachium (70-80 de piese), se constituie clar în copii ale tipurile de monede care au circulat în Dacia şi care ulterior au influenţat monetăria dacică. Acestea au fost principalele monede macedonene şi elenistice, având o semnificaţie deosebită în istoria numismaticii europene, pentru faptul că ele au fost modelele care au influenţat caracteristicile emisiunilor monetare în următoarele două milenii.
Macedonia are oricum un loc special în istorie, datorat celor doi principali exponenţi ai săi, Filip al II-lea şi în mod deosebit, Alexandru cel Mare. Filip al II-lea, membru al dinastiei Argeade, a fost cel de-al treilea fiu al regelui Amiyntas al III-lea şi tatăl lui Alexandru al III-lea, cunoscut în istorie ca Alexandru cel Mare. După ce la început a fost regent pentru nepotul său Amyntas al IV-lea, fiul fratelui său Perdicas al III-lea, în 359 î.Hr. Filip al II-lea a dobândit puterea deplină şi s-a încoronat rege al Macedoniei, regat care a dominat întreaga Grecie. Până la sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr, regatul ocupa numai o regiune care corespunde cu oarecare aproximație cu Macedonia din Grecia zilelor noastre. Macedonia, izolată oarecum şi de munţii înconjurători, era un regat mai retras în raport cu restul Greciei (Elada). Regatul macedonean a căpătat în timp un caracter elenistic din ce în ce mai pronunţat, chiar dacă iniţial civilizaţia macedoneană a fost considerată ca fiind ceva mai înapoiată. Deşi de neam grec, amestecat cu elemente tracice şi ilirice, macedonenii din acele timpuri, erau considerați de eleni, sălbatici şi barbari. Ocupaţiile de bază ale macedonenilor erau agricultura, vânătoarea şi extragerea bogăţiilor solului (în special a aurului).
Filip al II-lea a moştenit tronul Macedoniei într-un moment de disperare totală, cu regiunea înconjurată de regatele greceşti ostile. Filip a folosit o combinaţie de abilitate diplomatică şi strălucire militară pentru a-şi transforma poziţia în lumea elenă, restabilind pacea şi câştigând dominaţia întregii Grecii. El şi-a reorganizat armata în unităţi militare puternice denumite „falange”, formate din soldaţi profesionişti, o idee nouă şi revoluţionară. Fiul său, Alexandru, a construit pe bazele solide realizate de Filip şi a utilizat unităţile de falange cu mare efect, reuşind să creeze unul dintre cele mai mari imperii pe care lumea le-a văzut vreodată. Deşi, după moartea creatorului său, la scurtă vreme, imperiul s-a dezmembrat în mai multe regate care se duşmăneau, regate conduse de foştii săi generali, cuceririle lui Alexandru au lăsat o moştenire nepieritoare, având meritul răspândirii culturii şi ştiinței greceşti în tot vastul său imperiu.
După două secole de glorie, în mod inevitabil a urmat declinul. Macedonia a fost cucerită de Republica Romană şi transformată în provincie în anul 146 î.Hr.
Circulaţia monedelor emise de regii macedoneni în teritoriile din bazinul Dunării Inferioare a fost influenţată direct de puterea pe care aceştia au avut-o în regiune începând cu jumătatea secolului al IV-lea î.Hr. Sunt binecunoscute episoadele intervenţiilor regilor macedoneni Filip al II-lea în Dobrogea (339 î.Hr.) şi Alexandru cel Mare în Muntenia (335 î.Hr.). Monedele lui Filip al II-lea (359-336 î.Hr.) şi Alexandru cel Mare (336-323 î.Hr.), stateri de aur, tetradrahme şi drahme de argint, monede divizionare de bronz, au circulat pe teritoriul Daciei în special în regiunile extracarpatice, mult mai rar întâlnite în Transilvania, unde în general, au fost descoperiri izolate. Cele mai frecvente au fost descoperirile de tetradrahme care, în cazul celor de tip Filip al II-lea, au fost identificate ca fiind emisiuni postume. De multe ori, acestea au fost descoperite împreună cu monede de la Alexandru cel Mare, ceea ce arată faptul că pătrunderea lor la nordul Dunării s-a petrecut în intervalul de timp între cele două campanii macedonene mai sus menţionate (339-335 î.Hr.) şi cele conduse de Lysimach împotriva lui Dromichaites (în anii 300-292 î.Hr.). Ele sunt bătute fie de oraşele vest-pontice, fie pătrund pe căile comerciale din sudul Dunării. Este important de remarcat că cetăţile vest-pontice au continuat emisiunile proprii, ştiută fiind politica tolerantă a regilor macedoneni în domeniul monetar. Monedele macedonene sunt lucrate cu o finețe greu de egalat, sunt deosebit de frumoase şi bine realizate, relieful lor sculptural amintind de basoreliefurile greceşti. Gravorii macedoneni au dat dovadă de o mare măiestrie în realizările lor, atingând excelenţa şi reuşind să creeze un stil artistic aparte. Monedele macedonene au fost atât de bine executate artistic şi tehnic, încât se poate spune că toate imitaţiile care le-au urmat în timp au avut un caracter degenerescent.
Un rol important privind circulaţia monedelor în Dacia preromană, l-au avut tetradrahmele Macedonia Prima şi tetradrahmele insulei Thasos. Având în vedere cantitatea mare de tetradrahme Macedonia Prima şi Thasos descoperite în Dacia intracarpatică (Transilvania), cercetările arheologice au scos în evidenţă importanţa politică şi economică în special a câtorva zone, în a doua jumătate a secolului al II-lea î.Hr. şi prima jumătate a secolului I î.Hr., în schimburile comerciale cu negustorii din Peninsula Balcanică, având ca placă turnantă populaţia unei uniuni de triburi dacice din zona Munteniei. După înfrângerea regelui Perseu de către romani la Pydna în 168 î.Hr., Macedonia a fost împărţită în patru republici clientelare stabilite de Roma. Romanii au instaurat în aceste regiuni un regim republican şi au impus o serie de interdicţii, printre care se număra interzicerea importului de sare, a exploatării pădurilor şi a exploatării minelor de aur şi argint, care reprezentau principalele bogăţii ale Macedoniei. În aceeaşi perioada a existat şi interdicţia de a bate monedă. După zece ani, ţara era în aşa măsură sărăcită încât romanii au permis redeschiderea minelor şi emiterea de monedă. Dintre cele patru regiuni, Macedonia Prima şi Secunda au emis tetradrahme de argint, Terţia nu a emis monedă, iar Quatra a emis numai piese de bronz. Emisiunile cele mai numeroase au fost cele ale Macedoniei Prima, care dispunea de bogatele mine de argint de la muntele Pangaion, precum şi de monetăria de la Amphipolis, cu excepţionala-i tradiţie tehnică şi artistică. Începutul activităţii monetare a Macedoniei Prima a fost marcat de o emisiune festivă din 158 î.Hr., foarte restrânsă ca număr de piese, purtând pe avers capul lui Zeus („Eu sunt Z” – sfârșitul), iar pe revers imaginea zeiţei Artemis Tauropolos, cu câte o torţa în fiecare mâna (dualitatea fenomenului ce va veni), pe un taur spre stânga (imaginea simbol al zeului taur – Apis). A urmat apoi tipul monetar arhicunoscut, ale cărei monede poartă pe avers bustul zeiţei Artemis Tauropolos, iar pe revers măciuca lui Hercule într-o coroană de ramuri de stejar. Tetradrahmele Macedoniei Prima au fost emise după sistemul monetar attic, introdus în Macedonia de Alexandru cel Mare, diferit de cel aeginic. Tetradrahmele Macedoniei Prima poartă pe avers bustul zeiţei Artemis Tauropolos, spre dreapta, în mijlocul unui scut macedonean. Zeiţa poartă în jurul capului o bandă numită „stephane”, are părul strâns la ceafă într-o torsadă, cu câteva şuviţe care coboară pe tâmple şi pe ceafă. Tunica îi este prinsă pe umăr cu o agrafă rotundă, mai mult sau mai puţin vizibilă. Înapoia capului se văd parţial un arc şi o tolbă, atribute ale zeiţei care apar de obicei împreună. Bustul zeiţei este înconjurat de un cerc perlat (ove). Scutul ca atare este ornamentat cu şapte ovale duble (simbolismul numărului 7), în care se află o stea cu opt braţe (octogonul), care alternează cu tot atâtea grupuri de câte trei puncte. Pe revers monedele poartă legenda (înscrisul) cu litere grecești MAKEΔONΩN ΠPΩTHΣ (MAKEDONON PROTIS) – Macedonia Prima, pe două rânduri despărţite de măciuca lui Hercule aşezată orizontal, cu capătul gros spre dreapta, care sunt înconjurate de o coroană formată din două ramuri de stejar. Deasupra şi dedesubtul legendei apar una sau mai multe monograme ale monetăriei sau magistratului monetar. În partea stânga a reversului, în afara coroanei, este reprezentat un fulger (semn al lui Zeus) în maniera obişnuită pe monedele greceşti, dar redat prin globule foarte fine. Cercetarea sistematică a monedelor a sos în evidentă faptul că există deosebiri marcante între monede, aversul pieselor prezentând deosebiri de la un lot de piese la altul, privind trăsăturile feţei, dar şi coafura. Aceste tetradrahme cu flan mare, au diametrul de 32-33 mm şi greutăți între 16-17 grame. Tetradrahmele Macedoniei Prima se numără printre cele mai bogate şi mai răspândite emisiuni monetare ale Antichităţii. Cu toate că ele au jucat un rol însemnat în circulaţia monetară în Peninsula Balcanică şi în nordul Dunării, evoluţia şi cronologia lor relativă este aproape necunoscută deoarece aceste emisiuni se înşiruie pe o perioada relativ scurtă, de circa nouă ani (158–150 î.Hr.). Macedonia a fost declarată oficial provincie romană în 146 î.Hr., după ce generalul Metellus l-a înfrânt pe regele Andriscus Macedon în anul 148 î.Hr. şi după ce cele patru republici clientelare au fost dizolvate. În cadrul provinciei intrau Epirus Vetus, Tesalia şi părţi ale Iliriei şi Traciei. În a doua jumătate a secolului al II- lea î.Hr., în Dacia şi-au făcut apariţia alte monede, de influenţă macedono-tracică, tetradrahmele insulei Thasos, o insulă din Grecia situată în bazinul nordic al Mării Egee (Marea Traciei), la 8 km distanță de coasta meridională a Traciei. Ele au fost emise între anii 148-80 î.Hr. Aceste monede au avut mare căutare pe piaţă pentru că s-au răspândit nu numai în Dacia, ci şi în tot nordul Peninsulei Balcanice şi în vasta regiune ocupată de sciţi în sudul Rusiei de astăzi. Au circulat în Dacia până pe la jumătatea secolului I î.Hr., până când romanii au ajuns la Dunăre, pe la 70 î.Hr. şi astfel au ajuns pe piaţă şi denarii romani republicani. (G.V.G.)
Lasă un răspuns