Basorelief cu Lupa Capitolina, Romulus și Remus descoperit în anticul Apulum (jud. Alba)

Un prețios artefact de perioadă romană se află în colecțiile Muzeului Național al Unirii  din Alba Iulia. Este vorba de un basorelief ce prezintă un binecunoscut simbol al lumii romane: Lupoaica (Lupa Capitolina) alăptând gemenii Romulus şi Remus, legendarii întemeietori ai Romei. Arheologul Radu Ota a explicat că basorelieful, care este din calcar, a făcut parte din registrul inferior al unei stele funerare. Nu se cunoaște contextul descoperirii acestuia la Alba Iulia, în anticul Apulum, cea mai mare așezare urbană din Dacia Romană. Se știe doar că provine din vechile colecții ale Muzeului Național al Unirii.

În Alba Iulia au fost descoperite două astfel de monumente.Mitul lui Romulus și Remus este foarte cunoscut din lucrarea lui Titus Livius intitulată „Ab Urbe condita” („De la întemeierea Romei”) și este una dintre legendele care stă la baza întemeierii Romei antice. Cei doi, Romulus și fratele său geamăn Remus (numiți cu nume începute cu litera „R”, de la Renaștere) au întemeiat orașul Roma în locul unde fuseseră alăptați de o lupoaică atunci când erau sugari. Lupoaica reprezintă o „potențialitate” – respectiv natura materială; după ce va crește în sălbăticie omul (părând domestică), atunci când acesta se va „civiliza”, lupoaica va „mușca” din el și din creația sa (își va dovedi adevărata natură sălbatică). De aceea Lupoaica Capitolină întoarce capul spre cei doi gemeni; de fapt lupul nu poate întoarce capul – este țeapăn. Lupoaica trebuie să închidă ciclul, de aceea întoarce capul, așa cum șarpele Uroboros își mușcă singur coada. Semnificația este aceea a semnalării cataclismelor cosmice periodice ce întorc pe om la stadiul epocii de piatră și înțelegerea modului de „eludare” a acestora, prin perpetuarea tradițiilor ancestrale, a oralității informațiilor necesare, spre a nu pierde ce avem mai prețios. Zeul cosmic vânător va veni cu toporul său dublu la „Cina cea de Taină” („Eu voi aduce sabia!”), spre a cere socoteală pentru administrarea Pământului în tot acest timp cât a lipsit. El va aduce cu sine și Noua Creație (Zeul Kuk), aruncând din cuib vechea creație. După istoricul roman Marcus Terentius Varro, data întemeierii Romei este 21 aprilie 753 î.Hr.

Potrivit legendei, Romulus și Remus (ca gemeni, asigurând dualitatea) au fost fiii lui Rhea Silvia (Rhea sau Reea Silvia, sau i se mai spune Ilia), fiica regelui Numitor din Alba Longa. Alba Longa este un oraș mitologic, localizat pe muntele Alban (Albul – Ban; sau „A” ca nou început, iar „L” echerul – cotul, ca schimbare, iar „ban” – ul este cel care are două fețe: cap și pajură), în sud-estul viitoarei Rome. Rhea a rămas însărcinată cu zeul războiului Marte (cum altfel?) și le-a dat naștere lui Romulus și Remus. Amulius a cerut ca sugarii să fie înecați în Tibru, însă aceștia au ajuns la mal la poalele muntelui Palatin. Aceștia supraviețuiesc însă, fiind hrăniți de o lupoaică, animalul lui Marte, despre care se crede că ar fi fost trimisă de zeu să îi ocrotească copii. Aici au fost găsiți de ciobanul Faustulus. Crescuți de Faustulus și nevasta sa, gemenii au devenit mai târziu liderii unei trupe de tineri ciobani războinici. După ce au aflat adevărata lor identitate, ei au atacat orașul Alba Longa, l-au ucis pe maleficul Amulius și l-au repus pe tron pe bunicul lor. După aceea gemenii au decis să întemeieze un oraș pe locul în care fuseseră salvați când erau copii. Ei se ceartă asupra poziției exacte a viitorului oraș. Romulus dorea construirea orașului pe Colina Palatină („palatin” cu sens de „vicerege”, dar și „cerul gurii” (care ne va înghiții, ne va mânca) – „văl palatin”), dar Remus era în favoarea construirii sale pe Colina Aventina, mai ușor de fortificat. Dar fiindcă erau gemeni, au hotărât ca zeii să le arate prin auspicii cine va da numele cetății și cine o va conduce. Romulus își alege ca punct de observație Palatinul, iar Remus, Aventinul. Legenda spune că i s-a arătat mai întâi lui Remus semn prevestitor, zeii trimițând în zbor deasupra Aventinului, șase vulturi (simbolismul numărului șase; cu sens „șase” vine cineva!”. Dar și lui Romulus i-au fost trimiși în zbor vulturi, nu șase, ci doisprezece (de mai sus din ierarhia cerească, coborând din cerc către „patru”, lumea noastră plată). Aceasta a fost pricina discordiei ce a alimentat o luptă sângeroasă în care Remus a murit răpus de sabia fratelui său. Romulus a devenit astfel conducătorul așezării, care a fost denumită „Roma”, după numele său (posibil ca mesaj „R”-enașterea „Om”-ului „A” – nou).

Localizat între Circus Maximus și Forumul Roman, Palatinul este colina centrală a Romei și totodată unul dintre cele mai vechi locuri ale orașului. Aici este locul nașterii legendei lui Remus și Romulus, cei doi întemeietori ai Romei, crescuți de lupoaică în Peștera Lupercal („Peștera Lupilor”; cu sens „apariția lupului – ca fiară ce atacă lumea – va fi semnul Renașterii Calului ce va aduce Zeul spre crearea unei noi lumi); ca și comparație, zeul Mithra se naște tot într-o peșteră (chiar din piatră), iar Iisus într-o iesle dintr-un staul aflat într-o grotă). În privința morții lui Remus s-a vehiculat și altă legendă. Ea spune că Remus s-a înfuriat datorită victoriei lui Romulus. Atunci când Romulus începe săparea tranșeei unde avea să treacă pereții orașului său (la 21 aprilie, 753 î.Hr.), Remus ridiculizează unele părți din munca sa și obstrucționează construcția. La final, Remus sare peste tranșee, un semn rău, arătând astfel că orașul era ușor de pătruns. În acel moment, Romulus îl ucide pe fratele său. Romulus, cel ce avea să dea numele cetății Roma își ucide fratele spunând: „Așa să piară de acum înainte toți aceia care vor îndrăzni să sară zidurile ridicate de mine!” Și Faustulus este ucis în bătălie. Odată cu încetarea acesteia, Romulus îi îngroapă atât pe Remus, cât și pe Faustulus; apoi continuă să construiască orașul. Ca mesaj al acestor crime este posibil ca acestea să fie decodificate prin acceptarea sorții de a construi o nouă lume, de a o lua mereu de la zero, indiferent ce vor spune ceilalți, care vor râde, sau ne vor trage înapoi (o mare parte din omenire oricum va pieri în cataclismul ce va veni).

Aceasta este viața în materie și, de fiecare dată după distrugerile periodice de care avem parte, va trebui să privim cu încredere viitorul și să refacem mediul civilizator necesar omului și să nu stăm cu mâinile în sân. Omul singur pe planetă moare. El are nevoie de societate, de parteneri, de colegi. Vom construi mereu satul sau orașul, ca un „furnicar” sau „stup” de care avem nevoie. Vom avea nevoie de arte să ne mângâie sufletul, de meșteșuguri ca să ne construim o viață mai ușoară și de armată să ne apere de dușmanii potențiali și de natura neîmblânzită. Iată de ce, pentru a popula orașul, Romulus a oferit azil fugarilor și exilaților. Romulus creează astfel reputația Romei drept un azil pentru toți cei care doreau o viață nouă. Din această cauza, Roma atrage o populație de exilați, refugiați, criminali, ucigași și sclavi fugari (așa cum a fost și Geția de Aur primordială, dar și moderna noastră Americă). Populația Romei crește atât de tare încât orașul ocupă cinci dintre cele șapte coline ale Romei: Colina Capitoliului, Colina Aventina, Colina Celiana, Colina Quirinala și Colina Palatina. Romulus însă, vedea ivindu-se o problemă. Văzând orașul său umplându-se cu străini, puțini dintre aceștia având neveste, Romulus a decis că era nevoie să umple orașul său și cu femei. Pentru a rezolva problemele sale, Romulus ține un festival, Consualia, invitând tribul vecinilor sabini pentru a asista la eveniment. Sabinii au venit aducându-și și fiicele la festival. Romulus planificase să răpească femeile sabine și să le ducă la Roma pentru cetățenii săi (conform perceptului biblic: „Creșteți și vă înmulțiți!”). Când Sabinii au ajuns, Romulus s-a așezat în rândurile senatorilor săi, îmbrăcat în veșminte de culoare roșu închis. Semnalul că acum era momentul de a acționa era ridicarea și îndoirea mantiei, iar apoi aruncarea acesteia în jurul său. Înarmați cu săbii, multi dintre adepții săi stăteau cu privirea ațintită către Romulus, iar când acesta a dat semnalul, au scos săbiile din teacă și au început să strige, capturând fiicele sabinilor, dar permițând și încurajând bărbații să scape nevătămați. În total, în jur de 700 femei sabine au fost capturate și duse la Roma. Acest eveniment este amintit în variate opere de artă intitulate „Răpirea sabinelor”.

Astfel a început un război, însă femeile sabinilor au intervenit pentru a-i impiedica pe bărbații din trib să atace Roma. A fost semnat un tratat de pace, iar comunitățile au fuzionat sub conducerea comună a lui Romulus și a regelui sabinilor, Titus Tatius. Moartea prematură a lui Tatius, probabil provocată de Romulus, l-a lăsat pe acesta în postură de rege unic. Astfel s-a înființat Roma. După o domnie lungă și plină de succese, Romulus a murit în circumstanțe obscure. Mulți romani au crezut că el a fost transformat în zeu și l-au divinizat sub forma zeității numite „Quirinius”. După Romulus, au mai existat șase regi ai Romei, iar despre ultimii trei dintre ei se crede că au fost etrusci (geți). Cetatea Roma va fi un oraș înfloritor ca niciun altul, dar va fi întotdeauna urmărit de un destin implacabil, din pricina fratricidului ce a stat la baza întemeierii sale. Imperiul Roman s-a scindat în două (285 d. Hr.), creând astfel o a doua Romă (Romaion; Constatinopol), apoi orașul Veliko Târnovo („Târnova cea Mare” (Curata, Luminata), de la „târn”, ca „mătură” ce face curat) din Bulgaria, capitală a Imperiului Vlah al Fraților Asan va fi declarat a treia Romă. Urmează Moscova și alte orașe cu pretenție la acest titlu. Dar noi avem țara numită Roma – nia și un oraș municipiu numit Roman (jud. Neamț).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*