De Ziua ta, Limbă Română

De Ziua ta, Limbă Română

De ziua ta, Limbă de Daci
Din care curg vechi graiuri,
Te binecuvântez să taci
A doliu peste plaiuri
Și semnul crucii să ți-l faci.

.

De ziua ta, Limbă de Lupi
Coborâtori din pronii,
O lacrimă din ochi să-ți rupi,
Dezcruță-ți epigonii
Și talpa dă-mi să ți-o sărut!

.

De ziua ta, Limbă de Dor
Durând adânc în sânge,
În moșii și strămoșii lor,
Îndură-te și-i plânge
Pe cei ce-s morți, pe cei ce mor!

.

De ziua ta, Limbă de Rai
Ce-l schimbă-n iad mișeii,
Mușcă-ne inima, încai,
Și retrezește-ți leii
De-același cuget, crez și grai!

Limba Sacră Eminească

Limba Sacră Eminească
Doar martirii aibă voie
Să o scrie, s-o vorbească,
După rang, după nevoie;

.

Să o cânte, s-o doinească,
Să o lăcrime cu geana,
Să o doară, s-o jelească,
Să-i tămăduiască rana,

.

Să o-nsceptre, s-o regească,
S-o dezgrâne, s-o-mplămade,
Să o coacă, s-o-mpâinească,
Să o-nsteie-ntre pleiade,

.

S-o-mpământe, s-o-ncerească,
Să o tulbure cu versul,
Să-i dea har, s-o eminească,
Să îi dea tot universul…!

.

Și, abia apoi, cerșească
Tagmele trădării frustre
Drept la grai, să-și românească
Inima, cât să le mustre…!

.

Crucea Neamului ferească
Neamul azi bătut în cuie,
Dintre morți să ne-nviască
Și la Ceruri să ne suie!

Limba nu-ți permit s-o spurci

 

E plină țara de poeți
(Și mai puțin de prozatori),
Se scrie mult și prost, ce vreți?!
Nu toți au har de creatori
Și prea puțini sunt sclipitori.

.

Și, că se scrie, nu e rău,
Ci că se scrie prost și mult,
Că fiecare,-n felul său
Se crede genial și cult,
Copil părând și nu adult…

.

Și încă tot nu-i rău, decât
Să-și manifeste vreun defect
Mai păcătos și mai urât,
Mai fariseic, mai infect,
Mai mizerabil, mai abject…

.

Să torci versete albe-n furci,
Să țeși tricot de rime-n șir…
Dar nu îți mai permit să spurci
Al limbii sacre dalb zefir
Brodat din aur fir cu fir…!

Limba ta, fiică de lei

 

Limba-ngemănată-n genii
Cu opinci, tunici și ie,
Vine peste lungi milenii,
Dinainte să se scrie
În cazanii și în denii.

.

Generații serii-serii
Ce revendică latina,
Hoarde năvălind, puzderii,
Au supt seva, rădăcina
Limbii vechilor imperii.

.

Apărând vatră și stână,
Limba ce le-au dat-o dacii,
Peste vremi să le rămână,
Zeii lumii au fost bacii
Ce-au scornit limba română.

.

Având stea dumnezeiască,
Neamul nostru grăitoriu
De vorbire strămoșească
A adus din purgatoriu
Sfânta Limbă Românească.

.

Nu puțini o simt rușine
Și-și ascund în lume slova
Din meleaguri carpatine,
Din Ardeal, Banat, Moldova,
Și vorbesc doar limbi străine…

.

Dar mai mulți suntem aceia
Iubitori de neam și limbă,
Cum și tu, fiică de lei a
Leilor ce-n lei se schimbă
Și vor scăpăra scânteia…!

.

Încă-i vremea să se-aprindă
Limbi de foc, ci, încă jar e,
Toți de-o limbă să se prindă
Și să bea dintr-o suflare.
Prutul care strâmb hotar e…!

Limba noastră-i seva noastră

Limba noastră peste veacuri
Are gustul tămâioasei
Pentru inimă și leacuri
Când ne doare dorul casei.

.

Limba noastră e vin sacru,
Are gust domnesc de cramă,
Dulce chiar dacă e acru
Și amar, dacă blesteamă.

.

Limba noastră fără seamăn
Are gustul de fetească,
De sărut de prunc în leagăn
Și de doină eminească.

.

Limba noastră de milenii
Are gustul de regală
Tescuită-n teasc de genii
Din a sângelui cerneală…

.

Limba noastră cea de rugă
Are gustul de mustoasă,
De vin vechi de buturugă
Și de lacrimă sfioasă.

.

Limba noastră nepereche
Are gustul de băbească,
Viță nobilă străveche
Pe moșia strămoșească.

.

Limba noastră-i suc de fragă
Are gust de viță vie
Și de România-ntreagă
În podgorii pe vecie.

.

Limba noastră de dulci muguri
Are gust de busuioacă
Distilată din vechi struguri
Copți pe glia traco-dacă.

.

Limba noastră-i seva noastră,
Are gust de boabă-amară
Ce în dulce grai se-ncastră
Și în slova seculară.

.

Limba noastră e-o licoare,
Are gustul din buchetul
Ce îl plânge și îl doare
Pe sfinția sa, Poetul…!

Nu e limbă mai frumoasă

Dulce, dragă şi duioasă
Ne e limbă şi nu-i grai
Din urzeală mai frumoasă
Pentru al rostirii strai,

.

Nu-i plămadă mai mănoasă
Din al vorbei spic pe pai,
Vers de liră mai mieroasă
În al slovei dor şi vai,

.

Nu-i văpaie mai focoasă
Sub copitele de cai,
Curgere mai mlădioasă
În al dansului alai,

.

Nu-i cântare mai aleasă
Plânsă-n bocete de nai,
Lacrimă mai cuvioasă
Pe al doinei noastre plai

.

Şi nu-i jale mai sfioasă
În nefericitul trai
Al românului ce lasă
Limbă, datini, colţ de rai…

.

Şi-i ca zimţii de la coasă
Când separă scai de scai
Şi-i ca lama de tăioasă
Când e bai cum azi e bai..!

.

Inima de te apasă,
N-ai tu inimă să stai
Limba sfântă de acasă
Să o pierzi, e tot ce ai!

.

Hai cu mine de îţi pasă,
Iancu, Ştefan şi Mihai,
Şi cu spada limbii scoasă
Să stârpim vrăjmaşul, hai!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*