De Ziua ta, Limbă Română

De Ziua ta, Limbă Română

De ziua ta, Limbă de Daci
Din care curg vechi graiuri,
Te binecuvântez să taci
A doliu peste plaiuri
Și semnul crucii să ți-l faci.

.

De ziua ta, Limbă de Lupi
Coborâtori din pronii,
O lacrimă din ochi să-ți rupi,
Dezcruță-ți epigonii
Și talpa dă-mi să ți-o sărut!

.

De ziua ta, Limbă de Dor
Durând adânc în sânge,
În moșii și strămoșii lor,
Îndură-te și-i plânge
Pe cei ce-s morți, pe cei ce mor!

.

De ziua ta, Limbă de Rai
Ce-l schimbă-n iad mișeii,
Mușcă-ne inima, încai,
Și retrezește-ți leii
De-același cuget, crez și grai!

Limba Sacră Eminească

Limba Sacră Eminească
Doar martirii aibă voie
Să o scrie, s-o vorbească,
După rang, după nevoie;

.

Să o cânte, s-o doinească,
Să o lăcrime cu geana,
Să o doară, s-o jelească,
Să-i tămăduiască rana,

.

Să o-nsceptre, s-o regească,
S-o dezgrâne, s-o-mplămade,
Să o coacă, s-o-mpâinească,
Să o-nsteie-ntre pleiade,

.

S-o-mpământe, s-o-ncerească,
Să o tulbure cu versul,
Să-i dea har, s-o eminească,
Să îi dea tot universul…!

.

Și, abia apoi, cerșească
Tagmele trădării frustre
Drept la grai, să-și românească
Inima, cât să le mustre…!

.

Crucea Neamului ferească
Neamul azi bătut în cuie,
Dintre morți să ne-nviască
Și la Ceruri să ne suie!

Limba nu-ți permit s-o spurci

 

E plină țara de poeți
(Și mai puțin de prozatori),
Se scrie mult și prost, ce vreți?!
Nu toți au har de creatori
Și prea puțini sunt sclipitori.

.

Și, că se scrie, nu e rău,
Ci că se scrie prost și mult,
Că fiecare,-n felul său
Se crede genial și cult,
Copil părând și nu adult…

.

Și încă tot nu-i rău, decât
Să-și manifeste vreun defect
Mai păcătos și mai urât,
Mai fariseic, mai infect,
Mai mizerabil, mai abject…

.

Să torci versete albe-n furci,
Să țeși tricot de rime-n șir…
Dar nu îți mai permit să spurci
Al limbii sacre dalb zefir
Brodat din aur fir cu fir…!

Limba ta, fiică de lei

 

Limba-ngemănată-n genii
Cu opinci, tunici și ie,
Vine peste lungi milenii,
Dinainte să se scrie
În cazanii și în denii.

.

Generații serii-serii
Ce revendică latina,
Hoarde năvălind, puzderii,
Au supt seva, rădăcina
Limbii vechilor imperii.

.

Apărând vatră și stână,
Limba ce le-au dat-o dacii,
Peste vremi să le rămână,
Zeii lumii au fost bacii
Ce-au scornit limba română.

.

Având stea dumnezeiască,
Neamul nostru grăitoriu
De vorbire strămoșească
A adus din purgatoriu
Sfânta Limbă Românească.

.

Nu puțini o simt rușine
Și-și ascund în lume slova
Din meleaguri carpatine,
Din Ardeal, Banat, Moldova,
Și vorbesc doar limbi străine…

.

Dar mai mulți suntem aceia
Iubitori de neam și limbă,
Cum și tu, fiică de lei a
Leilor ce-n lei se schimbă
Și vor scăpăra scânteia…!

.

Încă-i vremea să se-aprindă
Limbi de foc, ci, încă jar e,
Toți de-o limbă să se prindă
Și să bea dintr-o suflare.
Prutul care strâmb hotar e…!

Limba noastră-i seva noastră

Limba noastră peste veacuri
Are gustul tămâioasei
Pentru inimă și leacuri
Când ne doare dorul casei.

.

Limba noastră e vin sacru,
Are gust domnesc de cramă,
Dulce chiar dacă e acru
Și amar, dacă blesteamă.

.

Limba noastră fără seamăn
Are gustul de fetească,
De sărut de prunc în leagăn
Și de doină eminească.

.

Limba noastră de milenii
Are gustul de regală
Tescuită-n teasc de genii
Din a sângelui cerneală…

.

Limba noastră cea de rugă
Are gustul de mustoasă,
De vin vechi de buturugă
Și de lacrimă sfioasă.

.

Limba noastră nepereche
Are gustul de băbească,
Viță nobilă străveche
Pe moșia strămoșească.

.

Limba noastră-i suc de fragă
Are gust de viță vie
Și de România-ntreagă
În podgorii pe vecie.

.

Limba noastră de dulci muguri
Are gust de busuioacă
Distilată din vechi struguri
Copți pe glia traco-dacă.

.

Limba noastră-i seva noastră,
Are gust de boabă-amară
Ce în dulce grai se-ncastră
Și în slova seculară.

.

Limba noastră e-o licoare,
Are gustul din buchetul
Ce îl plânge și îl doare
Pe sfinția sa, Poetul…!

Nu e limbă mai frumoasă

Dulce, dragă şi duioasă
Ne e limbă şi nu-i grai
Din urzeală mai frumoasă
Pentru al rostirii strai,

.

Nu-i plămadă mai mănoasă
Din al vorbei spic pe pai,
Vers de liră mai mieroasă
În al slovei dor şi vai,

.

Nu-i văpaie mai focoasă
Sub copitele de cai,
Curgere mai mlădioasă
În al dansului alai,

.

Nu-i cântare mai aleasă
Plânsă-n bocete de nai,
Lacrimă mai cuvioasă
Pe al doinei noastre plai

.

Şi nu-i jale mai sfioasă
În nefericitul trai
Al românului ce lasă
Limbă, datini, colţ de rai…

.

Şi-i ca zimţii de la coasă
Când separă scai de scai
Şi-i ca lama de tăioasă
Când e bai cum azi e bai..!

.

Inima de te apasă,
N-ai tu inimă să stai
Limba sfântă de acasă
Să o pierzi, e tot ce ai!

.

Hai cu mine de îţi pasă,
Iancu, Ştefan şi Mihai,
Şi cu spada limbii scoasă
Să stârpim vrăjmaşul, hai!