Arhiva zilnică: 7 martie 2017

Sceptrul regelui Ferdinand I al României, simbol al puterii regale…

Data: 1 ianuarie 2026 by Redacția

La ceremonia de încoronare ca suverani ai României Mari (Alba-Iulia, 15 octombrie 1922), Regele Ferdinand I al României a purtat împreună cu Coroana de Oțel, un sceptru – buzdugan. Acesta este unul dintre cele mai puternice simboluri ale legăturii Regalităţii române cu poporul, fiind cumpărat prin subscripţie publică şi dăruit de poporul român Regelui Ferdinand la 10 mai 1920. A fost semnul de recunoştinţă adus regelui sub a cărui domnie s-au reunit toate teritoriile româneşti pierdute de-a lungul timpului. Realizat din argint, aur şi pietre preţioase, cu rafinate scene alegorice ce simbolizează Unirea. Buzduganul a intrat în rândul însemnelor regale din monarhia română în 1920 prin adoptarea utilizării sale de către regele Ferdinand. De altfel, în cadrul ceremoniei de încoronare de la Alba Iulia, din 15 noiembrie 1922, buzduganul împreună cu coroana au fost sfințite, devenind astfel parte a istoriei și simbolisticii României și a Marii Uniri.

Comandat la casa de bijuterii Rene Boivin (Paris), după proiectul lui Costin Petrescu, buzduganul a fost plătit prin subscripţie publică, regele Ferdinand I primindu-l pe 10 mai 1920. Sceptrul se detaşează în trei părţi și are un mâner tubular din argint şi aur care îmbracă un schelet din fier. În partea inferioară a mânerului este profilat un mic tambur din aur cu ornamente vegetale, unele emailate cu alb şi albastru, intercalate cu spineli mari în casete dreptunghiulare şi un anou dreptunghiular în capăt. Deasupra are un inel torsionat din argint, urmat de un decor vegetal incizat din aur şi email alb-albastru. În următorul registru, între două inele profilate din aur, cu motive decorative traforate ce încadrează spineli fixaţi în şatoane circulare, se află gravată în argint inscripţia „1916 – 1919”.

Urmează o zonă de argint care are aplicată o bandă spiralată din aur, pe care sunt traforate motive vegetale emailate alb şi albastru. Între spaţiile spiralelor este gravată inscripţia “M.S. REGELUI FERDINAND AL TUTUROR ROMÂNILOR. DĂRUIT ACEST BUZDUGAN SPRE POMENIREA RĂZBOIULUI PURTAT DE LA 1916 PÂNĂ LA 1919 PENTRU DEZROBIREA ŞI UNIREA ÎNTREGULUI NEAM ROMÂNESC.”

În partea superioară a inscripţiei este un tambur din argint, pe care sunt incizate numele regiunilor româneşti unite: România (vechiul regat), Basarabia, Bucovina, Ţara Ardealului. Pe acest tambur, patru femei în costume populare specifice fiecărei regiuni româneşti susţin un glob de aur ajurat, pe care sunt fixate opt bare din fier, arcuite în relief, având fiecare câte trei ghinturi piramidale.

Pe o bară este incizată inscripţia: „PROIECT DE COSTIN PETRESCU” iar pe alta este inscripţia: „EXECUTAT DE CASA RENÉ BOIVIN. 27 RUE DES PYRAMIDE.” Globul este din foaie de aur, ajurată cu motive florale şi geometrice. La mijlocul distanţei dintre cele două bare este traforată cifra „F”, având încastrate cinci perle şi deasupra câte o coroană traforată. Deasupra globului este un cap de acvilă din aur cu o cruce în cioc. Dimensiuni: lungime: 69,5 centimetri; diametrul maxim: 10,5 centimetri; diametrul minim: 2,9 centimetri; greutate: 2290 grame. Această piesă excepțională poate fi admirată în expoziția permanentă „Tezaurul Istoric” din cadrul Muzeului Național de Istorie a României. (G.V.G.)

„De-un călin mălin” de Vasile Marian Ghica, rapsod popular și culegător de folclor…

Data: 1 ianuarie 2026 by George V. Grigore

Ghica Marian-Vasile s-a născut la 13.08.1958 la Călărașii Vechi din jud. Călărași. De mic copil a îndrăgit cultura românească tradițională, folclorul și muzica de colinde, balade, doine, cântece, teatru folcloric. La vârsta de nouă ani a învățat „Nașterea Domnului”, pentru că glasul frumos și urechea muzicală le-a moștenit de la tatăl său, Ghica Gheorghe. În clasa a șaptea a învățat „Botezul Domnului” și „Răstignirea Domnului”. După terminarea studiilor la București și Călărași, studii tehnice, a lucrat la U.J.C.C. Centrocoop, primaria Cuza Vodă, Centrul Cultural Județean Călărași, ca îndrumator cultural, dar dragostea de tradiții nu s-a micșorat cu nimic. La 27 de ani știe toate colindele si baladele, atât versurile, cât și melodiile, ajungând cel mai bun rapsod din zonă. Prin toată activitatea pe care o desfășoară se dovedește a fi un bun culegător, instructor de folclor, purtător, promotor și transmițător al unor valori din domeniul culturii naționale, activitate ce se întinde pe o perioadă de peste 35 de ani.

Din toate aceste eforturi conjugate și materiale adunate publică culegerea de folclor „Râde Raiul Luminat”, în anul 2009 (autori: Constantin Lucian și Ghica Marian-Vasile). Respectivul volum pune la dispozitia publicului iubitor de cultură populară o culegere de folclor care reprezintă o parte din spiritualitatea tradițională a satelor Gastești (Pădureni) din județul Giurgiu și Călărașii vechi, comuna Cuza Vodă, din județul Călărași. Autorii au cules un bogat și frumos material folkloric de la rapsozi populari, unii dintre ei adevărați păstrători ai comorii folcloristice a satului. Dintre aceștia se disting Moise Constantin, zis Tite Codin, din Gastești și Ghica Marian Vasile, din Călărașii Vechi. Se impune să subliniem contribuția deosebită a lui Ghica Marian Vasile, un colindător de excepție și în același timp un iubitor al tradiției populare. Acesta a participat la nenumărate festivaluri și concursuri naționale și international, obținând numeroase premii.

Dintre aceste premii și diplome de excelența primite la festivaluri naționale și international, putem menționa: Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Folclor „Regele brazilor” (Prundu Bârgăului, jud.Bistrița-Năsăud, 2009); Diploma de Excelență pentru valorificarea tradițiilor la Festivalul Internațional de Folclor „SOAROM” (Sângeroz-Băi, ediția XXIV, 2009); Premiul I la Concursul Național „Obiceiuri și legende pascale locale” (Constanța, 2011); Primește titlul de „Tezaur Uman Viu” în cadrul „Galei tezaurilor umane vii” din 29 noiembrie 2012 (de Sf.Andrei), la Studioul „Horia Bernea” al Muzeului Țăranului Român, festivitate de premiere organizată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, unde rapsodul Marian-Vasile Ghica a obținut Titlul de „Tezaur Uman Viu”, acordat de Ministerul Culturii (ministru-Puiu Hașotti) și Comisia Naționala pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (Președinte comisie-Virgil Ștefan Nițulescu); Diploma de Excelență primită de „Ziua Culturii Naționale”, pe 15 ianuarie, ediția a III-a, 2013 și sărbătorirea nașterii Poetului Național Mihai Eminescu (împlinirea a 163 de ani de la naștere), manifestări organizate de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Călarași, unde rapsodul Marian-Vasile Ghica a susținut un recital de colinde, ocazie în care a obținut Diploma de Excelență, acordată de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național (Director executiv-prof.dr.Sorin Danciu); Marele Premiu și Premiul I la Concursul „Datini, Obiceiuri și Tradiții din Filonul Credinței Populare (Paștele și Crăciunul)”- Ediția a III -a, 2013, Secțiunea Mituri și Legende – „Răstignirea Domnului” – organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța (perioada martie-mai 2013); Participare la Radiodifuziunea Română – Postul de Radio România Antena Satelor, în data de 10 ianuarie 2013, împreună cu Grupul folkloric „Constantin Brăiloiu” la emisiunea „Lada de zestre” (interviu și înregistrări documentare cu cântece populare și colinde); Premiul Cultural al Anului 2013 – „10 PENTRU CĂLĂRAȘI”: Marian-Vasile Ghica-rapsod popular – pentru Titlul de „Tezaur Uman Viu” și premiile obținute în anul 2013 la festivalurile naționale și înregistrări cu cântece populare și colinde la emisiunea „Lada de zestre” a Radiodifuziunii Române-Antena Satelor; Premiul Cultural al Anului 2014 – „10 PENTRU CĂLĂRAȘI”: cu Grupul/teatru folkloric „JIENII” din Cuza Vodă (coordonator Marian-Vasile Ghica), pentru păstrarea valorilor tradițiilor românești și pentru promovarea lor în proiecte naționale.

A fost invitat și a participat la diferite posturi de radio și televiziune, sau concerte, în care a interpretat folclor autentic cules de la vechii rapsozi din jurul capitalei noastre. Astfel a participat la TVR 2 (în noiembrie 2014) la emisiunea televizată „Drumul lui Leșe”, împreuna cu Grupul „Ceata bărbătească de colindători din satul Călărașii Vechi”, a mai participat în concerte cu Grigore Leșe, pe 30 noiembrie 2014 (Sala Palatului), pe 20 decembrie 2014 (la Catedrala din Suceava), împreună cu Grupul folkloric Râșca (jud.Suceava) și pe 22 decembrie 2014 (la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț). Mai putem adăuga participarea la Radiodifuziunea Română – Postul de Radio România Antena Satelor, în anul 2015, la emisiunea „Lada de zestre” (interviu și înregistrări documentare cu cântece populare și colinde).

Rapsodul și culegătorul de folclor Ghica Marian-Vasile a mai primit „Premiul Special al Juriului” și Premiile I, II, și Mențiuni – la Concursul „Datini, Obiceiuri și Tradiții din Filonul Credinței Populare (Paștele și Craciunul)” – Ediția a V-a, 2015, Secțiunea Mituri și Legende „Răstignirea Domnului” – organizat în perioada aprilie-mai 2015, la Constanța. A urmat participarea de la Palatul Cotroceni, în data de 9 noiembrie 2015, unde a fost decorat de Președintele României, Klaus Johannis, cu Medalia „Meritul Cultural” clasa a III-a, categoria E -Patrimoniul Cultural Național pentru declararea de către UNESCO a titlului de „Tezaur Uman Viu” și întreaga activitate de culegător de folclor și rapsod popular al zonei Muntenia. A urmat aproape în mod firesc, Premiul Ministerului Culturii – Direcția pentru Cultură „Simbol Cultural pentru Călărași” – în cadrul Galei Premiilor Culturale ale anului 2015, din 10 decembrie 2015, pentru întreaga activitate și performanțele realizate în spațiul cultural călărășean. Prezent în studiourile de înregistrări cu materiale folclorice originale, are în prezent peste 30 de înregistrări (colinde, doine, balade, etc.) în arhiva Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” din București, material selectat și înregistrat în prezența doamnei Acad. Dir. Sabina Ispas și etnomuzicologul Marian Lupașcu, cărora acesta le-a mulțumit foarte mult și în mod special domnului Ion Ghinoiu, secretar general al institutului, care l-a recomandat pentru obținerea titlului de „Tezaur Uman Viu”.

În anul 2009 apare volumul „Râde Raiul Luminat – Folclor din Muntenia / Gâștești – Călărații Vechi” la Editura Oscar Print, semnat de folcloriștii Constantin V. Lucian, Ghica Marian Vasile, Marin Ștefan și Constantin Cristina Mirabela, carte acum epuizată pe siteurile de specialitate. Acesta va fi urmat de volumul apărut de curând, în anul 2024 „De-un călin – mălin – Folclor poetic din satul Călărașii Vechi, jud. Călărași-Culegere de teren (1987 – 1991)” semnat de culegătorul de folclor și rapsod popular Vasile Marian Ghica și apărut la Editura Otoprint. Lansarea acestui volum a avut loc în zilele de 13 – 14 decembrie 2025, în timpul Festivalului de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Florile Dalbe” de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Prin aceste materiale așezate cu grijă în cărți nepieritoare vom avea ce studia și păstra și pe viitor din cutia de bijuterii a sufletului nostru românesc. Participant activ la proiectele culturale desfășurate de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, dar lucrând și ca coordonator – îndrumător al unor cercuri de elevi pentru promovarea folclorului autentic în școlile din județul Ilfov, rapsodul și culegătorul de folclor Ghica Marian-Vasile reprezintă un exemplu viu de tezaurizare, dar și diseminare și punere în valoare a patrimoniului folcloric imaterial. Prin întreaga sa activitate se dovedește cu prisosință a fi un adevărat „Tezaur uman viu”.

Artefacte din culturile neolitice Starcevo-Criș, Vinča, Boian și Cucuteni, vândute pe site-uri de licitație internaționale

Data: 1 ianuarie 2026 by Redacția

Nu doar brățările dacice de aur și kosonii dacici sunt căutați pe site-urile de licitații ci și chiar mai străvechile artefacte din culturile neolitice Starcevo-Criș, Vinča, Boian și Cucuteni, alături de piese din neoliticul de pe actualul teritoriu al Chinei. Reamintim că vechea Cultură Vinča, cunoscută și sub numele de Cultura Turdaș sau Cultura Turdaș – Vinča, a reprezentat o cultură arheologică neolitică în Serbia de astăzi și părți ale Bulgariei și României. În unele cazuri se specifică și colecția particulară de proveniență, de exemplu colecția „Wedemeyer – 1970″ dar fără a se specifica modul în care obiecte de patrimoniu istoric au ajuns în colecții private de peste hotare. De pildă, pe site-ul Sotheby’s găsim o statuetă de Starcevo-Criș, datată 6200-5600 î.Chr. La o afișare anterioară era trecută ca proveninență o colecție privată Richter Gallery, Wiener Neustadt (Austria) relicva fiind delarată ca achiziție anterioară în 1950 – 1960.

Alt exemplu, pe site-ul de licitații „Lot Art” găsim piesa „Zeița Mamă” (Mother Goddess) confecționată din teracotă. Descrierea cuprinde, în limba engleză, textul: „Licitați pentru un idol din ceramică reprezentând o Zeiță Mamă ca simbol al fertilității, din civilizațiile neolitice europene, referindu-se în special la cultura Tripolye (Tripillian)-Cucuteni. Forme stilizate, brațe deschise, o decorațiune simplă de linii care traversează corpul. Cultura Cucuteni-Tripilliană, cunoscută și sub numele de cultura Cucuteni (română), cultura Tripilliană (din ucraineană) sau cultura Tripolie (din rusă), este o cultură arheologică neolitică târzie care a înflorit între 5.500 î.Hr. și 2.750 î.Hr. în regiunea Nistru-Nipru din România, Moldova și Ucraina de astăzi”. Fără pretenția de a epuiza puzderia de site-uri de licitație online, fără a mai pune la socoteală dark-web-ul, iată câteva exemple: Lot Art, Sotheby, Christie’s, Bid Square, Lyon and Turnbull, E-bay, Trocadero, Artmark.ro etc. Inclusiv pe Artmark.ro găsim astfel de expuneri… Pentru unele piese se specifică încă și prețul de pornire.

Această practică este, în destule cazuri, ilegală, deoarece majoritatea acestor obiecte provin din săpături arheologice neautorizate (braconaj arheologic) și fac parte din patrimoniul național al țărilor de origine (în principal România și Serbia). Multe dintre aceste obiecte proveneau din situri arheologice jefuite din România, Serbia și alte țări balcanice. Pe lângă săpături ilegale s-au înregistrat și furturi efective din patrimoniul instituțiilor culturale. Până în anii ’90, controlul asupra patrimoniului cultural și aplicarea legilor naționale privind exportul de artefacte nu erau la fel de stricte sau eficiente ca în prezent, permițând traficanților să scoată obiectele din țară.

Cererea pe piața internațională: Casele de licitații și colecționarii privați din străinătate (Europa de Vest, SUA) erau dornici să achiziționeze astfel de piese unice, adesea fără a verifica riguros proveniența (lanțul de proprietate sau „provenance”). Traficul cu obiecte de patrimoniu este a treia cea mai profitabilă formă de trafic ilegal la nivel global, după cel de droguri și arme. Autoritățile din România, în colaborare cu parteneri internaționali precum Europol, Interpol și UNESCO duc constant investigații pentru a combate aceste rețele de traficanți. Au fost cazuri notabile în care mii de monede și artefacte de tezaur au fost recuperate și confiscate, ca urmare a cooperării judiciare internaționale. Astfel de obiecte recuperate au fost repatriate și sunt acum expuse în muzee naționale, cum ar fi Muzeul Național de Istorie a României. Deși casele de licitație recunoscute și platformele online ar trebui să verifice strict proveniența obiectelor, traficanții reușesc să le scoată la vânzare folosind documente false de proveniență sau prin intermediari. Cazurile de licitații recente cu artefacte preistorice continuă să genereze dezbateri aprinse legate de etica achiziționării de obiecte arheologice fără documente clare de proveniență legală. Acest fenomen a scos în evidență necesitatea unei cooperări internaționale mai strânse și a unor legi mai severe pentru protejarea patrimoniului arheologic.

Vânzarea acestor artefacte reprezintă o pierdere majoră pentru patrimoniul cultural și istoric al umanității, deoarece scoaterea lor din contextul arheologic distruge informațiile esențiale despre civilizațiile care le-au creat. În context s-ar putea ridica întrebarea dacă ar fi o idee ca Muzeul Național al României să înființeze o secție măcar cu reproduceri ale artefactelor care se vând la licitație? Și, mai mult, dacă Parlamentul European ar putea institui prin lege obligația ca organizatorii de licitații să ofere reproduceri ale artefactelor către muzeele naționale ale țărilor de origine?

A semnalat Cristian Horgoș

Istoria în mers: Strategia de Securitate a Statelor Unite ale Americii ̶ 2025

Data: 31 decembrie 2025 by Tiberiu Tudor

„Soft Power” versus „Hard Power”

Noua Strategie de Securitate a Statelor Unite ale Americii ̶ 2025 constituie o schimbare radicală de paradigmă geopolitică, prin care în prim plan sunt aduse interesele economice și de securitate ale poporului american, renunțând la dominația militară a întregii lumi, în favoarea unei strategii a influenței / contagiunii pe baza unui model de succes și a unui prestigiu american refăcut. Documentul definește acea „America Great Again” a lui Donald Trump ca o „Soft Power”, termen care la orice încercare de traducere își pierde strălucirea și semnificația globală. Termenul de „soft, co-optive, power”, ca antonim al lui „hard , coercitive, power” (care nu pierde nimic la traducerea mot à mot: „putere dură, coercitivă”), a fost introdus imediat după sfârșitul Războiului Rece, în 1990, de către politologul american Joseph Nye. Pledoaria acestuia în favoarea puterii necoercitive a fost în esență una economică: puterea coercitivă este mult mai costisitoare. Același este argumentul președintelui Trump și al noii Strategii de Securitate. Unii critici, dar și unii admiratori, ai lui Trump spun că acesta vrea să conducă Statele Unite ca pe o mare întreprindere de succes. A fost nevoie de catastrofala înfrângere din Vietnam, de rușinosul eșec al Războiului Minciunii din Irak, de umilitoarea retragere din Afganistan, de așa numita Primăvară Arabă, de „Revoluțiile Colorate”, de eșecul războiului prin procură din Ucraina, pentru ca elita politică americană să accepte că Statele Unite au alte priorități decât să suporte costurile hegemoniei mondiale. Strategia de Securitate 2025, o veritabilă Doctrină Trump, este prefațată de o pagină semnată de către președinte, ale cărei cuvinte cheie sunt restaurare, pace și stabilitate: „Pe parcursul ultimelor nouă luni am recuperat națiunea noastă ̶ și lumea ̶ din pragul catastrofei și dezastrului. După patru ani de slăbiciune, extremism, eșecuri fatale, administrația mea s-a mobilizat cu urgență și viteză istorică pentru a restaura vigoarea americană înăuntru și în afara granițelor și a aduce pace și stabilitate în lumea noastră.”

În capitolul introductiv este analizat modul în care a fost deviată pe o linie greșită («went astrey») strategia Statelor Unite, de către administrațiile anterioare: „După sfârșitul Războiului Rece, elitele politicii externe americane s-au autoconvins că dominarea americană a întregii lumi este în interesul fundamental al țării noastre…. O miză extrem de distructivă a fost pusă pe globalism și pe un transnaționalism care încearcă în mod explicit să dizolve suveranitatea statelor individuale, precum și pe așa-zisul comerț liber… Am fost atrași în conflicte periferice irelevante pentru interesul nostru propriu”. Recunoaștem în rechizitoriul acesta, în prima linie, doctrina Wolfowitz, care a dominat politica externă și militară americană începând cu 1992, aroganța unipolarismului geopolitic și excepționalismului american intervenționist al lui Dick Cheney, George Bush – junior, Jo Biden, fantoma lui George Șoroș și a ideologiei Societății Deschise. Nu ne-am fi închipuit acum un an că toate acestea vor fi repudiate oficial de la cel mai înalt nivel al conducerii Statelor Unite. A trebuit ca Donald Trump să treacă printr-un mandat prezidențial de continuă hărțuire politică și printr-o tentativă de asasinat ratată la limită, pentru ca personalitatea lui să se forjeze la fermitatea și expresia diplomatică de azi.

Al doilea capitol enumerează principalele obiective ale noii Strategii de Securitate. Pe plan intern: „Dorim protejarea acestei țări, a poporului ei, a economiei ei, a modului său de viață, de atacuri militare, influență externă ostilă, tactici de comerț prădătoare, traficul de droguri și uman, propaganda distructivă, subversiunea culturală și imigrația ilegală. Dorim restaurarea și revigorarea sănătății culturale și spirituale americane, fără de care securitatea pe termen lung este imposibilă”. Pe plan extern Statele Unite trebuie să constituie „o putere necoercitivă («Soft Power»), care să exercite o influență pozitivă în întreaga lume”.. Interesele naționale vitale («core, vital national interests») sunt definite în ordinea următoare (care va fi păstrată și în detalierea pe regiuni a Strategiei și mijloacelor de implementare a acesteia): 1. „Vrem să ne asigurăm că Emisfera Vestică rămâne rezonabil stabilă și suficient de bine-guvernată pentru a descuraja migrația în masă spre Statele Unite și a coopera cu noi în lupta împotriva narco-teroriștilor, cartelurilor și altor organizații criminale transnaționale”; 2. „Vrem o Emisferă care să rămână liberă de incursiunile străine ostile asupra proprietății și resurselor cheie și dorim să avem acces continuu la locațiile strategice cheie”. Este unul dintre punctele majore ale schimbării de paradigmă a Strategiei de Securitate. O astfel de schimbare a mai avut loc cu două secole în urmă. La 23 decembrie 1823, prin discursul în fața Congresului, președintele James Monroe a făcut publică noua direcție strategică a tinerei națiuni americane în plin avânt: Europa nu va mai putea extinde colonii și nu va mai avea nici o influență politică în Emisfera Vestică, iar Statele Unite nu se vor amesteca în conflictele și alianțele europene. Doctrina Monroe a guvernat politica externă americană timp de un secol, până la primul război mondial. Primul punct al noii Strategii de Securitate americane ̶ 2025 este denumit în document „Corolarul Trump la Doctrina Monroe”. După cum este dezvoltat în capitolul final (Strategia pe Regiuni), acest punct se referă în principal la impetuoasa pătrundere economică a Chinei în aria geografică a celor două Americi; 3. „Vrem să stopăm și să reversăm efectele distructive pe care competitorii străini sunt în curs să le provoace economiei americane, păstrând zona Indo-Pacifică liberă și deschisă și menținând securitatea căilor navigabile și de acces la resursele de bază.” E vorba, desigur, de același competitor, de data aceasta în Pacific și Oceanul Indian; 4. „Vrem să sprijinim aliații noștri în păstrarea libertății și securității Europei, restaurând, în același timp, încrederea în sine («self-confidence») civilizațională și identitatea Vestică a Europei”; 5. „Vrem să prevenim ca o putere adversă să domine Orientul Mijlociu, rezervele lui de petrol și gaz precum și punctele strategice prin care acestea tranzitează, evitând, în același timp, războaiele nesfârșite în care am fost antrenați, cu costuri foarte mari, în această regiune; 6. Vrem să ne asigurăm că standardele tehnologice ale Statelor Unite, în mod special în AI, biotehnologie și tehnologiile cuantice ̶ vor constitui un factor de progres al lumii”. În capitolul al III-lea, în care sunt listate mijloacele și oportunitățile pe care Statele Unite le au pentru a-și îndeplini toate aceste obiective, este menționată, din nou „inegalabila Soft Power” americană, dar și avantajul strategic al izolării de celelalte mari puteri prin vastitatea celor două oceane.

Capitolul al IV-lea are trei secțiuni care expun Strategia pe larg: 

1. Sunt enumerate și detaliate principiile ei (pp.8-11): concentrarea pe definirea interesului național, Pace prin Putere («Peace through Strenght»), predispoziția la non-intervenționism, realism flexibil, primatul națiunilor, suveranitate și respect, echilibrul puterii, politică în favoarea forței de lucru americane, corectitudine (economică, financiară și comercială), competență și merit.

2. Se reiterează și aprofundează prioritățile (pp.11-14): era migrației în masă s-a terminat, protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, distribuirea și transferarea responsabilităților [militare și de securitate], realinierea prin pace, securitate economică prin balanță comercială echilibrată și securizarea accesului la lanțurile de aprovizionare și resurse materiale critice, reindustrializare, păstrarea dominației financiare americane.

3. Sunt expuse în detaliu strategiile regionale. Centrul de greutate al interesului geopolitic și economic american este mutat în Emisfera Vestică și în zona Indo-Pacifică (secțiunile IV.3. A și B).

Aceasta din urmă este considerată a fi deja „unul dintre câmpurile de luptă economică și geopolitică fundamentale” (« key economic and geopolitical battlegrounds», p. 19). Nu este nici o noutate: de ani de zile președinții Putin și Xi au consolidat alianțele ̶ economice și geopolitice și, mai mult, „nelimitate” (OCS, BRICS) ̶ pe măsură ce o elită euro-atlantică iresponsabilă, lipsită de viziune globală, a împins afară Federația Rusă din Europa spre Asia, neluând în considerare nici măcar aspectul elementar al funcției de amortizor a acesteia față de expansiunea asiatică și arabă în Europa ̶ probabil cea mai mare amenințare, existențială, pentru continentul nostru. Noua Strategie de Securitate a Statelor Unite consideră China ca principal competitor și adversar de temut, datorită abilității acesteia de a folosi mijloace neconvenționale pe un teren economic insuficient reglementat (pp. 19-24). Rusia este privită ̶ în dezacord explicit cu punctul de vedere al oficialităților UE ̶ mai degrabă ca un partener cu care „trebuie restabilit echilibrul strategic”.

Secțiunea IV. 3. C. discută Strategia pentru Europa

„Declinul economic al Europei este eclipsat de perspectiva, reală și mai puternică, a anihilării civilizaționale («civilizational erasure»). Problemele cu care se confruntă Europa includ: activități ale Uniunii Europene și ale altor organisme transnaționale care subminează libertatea politică și suveranitatea; politicile de migrație care transformă continentul; cenzura libertății de exprimare și suprimarea opoziției politice; pierderea identităților naționale și a încrederii în propriile forțe. Dacă această tendință va continua, continentul va fi de nerecunoscut în 20 de ani sau chiar mai puțin…Dorim ca Europa să rămână europeană, să-și recâștige încrederea civilizațională și să abandoneze concentrarea ei pe distructivele reglementări sufocante («its failed focus on regulatory suffocation») [ale UE]”. „America încurajează aliații ei din Europa să promoveze renașterea spirituală, iar creșterea influenței partidelor patriotice Europene generează, într-adevăr, un real optimism («indeed gives cause for great optimism»). Dorim să conlucrăm cu țări care vor să-și restaureze măreția lor anterioară («that want to restore their former greatness»”. În privința războiului din Ucraina „Administrația Trump se află în dezacord («finds itself at odds») cu oficialii Europeni care cultivă pronosticuri nerealiste asupra războiului, sprijinindu-se pe guverne minoritare instabile, multe dintre ele călcând în picioare principiile de bază ale democrației pentru a suprima opoziția («many of which trample on basic principles of democracy to suppress opposition»). O mare majoritate Europeană vrea pace, dar această dorință nu este transpusă în politică, în mare măsură datorită subversiunii proceselor democratice de către acele guverne”. „Este în centrul intereselor («It is a core interest») Statelor Unite să negocieze o încetare rapidă a ostilităților în Ucraina, pentru a stabiliza economiile europene, a preveni escaladările accidentale sau expansiunea războiului și a reconstrui stabilitatea strategică cu Rusia, precum și a permite reconstrucția și supraviețuirea Ucrainei ca un stat viabil («its survival as a viable state»)”. În privința Strategiei pentru Europa, tot ce ar fi de adăugat este uluitoarea retardare a poziției oficialităților UE față de realitatea politică actuală și completa eludare în mass-media aservită a acestui document fundamental.

Numărul 757

Data: 31 decembrie 2025 by Administrator

Descarcă PDF

Tehnici de manipulare folosite cu succes în media…

Data: 31 decembrie 2025 by Diana Maria Brăgaru

Media creează percepția majorității asupra realității. Media manipulează. Acest lucru se întâmplă, nu este doar o constatare. Modelarea opiniei publice în favoarea unei idei sau a alteia, a unui interes, a unui partid, a unei ideologii este o practică care există de când s-a creat primul ziar și unii și-au dat seama că e o unealtă prin care ei și ideile lor pot ajunge cunoscute, ca apoi să preia puterea. Doar că, între timp, rolul inițial al media de a informa corect, de a promova adevărul și valorile morale a fost schimbat. Deturnat. Corupt. Nu mai știu câte materiale am scris de-a lungul anilor despre manipulare. Despre cum no se bagă în cap idei cu care, în mod normal, nu am fi de acord sub niciun motiv. Cum suntem ținuți speriați, terorizați. Cum se inventează câte un baubau. Toate acestea au menirea sa ne sperie, sa ne pregătească încet, pas cu pas, din timp pentru ce va veni. Ca să nu opunem niciun fel de rezistență. Sa nu ne împotrivim, ba chiar să aplaudăm măsuri și legi care ne transformă în sclavi în propria țară! Ba chiar să aplaudăm! „Spre binele nostru!”. Zilnic primesc mesaje cu tot felul de „știri” false… Zilnic. La început răspundeam detaliat. Nu mai pot, sunt prea multe. Așa că răspund scurt: fumigenă/fals/fake. Zilnic, încerc să combat adevărată dezinformare care vine din mainstream. Zilnic sunt atâtea știri deformare, atâtea minciuni amestecate cu adevăruri, ca îmi plesnese capul și chiar nu reușesc sa le demontez pe toate. În loc sa scriu despre sute de teme care sunt cu adevărat importante, de folos, trebuie sa cheltuiesc o mulțime de timp dezmințind minciuni, prostii, imbecilități. Ajutați-mă sa va ajut, sa ne ajutam pe toți. Gândiți singuri, nu va mai speriați și nu mai preluați prostii, nu le dați mai departe! Haideți, ca mai explic încă o dată…

Oamenii au avut dintotdeauna un respect deosebit pentru textul tipărit. Respect care s-a transferat asupra noilor canale de informare, audio și TV. „E adevărat pentru că am citit în ziar, am văzut la TV, am auzit la radio, am aflat de pe internet” este deseori argumentul suprem, imbatabil, la care recurg mulți în momentul în care susțin opinii care nici măcar nu le aparțin, asupra unor subiecte despre care nu au habar. Când a ajuns în online în virtual, jurnalismul a devenit, simultan și paradoxal, și victimă, și călău – dar la cu totul alte dimensiuni. Și, o dată cu el, a fost sacrificat și adevărul. „Eu nu sunt victima manipulării! Pe mine nu mă duce nimeni de nas!”… Câți dintre noi își formează cu adevărat singuri o părere despre subiectele despre care citesc?! Ei bine, din păcate, nu prea mulți. Oricine poate deveni o victimă a manipulării răspândite în și prin mass-media.

Tehnicile manipulării sunt folosite atât de des, încât nici nu mai sunt observate. Totuși este extrem de important să fim conștienți de existența lor, să le cunoaștem și să film foarte atenți când le întâlnim în ceea ce ni se prezintă (din tot felul de surse de informare).

1. EMOȚII EXAGERATE. Dacă citești un titlu care are un puternic impact emoțional asupra ta, atunci ai fost deja manipulat. Vei citi sau asculta restul știrilor exact cu atitudinea pe care autorul textului și-a dorit să o ai – cu tensiunea arterială crescută și furia la cote maxime. Genul de știre în care titlul este altceva decât conținutul. Dar continutul nici nu mai este citit, darămite să mai fie și înțeles. Tu ai deja o opinie, deși, de facto nu știi absolut nimic despre subiect!

2. INDUCEREA OPINIEI „POTRIVITE”. Un titlu formulat tendențios ca o întrebare care ascunde o sentință deja pronuntată. „Este preotul Ion Ion un promotor al diversității sexuale?” Această întrebare, prin modul în care este alcătuită, a creat deja suspiciuni legate de persoana al cărei nume este folosit. Chiar dacă articolul nu aduce vreo dovadă care ar confirma suspiciunea, formularea titlului induce în eroare. Scopul unui asemenea material nu este să arate fapte reale, ci să creeze neîncrederea cititorului față de o anumită persoană sau instituție.

3. STATISTICI FALSE. Oricine a văzut vreodată statistici cu diagrame procentuale, tabele și grafice poate confirma faptul că acestea afectează opinia cuiva chiar mai mult decât orice altceva. Sondajele legate de diferite puncte de vedere asupra unui singur lucru sunt o metodă puternică de manipulare a maselor. În plus, un scurt text care descrie rezultatele sondajului prezentat, ne convinge și mai mult. De exemplu, „în sondajul prezentat, 90 la sută dintre români sunt de acord cu recunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex”. Faptul că sondajul a fost realizat pe o sută de persoane care participau la marșul PRIDE împotriva discriminării sexuale nici nu mai este luat în seamă!

4. SCOATEREA DIN CONTEXT. Care ar fi starea emoțională când auzi o declarație a unui oficial care spune „Este imposibil să luptăm cu acest flagel al drogurilor. Dacă sunt proști și se droghează, statul nu se poate opune dacă ăia vor să moară. Nu putem face nimic în privința asta”. Oare acele cuvinte sunt adevărate și chiar s-a spus cu adevărat așa ceva? Totuși, dacă din începutul frazei nu se scotea: „La noi sunt politicieni care sunt de părere că …” am mai fi fost atât de revoltați?! Nu s-ar fi schimbat percepția într-o direcție diametral opusă?

5. ASOCIERI NEGATIVE. Imaginile transmit mesaje mai puternice decât cuvintele. Acest fapt este folosit în mass-media foarte des. Unele publicații sau autori de știri combină textul cu o imagine care nu arată persoana descrisă în articol, ci creează o imagine negativă despre ea. De exemplu, un articol cu titlul „Seful partidului extremist X a declarat că.. ” la care se atașează o fotografie sau un video cu respectivul avans o față furioasă. Nici nu are importanță că ce a spus. Ideea ca avem de a face cu un nebun este deja întipărită în mințile oamenilor.

6. INVOCAREA AUTORITĂȚII. Un domn în halat alb spune la televizor că ar trebui să evităm carnea și să mâncăm mai multa proteină din gândaci? Ok, este medic și trebuie să fie adevărat! Un citat din ziar care afirmă „Cei care sunt împotriva globalizării sunt ignoranți și nu ar trebui să li se spună „oameni” este atribuit unei personalități de renume mondial? Pai dacă spune asta un om deștept, nu poate greși!

Una dintre cele mai populare tehnici de manipulare este invocarea autorității, deci folosirea unui citat al unei persoane pe care „ar trebui să o ascultăm” deoarece știe ceva mai multe decât noi din cauza poziției sale. Aici apare o problemă – nu înseamnă că experții nu au dreptate când vine vorba de un anumit subiect, dar mass-media le folosește spusele foarte des pentru a introduce și induce un punct de vedere pe care altfel l-am respinge imediat. Bref, există multe tehnici de manipulare care sunt folosite în fiecare zi de sute de jurnaliști, reporteri sau influenceri. Ar trebui să le cunoaștem bine pentru a nu fi manipulați și a fi conștienți de faptul că acești oameni vor să percepem faptele cum vor ei, nu cum sunt de fapt. Pentru că de cele mai multe ori, manipularea este egală cu o minciună.

O masă la Mar-a-Lago. Ca o pomană fără popă și colivă!

Data: 31 decembrie 2025 by Zoe Dantes

Negrul predominant din outfit urile lui Tom Ford de Kiev, așezate de o parte a mesei, au spus tot. Pomană fără slujbă! Doar cu un Predicator! A fost ca o scenă cu niște soldăței mici, pitici așezați în fața unor killeri, cu un reprezentant ce purta o cravată albastră și niște alți dulăi ce priveau cu ochii mijiți spre pradă. Pradă fiind ăștia micii, piticii îmbrăcați în negru. În general o masă! Tacâmuri, de-ale gurii făcute „în casă” și ospăț. Să fie prada cu burtica plină, ca să semneze mai bine și mai apăsat ce i se livrează de ăia doi care se luptă pe la spate. Spatele omului cu cravata albastră! Unul pe numele lui Rubio și altul Hegseth. Cred că aflați în culise în tabere diferite. Doar că de la pomana ălora în negru a lipsit poate cel mai mare dulău de rasă, zis și J.D. Vance.

Ca să fie pace, să nu fie război. Pe bune!

Fraților, dacă J.D. era acolo, ca un dulău respectabil, pleca cu ăla mic, pitic negru, în gură și nu-l mai scotea întreg nici Putin. Oricâtă nevoie ar avea de marotă. Era halit. Omul cu Mar-a-Lago pe acte, a luat trei rânduri de piei de pe aștia mici, pitici. Da’ nu acu’! Acu’ e așa de impresii, să vază tante Mitza că Goe e scos la tablă! Adică, nu rămâne repetent degeaba. E prost pe față! Și să vază lumea! Și a jucat ukri la table, că șah…! E greu, e complicat și cere strategie. Geaba a primit țeava cu bănet de la tușa ur.sula (bine, nu tot ce s-a zis, că mănăncă și gura ei ceva), strategia nu se cumpără! Se învață! Și șahul e meseriaș la ruși! Ce jale! Nu ne mai încurcam în punctele oficiale, că nouă ne trebuiau alea neoficiale, bătute de o strângere de mână în Alaska. Restul e can-can! Nu mai căscați gura! E degeaba! Linia de decont s-a trasat atunci. Cel mai important eveniment, după mine, nu e masa de pomană. Nooo! E întâlnirea aia de dinainte de Mar-a-Lago, aia dintre ăștia ziși și elitele uie! Lasați-i pe dulai să se înfrupte din strategia aplicată de la Riad încoace, și uitați-vă la etrna matroană a istoriei care se ocupă cu negoțul &oarfelor. Ca o matroană veritabilă, care știe secretele de budoar ale ăstora mici și negri, și mai știe că ea, matroana UK nu mai e stăpână peste ăia de la W. D.C., a dat bir cu fugiții ca să-și salveze bordelul. Care și așa se scufundă. La propriu și la figurat. Că a rămas o insulă mică, pitică între apele învolburate ale istoriei. Da’ cu pretenții de imperiu al Victoriei. De regină, zic!

Starmer a avut niște treabă si nu a putut să fie prezent la indicațiile prețioase ale noului uresese, zis și Bx. A lăsat-o pe tante ur.sula să o mănânce dulăii și el a fugit să-și scape rândul de piele. Că-l luau dulăii și de pe el. Doar că simțind mirosul de sânge, și-a găsit de drum. Ca să fie drumul cu oameni și cu sens unic. Găsește el vreme sa pupe condurul ăluia cu cravată albastră. În privat! Precum și ghiulul! Cu sigiliul statelor alea unite. Chestiunea e că pe absența ăstuia scrie predare! Totală si probabil vorba lu’ ăsta de urlă prin stradă „banii ânapoi” la ăla de-și zice Kash. Că ăsta umblă precum cămătarii să-și recupereze acaretele. Alea lăsate gaj! De ăla de semna robotul pentru el. Șu se credea de proști ca e prezidente. Bașca ca era cel mai puternic om din lume. Aci vă opriți și luați antivomitive! Vă trebuie. Grija mea nu e ukri, razbel, Putin și Trump. Grija mea e Răducu Buze Moi și telectualii care-și spun elite. A fost și pomana lor! Garnizoanele au virat-o pă can can uri și au scos în față pă mama la copchii lu’ olimpicu’ fără diplome. Ca să agite un pic lucrurile și să ne arate că olimpicu’ e om. Vorbește sau comunica zece secunde. Probabil când schimbă pastilele între ei. Fără Ionuț! Ciuda mea e că ăștia de la noi nu au fost primiți la masa lu’ ăla cu Mar-a-Lago pe acte să ducă naibii măcar coliva și popa!

Da’ las ca tragem noi aci o slujba de mormântare, cum nu s-a mai văzut! De poveste! Slujbă de mormântare la care mortul o să fie prezent! O să fie frumos! Banii de drum o să-i arunce Bolojan la răspântii ca sa aibă toți ăștia să-și plătească vămile văzduhului! Cu mâna lor!

Testamentul liric al lui Ienăchiță Văcărescu din secolul XVIII: moldovenii, muntenii și ardelenii se considerau un singur popor român!

Data: 30 decembrie 2025 by Ionuț Țene

Istoriografia românească, istoria literară și critica literară au o interpretare eronată privind importanța fundamentală a mesajului liric cultural-național, ca proiecție în durata lungă a istoriei, privind poetul român de stil baroc, Ienăchiță Văcărescu. Acesta a fost poet, filolog și istoric din Țara Românească, aparținând unei vechi familii boierești, familia Văcărescu, care a trăit între anii 1740 și 1790. Ienăchiță Văcărescu fost recunoscut în epocă drept un adept al ideilor iluministe și un precursor al utilizării limbii române culte, pe care a folosit-o atât în scrierile filologice și istorice, cât și în poeziile sale. Cu un parfum oriental și naiv. De asemenea, poetul a fost un remarcabil erudit și poliglot, cunoscând slavă veche, greacă veche și modernă, turcă, araba, persana, franceza, germana și italiana. Datorită faptului că aparținea marii boierimi, a deținut funcții importante în administrația domnească și a îndeplinit misiuni diplomatice peste hotare. Ca om politic și istoric, a manifestat oarecum firești tendințe filoturce, într-o vreme când Rusia și Austria doreau să ocupe Țările Române. Lucrarea sa despre turci, „Istorie a prea puternicilor împărați otomani”, a fost tipărită abia în 1863 de către Alexandru Papiu Ilarian, fiind una de referință, fiind al doilea român, după Dimitrie Cantemir, care a scris o istorie a Imperiului Otoman. Este autorul și primei gramatici românești tipărite, în anul 1787, ce, pe lângă categorii gramaticale diverse, includea și un capitol despre prozodie, ilustrat cu exemple originale. Poezia sa, redusă ca dimensiuni și predominant erotică, este compusă în maniera neo-anacreontică a epocii, dar utilizează și sugestii folclorice evidente. Suferința cauzată de dragoste și erotismul reprimat de suferință reprezenta o practică literară specifică epocii baroce în Europa și reflecta influența ideilor europene asupra Țărilor Române din acea vreme.

Ienăchiță Văcărescu a fost și un înțelept creator de limbă românească, precum și sensibil vizionar al limbii române, un deschizător al drumului spre o cultură națională cultă, elevată, și un model de pasiune pentru cunoaștere, specifică iluminismului. Opera sa evocă un univers al iubirii naive și al dorinței, îmbibat de umor și gingășie, de o prospețime care sfidează timpul, făcând din versurile sale o lirică a sufletului sincer și frământat de doruri carnale în spiritul epocii. Despre Inăchiță Văcărescu a scris, în cuvinte frumoase, academicianul și criticul literar Eugen Simion, în celebra carte „Dimineața poeților”, apărută în 1980 la Editura Cartea Românească. Eugen Simion considera că la Ienăchiţă Văcărescu obsesia cea mai mare era formarea „limbii poeticeşti. Deschiderea începe prin a pune ordine în albia limbii. Preocuparea etică este proprie tuturor spiritelor întemeietoare: poetul se gândea să exprime legile morale prin poetice faceri”. Și totuși poetul nu e important doar prin lirica sa, ci prin ceea ce a transmis aceasta peste secole în spirit național. În poezia „Testament literar”, Ienăchiță Văcărescu ne-a lăsat de fapt un program național-cultural mult mai profund și vizionar decât au perceptut critica și istoria literară în secolele ulterioare:

Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti
Ş-a patriei cinstire.

Rețineți cu atenție aceste versuri, deoarece ele au fost scrise ldupă mijlocul secolului al XVIII-lea, când Moldova și Țara Românească erau provincii autonome ale Imperiului Otoman, cu conducere domnească fanariotă, iar Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic. Românii erau impilati sute de ani de regii Ungariei și nobili maghiari. Cu toate acestea, în jurul anului 1780, poetul Ienăchiță Văcărescu, fiind muntean, compunea o poezie „testament”, în care spunea astfel: „Las vouă moștenire/Creșterea limbei românești/Și-a patriei cinstire”. La o analiză literară și semantică, putem face un comentariu obiectiv privind o nouă interpretare a poeziei. Nu au dreptate istoricii moderniști și istoricii literari, care afirmă că românii au avut conștiință națională abia spre mijlocul secolului al XIX-lea, mai ales în preajma revoluției de la 1848-1849, iar doar după unirea Principatelor Române, în 1859, și în 1862, țara s-a numit România. Abia atunci românii nu s-ar mai fi numit munteni, moldoveni și ardeleni, ci români. Este de remarcat că, la adunarea de „revelion” a studenților români din toate teritoriile românești de la Paris din 1847, Nicolae Bălcescu a vorbit pentru prima dată despre o singură țară, prin unirea celor Trei Țări Române, o țară numită simbolic România. Naționalismul ca apanaj doar al mijlocului secolului XIX este o interpretare a istoriografiei demitizante de tip Boia sau Pipidi, total greșită.

Ienăchiță Văcărescu este cea mai vie dovadă cultural-literară că, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, românii se auto-numeau români, nu moldoveni, ardeleni sau munteni. Desigur, aceste denumiri – etnonime – regionale s-au păstrat în istorie și astăzi, dar, în esență, poporul care trăia în cele trei Țări Române avea conștiința românității sale. Poetul Ienăchiță Văcărescu, în „Testamentul” său literar, nu spune: „las vouă moștenire creșterea limbii moldovene, ardelene sau muntene”, ci… „românești”, și nu lasă creșterea limbii românești a „Moldovei, Ardealului sau Munteniei” cinstire, ci pentru „ș-a patriei cinstire.” Deci, Patria, „per ar contra”, la o analiză literară și semantică a poeziei, nu era Moldova, Ardealul sau Muntenia, ci „România”. În secolul al XVIII-lea, elita culturală știa foarte bine că vorbește limba română, nu limbile „molodvenească” sau „ardelenească,” iar țara era „Patria.” De altfel românii ca etnonim s-au autonumit pe ei înșiși ca ”români”, nu vlahi sau valahi, care era un exonim, iar temenii de „moldoveni, munteni, ardeleni”, apărând mai târziu ca etnonim regional. Românii din Țările Române s-au autodenumit ca întotdeauna „români”, iar acest etnonim era asimilat de elita celor trei Țări Române la mijlocul secolului XVIII, poetul Ienăchiță Văcărescu fiind un exemplu în plus. Sub influența cronicilor lui Grigore Ureche sau Miron Costin, a istoricilor Dimitrie Cantemir, Ștefan Cantacuzino și a corifeilor Școlii Ardelene, putem vorbi, la mijlocul secolului al XVIII-lea, despre o conștiință românească prin limbă (română) și despre ideea de patrie (România). Înainte de secolul XIX și de epoca modernă, deci la mijlocul secolului XVIII se poate vorbi cu tărie, prin versurile poetului Ienăchiță Văcărescu – „Las vouă moştenire:/Creşterea limbei româneşti/Ş-a patriei cinstire” de o singură limbă românească și de o singură patrie simbolică, prin analiza poeziei „Testament” interpretată acum într-o cheie semantică nouă.

Diplomele „Naţiunea 2025”

Data: 30 decembrie 2025 by Redacția

Diplomele Naţiunii, acordate în fiecare an de către Grupul de presă Alcero (Editura și Ziarul Națiunea), dincolo de continuarea unei tradiţii, reprezintă o modestă recunoaștere a contribuţiei aduse la prezervarea și îmbogăţirea noastră culturală de către personalităţi deja consacrate, dar și de tineri în plină afirmare, pentru dedicaţia și devotamentul în punerea în evidenţă, recuperarea, restaurarea, semnalarea și promovarea unor artefacte și tradiţii demne de filonul de românism al continuităţii pentru Neam și Ţară.

Diplomă de excelență

Magda Urse – pictor restaurator, pentru recrearea pigmentului legendar al albastrului de Voroneț, una dintre cele mai misterioase culori din patrimoniul cultural românesc

Vasile Marian Ghica  – culegător de folclor și rapsod popular, exemplu viu de tezaurizare, diseminare și punere în valoare a patrimoniului folcloric, a datinilor, obiceiurilor și tradițiilor din filonul credinței populare

Lucian Dindirică – pentru înființarea la Craiova a Muzeului Cărții și Exilului Românesc, reunind moștenirea culturală a tezaurului de carte a peste 40 de academicieni, scriitori și artiști

Diplomă de onoare

Gabriela Dragomir – pentru restaurarea artefactului „Vas ceramic din lut ars” din necropola de incinerație din perioada mijlocie a epocii bronzului de la Cârna („Grindul Tomii”, județul Dolj)

Anca Timofan –  coordonatorul echipei care a descoperit poarta prin care a intrat Mihai Viteazul în cetatea de la Alba Iulia

Alexandru Berzovan – coordonatorul științific al cercetărilor arheologice derulate între 2021 și 2025) în situl „Fortificația de la Albești” („Cetățuia Vladnic), județul Vaslui

Diplomă

Varvara Buzilă – etnolog din Republica Moldova, pentru dedicația în a ține laolaltă comunitatea românească prin firele patrimoniului cultural

Cristian Măcelaru – pentru albumul cuprinzând lucrările simfonice ale lui George Enescu, înregistrat cu „Orchestre National de France”

Timofei Bătrânu – artist plastic din Republica Moldova, pentru întreaga activitate de creație și promovare a culturii

Cristian Vasiliu – pentru volumul de eseuri politice „În căutarea viitorului pierdut”, Editura Națiunea

Pictorița Laura Flore din Buftea atinge cu pensula aripi de îngeri

Data: 30 decembrie 2025 by George V. Grigore

Expoziția „Secvențe esențiale” a Laurei Flore din Buftea, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a cuprins icoane, studii și interpretări creative deosebite și a fost curatoriată de dr. Tereza Sinigalia. Laura Flore a absolvit cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă – Secția – Patrimoniu Cultural a Universității București în anul 2001 și, în prezent, este doctorand la Iași, Universitatea de Arte „George Enescu” – Facultatea de Arte Vizuale și Design, sub coordonarea profesorului Adrian Stoleriu, decanul facultății. În ultimii 20 de ani, a participat la mai multe expoziții naționale de grup: 2014 – Reintoarcerea la credință, Centrul Cultural Buftea; 2019 –Valul grecesc, Biblioteca Națională – București, Anuala de Artă religioasă -Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Ad Libitum, Căminul Artei-București, Careul de Dame-Iași, Salonul de iarnă, Galeria Orizont-București, „Sărbătoarea breslei”, expoziție aniversară 25 de ani, 2020 – Salonul Național de Plastică Mică – Brăila, Sed Nomini tuo da gloriam– București, Sărbătoarea breslei, Grafica Românească– București, Realism și abstracționism în 2020– Letea, Salonul Național de Artă Contemporană– București.

De asemenea, artista a fost prezentă în numeroase expoziții cu participare internațională, dintre care menționăm: 2019 – Dragobete Art.ro – Iasi, Micul Print– Botoșani, Bienala Internațională de pictură „Alexandru Ciucurencu” – Tulcea; 2020 – Bienala Internațională de Artă Contemporană ,,Nicolae Tonitza”- Bârlad, Dragobete.Art.Ro – Iași. Totodată, a organizat și două expoziții personale de icoane sub genericul Culoare și credință, în orașul Buftea: în 2007, la Biserica Sf. Varvara și in 2008, la Biserica Adormirea Maicii Domnului. Desfășoară, de asemenea, o bogată activitate de profesor-coordonator al atelierelor de pictură de la Palatul Copiilor și Elevilor-Ilfov și de la Centrele Culturale din orașele Buftea și Otopeni (jud. Ilfov). A expus și în Sala de Sticlă a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

La Buftea, în Palatul Cultural din localitate, într-un spaţiu luminos şi generos, a expus artă religioasă şi laică semnată Laura Flore, intitulată „Precum în cer, aşa şi pe pământ”. Laura Flore și-a îmbogăţit preocuparea la studiile masterale, cu Arta Sacră în contemporaneitate, studii care ulterior au îndreptat-o către restaurarea picturii în tempera. Relativ recent, în 2023, Laura Flore şi-a încheiat şi studiile doctorale, la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, în cadrul Facultăţii de Arte Vizuale şi Design din Iaşi. Tema aleasă o propulsează pe artistă spre zona teoretică a istoriei artei: „Între inovaţie şi tradiţie în pictura religioasă românească din secolul al XIX-lea. Studiu de caz asupra operei lui Gheorghe Tattarescu”. Astfel a apărut și o carte cu această lucrare importată pentru arta plastică românească. În acelaşi timp, artista, care sete și membră activă a A.F.A.P.R.R., Asociaţia Filiala de Artă Religioasă şi Restaurare din cadrul Uniunii Artiştilor Plastici din România – este preocupată de actul didactic şi deci, de trasmiterea frumosului către copii, activitate care are loc la Palatul Copiilor din Buftea. Dincolo de lucrul cu cei mici şi de expoziţiile pe care le realizează cu aceştia, Laura Flore îşi urmează cu consecvenţă şi acest drum, al creaţiei personale, al descoperirii sinelui în lucrul în atelier, în cercetarea, şi deopotrivă în interpretarea naturii ca şi a spiritualului în artă.

Expoziţiile sale sunt foarte bogate, confirmate prin numeroasele lucrări aflate pe simeze și interesele multiple ale creatoarei. De la studii anatomice în creion, la studii de flori, de la desene care urmăresc să redea sfinţi militari ori arhangheli, la icoane pe sticlă sau pe pânză, la picturi în care în mod creativ, Laura Flore interpretează teme biblice, expoziţia oferă privitorului o gamă foarte largă de lucrări. Ductul în creion ori în creioane colorate se schimbă, în funcţie de subiectul ales; este fie curgător, fin şi delicat, când tema o cere, fie un duct exact şi egal, în cazul altor lucrări. La fel se întâmplă şi în cazurile când culoarea joacă rolul esenţial; una este culoarea puternică, evident legată de realitatea vizuală, care defineşte florile surprinse pe hârtie de artistă, alta este gama cromatică atunci când construieşte spre exemplu, icoana cu tema Iisus Pantocrator. La Palatul Cultural din Buftea, expoziţia „Precum în cer, aşa şi pe pământ” a Laurei Flore a deschis noi ceruri și noi oportunități de creație supramundană.