Despre mine au vorbit personajele mele!

Născută în 27 octombrie 1971, în Râmnicu Sărat, județul Buzău și devenind apoi studentă la clasa profesorilor Alexandru Dabija și Marcel Iureș, la Facultatea de Teatru din cadrul Universității Ecologice București, Liliana Balica a cochetat cu scena profesionistă de teatru încă de pe băncile facultății. Astfel, în perioada 1993 – 1994, studentă fiind, a jucat la Teatrul Odeon din capitală în spectacolele „Mincinosul” de Carlo Goldoni (regia Vlad Mugur) și „Au pus cătușe florilor” de F. Arrabal (regia Alexander Hausvater). În anul 1994, la Festivalul Absolvenților de Teatru de la Iași, a fost nominalizată la Premiul de Interpretare Feminină pentru rolurile Miranda din „Furtuna” de W.Shakespeare, Iulia din „Cei doi tineri din Verona” de W.Shakespeare și Doica din „Romeo și Julieta” de W.Shakespeare.

Odată licențiată în arta teatrală, Liliana Balica a ales terenul încercărilor din provincie, angajându-se la Teatrul de Stat din Arad, devenit între timp Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.  Aici joacă tot ce i se oferă, fiind prezentă zilnic în teatru, ca într-o a doua sa casă. Aici de altfel își află și cealaltă jumătate, în persoana regizorului Laurian Oniga. Astfel că personajele „se așează cuminți la rând”, spre a fi „interpretate” de către Liliana Balica. Joacă Slujitoarea din piesa „Viața e vis” de Calderon de la Barca (regia Ștefan Iordănescu; 1994), Ionescu G. Maria din piesa „Vârstele dragostei” de T. Mușatescu (regia Tudor Petruț; 1995), Kathe din „Woyzeck” de G. Buchner (regia Alexa Visarion; 1995), Lucieta din piesa „Cei doi tineri din Verona” de W. Shakespeare (regia Cristi Juncu; 1996), Vera din piesa „Evenimentul” de V. Nabokov (regia Sabin Popescu; 1996), Mariana din piesa „Măsură pentru măsură” de W. Shakespeare (regia Ștefan Iordănescu; 1996), Charlotte din piesa „Don Juan” de Moliere (regia Laurian Oniga; 1997), Sarmisegetusa din piesa „Titanic vals” de T. Mușatescu (regia Radu Cazan; 1997), Anna din piesa „Paznicii de noapte” de S. Karras (regia Teodora Câmpineanu; 1998), Cheeca din piesa „Gâlcevile din Chioggia” de C. Goldoni (regia Laurian Oniga; 1998), Împărăteasa din piesa „Tinerețe fără bătrânețe și viața fără de moarte” de E. Covali (regia Ștefan Iordănescu; 1999),  Cecily din piesa „Ce înseamnă să fi onest” de O. Wilde (regia Sabin Popescu; 1999),  Nathalie din piesa „Vacanță în Guadelupa” de P. Sauvil și E. Assous (regia Laurian Oniga; 2001), Catarina din piesa „Îmblânzirea scorpiei” de W. Shakespeare (regia Laurian Oniga; 2001), Regina din piesa „Rege, Preot și Profet” de Radu Stanca (regia Radu Dinulescu; 2002), Personaj în piesa „Gheață și orhidee” de Robert Macdonald (regia Alexander Hausvater; 2002), Domnișoara Iulia din piesa „Domnișoara Iulia” de Augustin Strindberg (regia Laurian Oniga, 2003), Corul fetelor din piesa „Mătrăguna” de Nicolo Machiavelli (regia Radu Dinulescu; 2003), Clovn din piesa „La porțile Lumii” de Lia Alb (regia Laurian Oniga; 2004), Mariana din piesa „O întâmplare cu haz” de Carlo goldoni (regia Laurian Oniga; 2004), Angela din piesa „Cheek to Cheek” de Jonas Gardel (regia Ana Mărgineanu; 2005), Angelica din piesa „After Juliet” de Sharman Macdonald (regia Ștefano de Luca; 2005),  Personaj în piesa „Gara de vest” de Adrian Horobeț (regia Adrian Horobeț; 2006), Strophe în piesa „Iubirea Fedrei” de Sarah Kane (regia Mihai Măniuțiu; 2006), Gry din piesa „Vis. Toamnă.” de Jon Fosse (regia Radu Afrim; 2006), Doamna Maria di Gallese din piesa „Clara S.” de Elfriede Jelinek (regia Dan Stoica; 2007), Personaj în piesa „Sala de bal” de A. Miller Roselletti (regia Achille Roselletti; 2007),  Anna din piesa „Cercul pe persoane 3:1” de Lars Noren (regia Zoltan Schapira; 2007).

În anul  2009 joacă în piesa „Sluga la doi stăpâni de Carlo Goldoni (regia Laurian Oniga), în 2010 joacă în piesa „Belvedere” în regia Lianei Ceterchi, iar în 2013 joacă în „Domnișoara Nastasia” de G.M.Zamfirescu (regia Laurian Oniga). Între timp colaborează foarte bine cu Casa de cultură a municipiului Arad, unde joacă Elena Ivanovna în piesa „Ursul” de A.P.Cehov (regia Ion Mircioagă). Cu piesele la care participă în calitate de actor a fost prezentă și în numerose festivaluri de teatru, precum: Festivalul Don Juan de la Zsambeck (Ungaria; 1997) cu spectacolul „Don Juan” de Moliere (regia Laurian Oniga), Festivalul de Teatru de la Slobozia cu spectacolul „Paznicii de noapte” de Karras (regia Teodora Herghelegiu; 1998), Festivalul Don Juan de la Iași, cu spectacolul „Don Juan” de Moliere (regia Laurian Oniga), Festivalul dramaturgiei contemporane franceze de la Târgu Mureș, cu spectacolul „Vacanță în Guadelupa” de P. Sanvil și E. Assous (regia Laurian Oniga) și altele, la fel de valoroase. În lumea filmului o putem întâlni pe actrița Liliana Balica în producția „La drum cu tata” („Die reise mit vater”), regia și scenariul Anca Miruna Lăzărescu (producători –Strada Film, Filmallee, Mirage Film, Chimney Pot, Film I Vast), o tragicomedie a unei familii pornite într-o călătorie în Germania anului ’68 și surprinsă de evenimentele Primăverii de la Praga. Prezentă pe scenă și în culisele teatrului arădean aproape permanent, și-a creat un al doilea cămin aici. Astfel, Liliana Balica, prin dăruire și talent, a devenit o mare actriță a unui mare teatru din țară. Noi îi dorim la mai multe roluri și la mai multe spectacole, ca actriță a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, așa cum își dorește de altfel și ea.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*