Donariul creștin descoperit la Biertan

Descoperit încă din anul 1775 într-o locație aflată în apropierea satului Biertan (în pădurea Chimdru), la sud-est de Mediaş (judeţul Sibiu), donariumul creştin cu disc din secolul IV este și în prezent un valoros artifact ritualic des invocat pentru a argumenta prezența unei populații creștine vorbitoare de limba latină în regiunea Daciei în secolul al IV-lea, deși această limbă era doar una de cancelarie, așa cum a fost și limba greacă pentru un timp pentru întreaga peninsulă balcanică,  acestea derivând din codul get inițial (cel ascuns, pentru că doar Zeul își pune marca, pecetea, sigiliul, semnătura, bula, con – ștanța, pe întreaga creație). Memoria și meșteșugul erau mult mai importante, pentru că doar cu acestea vom rămâne; de aceea trebuie perpetuată tradiția, de aceea noi am trăit într-o civilizație a lemnului și a lutului, nu a fierului). Imediat după descoperire, donariul a avut o istorie a sa, ajungând mai întâi în Colecţia Brukenthal din Avrig, apoi în cea a Muzeului Brukenthal din Sibiu şi, în cele din urmă, în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României din București. Biertanul, mai demult numit Ghiertan/Ghierțan (de la „gherț”, ca „gherțoi” = bădăran, țopârlan, mai are sens și de „timp pierdut, irosit”; „a freca gherțoiul”, conform dicționarului, are sens de „masturbare” („cel care ne-a creat de unul singur”, în solitudine) este o veche localitate geto-dacă, despre care ni se spune că a fost numită  de sașii ce au venit aici, sau de nemeșimea maghiară (de la zeița Nemesis).

Localitatea Biertan (de fapt „Gherțan”) a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1224. În anul 1397 Biertanul este atestat ca cetate. Ca orice așezare săsească, avea organizare urbanistică, remarcându-se stilul francon al șirurilor de case dispuse în jurul unei piețe centrale, deasupra căreia se înalță impunătoarea biserică-cetate. Impresionantul monument de cult îmbină armonios stilul gotic cu cel al Renașterii, apărat fiind de trei ziduri de incintă  cu turnuri și bastioane medievale. Prima incintă a cetății este atribuită secolului al XII-lea, când probabil a fost ridicată și prima biserică (Sf. Maria). Biserica actuală a fost ridicată în 1486-1524, în stil gotic-târziu. Timp de 300 de ani, între 1572 și 1867, Biertanul a fost sediul episcopatului săsesc, aceasta favorizând construirea uneia dintre cele mai puternice cetăți țărănești din Transilvania, în jurul bisericii fortificate. În 1704, cetatea, deși foarte puternică, a fost luată prin surprindere de curuți (haiduci), și devastată de aceștia; în timpul ocupației curuților, aceștia au furat vasele prețioase de cult, documente inestimabile și au violat criptele episcopilor în căutare de tezaure. Odată cu prăbușirea „fostului regim”, crește numărul sașilor care părăsesc Biertanul cu destinația Germania.

Donariul descoperit aici este format dintr-o tăbliţă dreptunghiulară (cadru), din bronz turnat, de forma unei „tabula ansata”; lungimea este de 32,5 cm., lăţimea de 12,6-13,2 cm şi grosimea de 0.4 cm. În interiorul cadrului, spaţiul a fost împărţit în trei părţi egale, longitudinale, de două bare paralele. Pe bare şi pe rama de jos a tăbliţei se află o inscripţie latină, din litere ajurate (tăiate în grosimea bronzului tăbliţei), aşezate pe trei rânduri: „EGO ZENO/ VIUS VOT/ UM POSUI”, adică într-o posibilă traducere „EU ZENOVIE AM PUS OFRANDA” (ca făgăduinţă, ca danie; „Zenovie” are semnificație de „Sfârșitul Z va aduce un nou început Nov”, iar „vius vot” (un fel de „am votat”, cu sens de „am acceptat aceasta”, sau „știu ce va fi”; este un fel de a spune „Am pus-o!”). Cele două laturi scurte au câte un adaos triunghiular prevăzut cu trei orificii (semn al cerului, al trinității, ce ne va strânge la mijloc). Pe laturile lungi era fixată, la mijloc, câte o toartă circulară. Cea superioara (care acum nu mai există) probabil că era atârnată de un policandru sau de un candelabru, fapt care implica existenţa unui lăcaş de cult, deci a unei bazilici. De cea inferioară era agăţată a doua piesă a donariului şi anume un disc (chrismon; de fapt este „pecetea”), tot din bronz turnat, având înscrisă în el monograma lui Hristos (X + P), tot cu litere ajurate („X”-ul ca și cruce deformată – Crucea Lupilor, a Sf. Andrei și „P”ul ca semn al „Gravidei care vine”). Acest disc, prevăzut cu două toarte circulare, are diametrul de 23,7 cm şi grosimea de 0.4 cm. Cercetătorii au datat acest donarium în secolul IV şi îl consideră, în mod unanim, drept obiect creştin. Monograma lui Isus Cristos, cunoscută și ca semnul XP (se pronunță chi-rho), reprezintă un simbol creștin timpuriu constând din primele două litere grecești ale numelui Χριστός (în limba română „Hristos”). În timpul păgânismului, prin folosirea acestor litere utilizatorul își afirma identitatea de creștin. Conform tradiției, acest simbol ar fi fost visat de Constantin cel Mare înaintea Bătăliei de la Podul Milvius, fiind denumit de aceea și „crucea constantiniană” sau „labarum” (să fie oare o legătură cu numele localității Gherțan (Biertan) și cu expresia „a freca gherțoiul”?). Monogramei îi sunt alăturate uneori prima și ultima literă din alfabetul grecesc, Alfa (în bustrofedon înseamnă „fala lui A”, fălosul, falusul, erectul, ca început) și Omega („Om – e –Ga”; adică îl va lua Gaya la final; „este gata”). Aceste două caractere simbolizează începutul și sfârșitul, dumnezeirea și veșnicia lui Isus Cristos. De fapt pecetea sa…

Prin urmare, inscripţia de la Biertan este de o mare însemnătate istorico-bisericească, pentru că atestă vechimea creştinismului daco-roman, atestă persistenţa populaţiei daco-romane, care vorbea latineşte, după retragerea legiunilor şi a administraţiei în sudul Dunării, deși repet, era doar o limbă de cancelarie, ritualică…