Ruinele unui templu egiptean în anticul oraș Tomis

În prefața magnificei lucrări „Dacia preistorică” a lui Nicolae Densușianu, intitulată „Nic. Densușianu – Vieața și opera sa”, C.I. Istrate ne prezintă o serie de statuete antice descoperite în România și care reprezintă diferite zeități egiptene. Acestea au mai fost menționate și într-o lucrare a lui C.I.Istrate prezentată Academiei Române în ședința din 13 aprilie 1912 și intitulată „Despre câteva chipuri reprezentând divinități egiptene aflate în România”. Autorul mai spune: „În acea comunicare am arătat că idoli egipteni în bronz, reprezentându-l pe Osiris, s-au găsit mai mulți, dintre care unul chiar la Cucuteni”, (deci, cu o vârstă depășind 7.000 de ani, posibil mai vechi decât toate înfățisările lui Osiris existente în Egipt, dovedind originea acestei religii Vechi Valaho-Egiptene a Geților de Aur primordiali). Din această serie de zeități reprezentate în piatră sau bronz putem menționa: „Osiris găsit la Constanța”, „Osiris găsit în comuna Perișori”, „Toartă cu caracter egiptean găsită la Romula”, „Idol fenician găsit în comuna Perișori”, „Idol egiptean găsit la Cucuteni”, „Idol egiptean găsit la Vidin în 1877” (Bulgaria; Geții sudici), „Idol egiptean găsit la Constanța” și „Osiris găsit sub muntele Cozia”.

Pozele acestor sculpturi din cartea „Dacia preistorică” a lui Nicolae Densușianu fiind de o calitate destul de slabă, nu le-am putut reproduce, dar pot fi vizionate acolo de către doritori. Nici cercetarea siteurilor de specialitate de pe net nu m-a ajutat în studiul meu. Doar o informație de acum zece ani făcea ceva lumină în această problemă a existenței idolilor egipteni și a unei religii valaho-egiptene în antica Românie (trăgându-se de pe vremea lui Deceneu, cel care a călătorit în Egipt și Grecia; sau, mai sigur, o religie mult mai veche, doar reașezată pe coordonatele inițiale și reînviată de către Deceneu, după o perioadă de tulburare; susține ideea cataclismică planetară și asigurarea nemuririi în spațiul sacru al Carpaților, unde s-au salvat semințiile pământului în trecut; de aceea noi nu am părăsit niciodată acest pământ sfânt și am preferat să ne dăm viața pentru el), iar această informație aducea în zona de interes chiar o ipoteză șoc: existența unui templu egiptean pe pământul românesc, la Tomis (anticul oraș Constanța). Știam că în tezaurul de sculpturi antice descoperit la Tomis în anul 1962 se află și un bust al zeiței egiptene Isis. Dar de aici și până la existența unui templu egiptean de mari dimensiuni la Tomis, mai era cale…

Orașul Constanța de astăzi a fost întemeiat în urmă cu mai bine de 2500 de ani, ca o așezare a navigatorilor și negustorilor greci veniți din orașul Milet (Asia Mică, vechea Ionie a tracilor, cei care făceau și ei parte din marea familie a Geților de Aur primordiali). Spun istoricii că elenii corăbieri au fost atrași de adăpostul oferit de golful și peninsula formată pe țărmul Mării Negre de aici (dar navigatorii geți unde erau? Cum de Aeticus Donaris face o călătorie în jurul lumii la anul 600, fiind școlit la marea Frăție a Cavalerilor Zamolxieni? Știa oare a naviga? Sau oare, așa cum se spune, noi în trecut nu aveam nici limbă, nici scris, nici navigație?), precum și de schimbul foarte bun de produse făcut cu căpeteniile populației locale, geții „cei care se credeau nemuritori” (doar știau că țara lor este „Cea fericită”, „Grădina Maicii Domnului”),  potrivit scrierilor lui Herodot. Numele său este posibil să vină de la regina masageților („masa cea mare a geților”) Tomiris, cea care l-a învins pe regele perșilor Cirus. Cea mai mare înflorire o cunoaște orașul- cetate, pe la mijlocul sec. I d.Hr. Stăpânirea romană asupra ținutului dintre Istros (Dunăre) și Pontul Euxin (Marea Neagră), devenit provincie romană, ridică cetatea la rangul de capitală. În acest timp au fost înălțate temple și edificii mărețe, piețe publice și terme (băi), ateliere de prelucrat marmura, s-au construit străzi și cartiere noi. Dar înfloritoarea cetate a fost pustiită de avari în anul 601. Câteva veacuri mai târziu, pe ruinele Tomisului, se înfiripa o mică așezare de pescari, din care, treptat, în secolele următoare s-a dezvoltat Constanța, orașul de astăzi. Urmele vechii civilizații se întâlnesc în orașul de azi la tot pasul, multe vestigii rămânând încă nedescoperite. Nu numai omul modern a distrus din arhitectura vechiului oraș, ci fiecare nouă civilizație a construit peste ce a găsit de la înaintași, și vechii romani au ridicat clădirile lor peste cele ale grecilor. Straturile arheologice se suprapun și cu cât se avansează cu săpăturile, vârsta ruinelor este tot mai înaintată. Dacă despre perioada romana și cea greacă s-a tot scris și s-au făcut foarte multe descoperiri arheologice, despre celelalte comunități care au trăit în vechiul Tomis, publicul larg nu știe prea multe lucruri. Istoricii presupun că, în secolul II după Hristos, în plină perioadă elenistică a Tomisului, în cetate s-a stabilit o mare și puternică comunitate alexandrină. Aceștia erau negustori sau marinari și în timp, au rămas în cetate, unde s-au constituit într-o asociație religioasă și profesională. Existența lor este atestată de descoperirile arheologice, spun tot istoricii. Oameni credincioși și cu dare de mână, alexandrinii și-au construit și temple la Tomis.

În multe înscrisuri s-au găsit diferite donații către altare și către diferiți preoți ai cultelor lui Osiris, Isis sau Serapis (Sarapis, Șar-apis), cei trei zei principali egipteni. Pe lângă aceste temple sau altare mai mici se pare că la Tomis a existat și un mare templu egiptean închinat uneia dintre aceste zeități. În templele egiptene slujeau și preotese și se pare că și la Tomis numărul acestora a fost foarte mare, ele fiind menționate în multe înscrisuri. Deși mulți s-au arătat sceptici în privința existenței unui astfel de templu al lui Serapis la Constanța, arheologii au adunat în timp mai multe dovezi care susțin această teorie. Acestea se bazează pe inscripții, monede, bucăți de coloane, dar și pe baza unor mărturii ale călătorilor străini care au vizitat orașul în secolul XIX și care au văzut ruinele acestui templu, care încă mai existau. Potrivit istoricului Oreste Tafrali, templul era poziționat între Porțile 2 și 3 ale Portului actual din Constanța. Locația este confirmată și de arheologul Vasile Pârvan în „Analele Academiei Române” din anul 1915. În această zonă au fost găsite patru coloane, din care două cu reprezentarea lui Hercule și două cu reprezentarea Dioscurilor (cei doi gemeni, Castor și Polux). De asemenea, în zonă s-au găsit mai multe trepte de dimensiuni impresionante și baze de coloane masive. Dioscurii reprezentați aici, pe coloane, sunt zeități considerate protectoare ale navigatorilor, cărora aceștia le aduceau ofrande înainte de plecarea în călătorii. Arheologii consideră că templul din vechiul Tomis era închinat lui Serapis, zeu egiptean creat de dinastia Ptolemeilor. Cultul lui a penetrat apoi și în mitologia greacă, fiind preluat mai târziu și de romani. El era o zeitate subpământeană și a fertilității, reprezentări ale lui găsindu-se în templul din Alexandria. Se pare că în această zonă cultul lui era la mare cinste.

În mitologia egipteană, Serapis era o figură mixtă între Osiris și Apis. Sarapis este înfățișat în statuile găsite pe diferite șantiere arheologice ca un om bătrân (Moșul), care stă pe tron. Are ochi mari, inițial cu încrustații, păr bogat în onduleuri mari care îi încadrează fața. Mustața în formă de volute se unește cu barba abundentă, formată din trei rânduri de bucle. Pe cap poartă „calathos” (un fel de „comănac” sau „potcap”), decorat cu trei ramuri de măslin cu cinci frunze incizate. Este îmbrăcat cu un chiton lung (cămașă) până la pământ, cu mâneci scurte și deasupra cu un himation, care acoperă partea anterioară a corpului, o parte din spate și cu un capăt pe umărul stâng. Faldurile în „V” ale veșmântului sunt ample și naturale. În picioare poartă sandale din barete care lasă călcâiul și vârfurile degetelor libere. După poziția umerilor se pare că ținea brațul drept în jos, iar brațul stâng în sus.

În momentul de față, este foarte greu să se realizeze săpături în zona unde se află templul, așa că singurele probe care susțin existența acestuia sunt puține și destul de vechi. Singura mărturie certă a locului unde se află templul este o poză care se găsește la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Prin aceste dovezi se susține în continuare ipoteza existenței Vechii Biserici Valaho – Egiptene a Geților de Aur primordiali, cei care au avut o contribuție de neegalat în istoria zbuciumată a neamului omenesc, la scară planetară. Prin posibilitățile moderne ale arheologiei (magnetometrie, panoramare satelitară, etc.) se poate afla dimensiunile adevărate ale templului egiptean de la Tomis și astfel pot fi pornite săpături de salvare necesare, sau de conservare, pentru știința generațiilor viitoare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*