Editura Națiunea – dublă lansare de carte la Calafat

Vinerea Mare a început cu poezie și emotie la Calafat. „Sala Oglinzilor” a Palatului Marincu, Muzeul de Artă, din orasul de pe malurile Dunării, a devenit neîncăpătoare. Zeci de oameni au uitat de culoarea politică și s-au adunat pentru a primi lumina versului, poeta Iulia Herbil lansând două volume de poezii: „Între mama și Dumnezeu” alături de „Lebăda neagră” sunt cele mai recente cărți semnate de poetă. Acestea au vazut lumina tiparului la Editura Națiunea, din București, și au plecat mai departe să însenineze gândurile oamenilor plini de sensibilitate, cu nostalgii și credințe adunate în două mâini de lumină și rime.

În deschiderea recitalului de poezie a luat cuvantul artistul Alexandru Pârvan, amintind de necesitatea artei cuvântului ca hrană a spiritului. Alături de acesta, artista Sorina Mihaela a pregătit două numere speciale de dans cu trupa de copii Pinky, în semn de bun venit pentru poeta nascută pe meleagurile Calafatului. Instructoarea de dans a subliniat cu această ocazie și importanta păstrării inocenței și a sufletului de copil, indiferent de trecerea anilor.

Intrarea în Sfânta Sărbatoare a Învierii Domnului a debutat, astfel, la Calafat, cu înnobilarea spiritului. Nu putini dintre cei aflati in sala au lacrimat la ascultarea sensibilelor cuvinte recitate chiar de poeta Iulia Herbil, recunoscând, poate, în acestea, propriile emotii de cândva.

*

SCRISOARE DE ADIO

Am înţeles: n-a fost iubire…

Dar, crezi că doare mai puţin

Săgeata, unsă cu venin,

Înfiptă-n piept…a despărţire?

Crezi că mi-e mai puţin beteag

Sufletul sfâşiat de-atunci

De când tu învăţai s-arunci

Cu pietre-n ce-ţi fusese drag?

Te poti minţi, e drept, dar mie

În ochi mi s-a-nchegat lumina

Şi văd aprins a cui e vina

De-a mă-ngropa, în dor, de vie!

Eu cred că nu a fost iubire…

La tine! Însă Dumnezeu

Va şti să-ţi spună-n locul meu

C-a fost mai mult de-atât…la mine…

ALTĂ OMENIRE

Dintre oamenii aceştia

Galbeni de atâta fugă,

Cocoşaţi pe-ngenunchere

Doar când au de spus vreo ruga

Ce începe trist, clişeic,

Cu „Dă-mi Doammne…” şi se unge

Pe un zambet strâmb – dovadă

Că nici Cerul nu ne-ajunge:…

Veleitari ce credinţei ridicat-au Catedrale,

Temple, Mânăstiri, Biserici

Să le-arate pe ce cale

Ar putea păşi mai iute,

înaintea tuturor

Spre torente de izbândă,

Cu un nume mai sonor…

Din aceşti murind de foamea

unui vis împrumutat,

Din săraci cu duhul care

buzunarul şi-au crăpat

Îndesând, cămătăreşte,

ba contracte, ba monede,

În trufie-nchipuindu-şi

Că nici Cel de Sus nu-i vede,

Sau, mai rău, închide ochii,

Şi se face, alb, că plouă,

Aderând la presupusa,

Dar eterna, „Lume Nouă”…

Am rămas puţini aceia

ce-n tarabe vindem pâine

Aburind spre nări din care

Muşcă foamea ca un câine

Sfaşiind, mustind a roşu,

Hălci de suflete rapace:

Căci, în ţestul elocvenţei,

Punem, straşnic a se coace,

Coca artelor frumoase:

Fresca , bolta, creuzetul,

Naşterea lui Venus, marea

Peste care alfabetul

Semn cu semn a pus pe valuri

o fluidă născocire

De cuvinte aşezate

Mai presus chiar de vorbire:

„O, rămai”, „Blestem” sau „Iadeş”

– toate: pene îmbibate

Sfânt în piele de Arhanghel

– chiar în zbor desprinse toate

Din aripile bătânde

Ale puilor de zei …

N-au artiştii niciun merit

Pentru ce-au creeat chiar ei:

Insuflarea-nţelepciunii

De-a se lua cu gându-n piept

E din alte lumi venita –

Un tărâm mai bun, mai drept,

Mai modest, mai rupt în coate,

Mai atent la nemurire

Şi la pragul spre aceasta –

moartea. Altă… omenire.

FOSTA IUBIRE

Mă apucasem de versurile unui poem

Despre o fosta iubire,

Dar cuvintele au refuzat sa se scrie.

Semn ca nu poti spune nimic

Despre nimic.

Doamna Zambet

Mergea, desculţă, Fericirea,

Pe strada ta… mă căuta…

Îşi ascundea, de ploi, privirea

Căci era toamnă… şi tuna…

Asfaltul gri i se topise

Înnămolit, pe sub picioare.

Septembrie o murdărise,

Dar ea râdea în alb de soare.

De rece şi, putem fi siguri,

De căutări epuizată,

Tuşind, se-nvineţea de friguri

Şi de strănuturi scuturată…

Zâmbind, se tot ducea, departe,

Trăgând lumina după ea.

Eu transcriam în gând o carte:

„Să-l conjugăm pe a spera!”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*