Sfidarea ochiului public

Trăiesc aici, la NewYork, efervescența alegerilor primare, când toată America se pregătește pentru alegerea unui nou președinte, deși există și un curent care pledează pentru Obama, un președinte-model, să se dea o lege care să-l mențină în funcție. Și urmăresc felul cum funcționează democrația sau, altfel spus, Ochiul Public, așa cum îi spunea Caragiale poporului, celui care este beneficiarul suprem, pentru care se face tot acest efort electoral. Se observă cu ochiul liber că toți cei intrați în cursă sunt storși ca fierul într-o menghină, adică scuturați, să spună și ce au supt de la mama lor. Sigur, totul e mai simplu aici, fiindcă n-au unde să se ascundă, nu sunt traseiști, sunt doar două partide în cursă, partidul democrat și partidul republican. Și cum este normal, cheia alegerilor o constituie opoziția. Ea e motorul adevărului. Și totul se desfășoară cu ușile deschise, cu poalele ridicate, cum se pune, fără perdea, în fața Ochiului Public, care cântărește ce e bine și ce e rău. Chiar dacă reprezentantul cel mai cotat al partidului republican, Donald Trump, sare adesea calul, își jignește în fel și chip adversarii, emite chiar și aberații, Ochiul Public e martor la orice dezvăluire și reacționează prompt.

Trebuie spus că aici nu se acceptă, dacă ești american, să nu fii simpatizantul unuia din cele două partide, chiar dacă nu ești membru de partid. Iar la votul general, toată lumea votează. E un vot garantat sută la sută. Iar dezvăluirile pe care le face Trump sunt un duș necesar, fiindcă ele duc la consolidarea adevărului. El este principalul contracandidat al lui Hillary Clinton, reprezentanta partidului democrat, aflat la putere, dar față de ea, Trump este radical. El cere, de pildă, ca toți cei care trăiesc ilegal în SUA să fie imediat expulzați. Cam zece milioane! Au intrat pentru 6 luni legal în țară, dar apoi nu au mai plecat și au trăit ascunși, au muncit la negru, în loc să-și facă acte, să intre în legalitate și să plătească taxe, să dovedească faptul că sunt buni cetățeni. Trump este pentru o America a muncii, adică a celor bogați. Hillary apără clasa de mijloc și pe săraci, ea cere ca bogații să dea 60 la sută din profit pentru ei. Politica ajutoarelor, a caselor de binefacere. Trump nici nu vrea să audă, nu e de acord ca din munca lui să dea la nimeni, să muncească și ei dacă vor să aibă, spune el. Și dă pilde de felul cum a muncit el, cum a ajuns el miliardar, cum și acum merge și își alege singur gresia la blocurile pe care le ridică. I-am citit ultima carte lansată de curând, în care își prezintă averea. Este ceva fantastic! Mii de clădiri, de hoteluri, mașini de ultimă oră și un Boeing! Peste tot în lume și-a pus pecetea numelui. El visează o lume a bogaților, a milionarilor, adică o lume a muncii, fiindcă numai munca aduce bogăție.
Și România avea un fel de Trump, Vadim, care avea gura mare, dar nu era milionar. Nu se pot compara la acest capitol. Uneori, când îl văd pe Trump prezentat în mass-media în mod caricatural, îmi vine să spun că este un fel de Vadim al Americii. Și rușii au un astfel de personaj, pe Jirinovski, care recent a cerut Ucrainei, pe șelau, să dea României ce i-a furat, adică Bucovina și Basarabia! Acest stil îl practică și Donald Trump. Fiecare apariție a lui televizată scandalizează America. A spus cum va rezolva problema terorismului, cum va proceda cu arabii, cu chinezii, cu indienii, cum îi va favoriza pe catolici, cum va crea noi locuri de muncă, a inflamat toate spiritele, iar rezultatul este că însuși Trump este de nerecunoscut, în sensul că democrația l-a domesticit. Asta face democrația, domesticește fiara din om, îi înțelepțește mintea, îi dă un cântar, cu care să-și măsoare cuvintele.

Așadar, candidații dau testele primare în toate satele americane și sunt puricați de opinia publică. Nu se poate strecura la putere un Johannis cu case bine lucrate, vreun Băsescu, hoțul flotei, vreun Ponta, plagiatorul fără rușine. Ochiul public veghează, imediat oamenii fac demonstrații, manifestații, reacționează. America e ca un organism viu, care caută să-și conserve valorile, să-și apere cuceririle, să-și apere cauza. Evident, lupta este cumplită, între imperialism și democrație, care nu înseamnă însă populism, un fel de comunism, ci un sistem al echilibrului social, cu argumente raționale, cu documente, cu știință. Și știința spune că oamenii nu sunt egali de la natură. Cum două frunze nu sunt aceleași într-un copac, așa și omenirea. Eu nu pot să am talentul unui astronom, de pildă, nici el pe al meu. Putem fi egali doar ca drepturi cetățenești, dar natura ne face pe unii idealiști, iar pe alții materialiști. Trump e de partea milionarilor, apără imperialismul american, iar Hilarry vrea o Americă democratică, înțeleaptă, în spiritul lui Obama. De fapt, ea declară că dacă ajunge președinte, va continua politica lui Obama, el însuși democrat.

Toți candidații sunt bine scuturați, dau probe peste probe, se arată pe toate părțile, pentru ca alegătorul să știe bine pe cine alege. Candidații stau cu fața spre Ochiul Public, își întorc toate buzunarele. E o adevărată sită acest tip de campanie electorală, foarte matematic, tocmai pentru a cunoaște la perfecție cu cine votezi. E atât de fascinant acest spectacol, fiindcă este o luptă de idei, care propune două viziuni diferite asupra istoriei. De acest vot depinde în mare măsură nu doar orientarea Americii, ci și a lumii. Indiferent însă de cine câștigă, și o parte și alta ies din luptă ca doi soldați viguroși, întăriți, cu mai câștiguri, fiindcă în joc se află sistemul, legile, adevărul. Aceste dezbateri curăță sistemul de buruieni, îl fac mai funcțioinal, luminează orizontul, aduc progresul. Iar de cele mai multe ori, cel care pierde este chemat la putere, să fie vicepreședinte.

Ei, cum funcționează la noi Ochiul Public? Dar mai există oare așa ceva în Româna? Mulți se îndoiesc. Eu cred că există, dar, ca să funcționeze, trebuie să existe și un răspuns din partea celor aleși. Degeaba Ochiul Public semnalează ceva, dacă „alesul” trădează sau e incapabil să înțeleagă. Mai mult, la noi Ochiul Public este continuu înșelat, mințit. Ani de zile țara a fost condusă de mincinoși. Un președinte știa că primul-ministru este un fost ofițer sub acoperire, dar nu a spus nimic, fiindcă el însuși era cu musca pe căciulă. Se juca țara la șantaj. Această politică a minciunii a lovit, a zdruncinat încrederea Ochiului Public. Și dacă politica nu se face în funcție de Ochiul Public, nu mai e politică, e mizerie. O gașcă de circa o mie de indivizi, liber-schimbiști, traseiști, se joacă de ani de zile cu istoria și idealurile unui popor de 20 de milioane de oameni! Trebuie să înceteze mascarada. Dar sfidarea continuă. Dovadă ce se întâmplă acum, în preajma noilor alegeri, e ceva incredibil! E o sfidare pe față a Ochiului Public, care a ajuns să nu însemne nimic pentru indivizi ca Băsescu, Piedone,Vanghelie, Turcescu și alți ticăloși care, în loc să stea după gratii, acolo unde le este locul, candidează fără rușine la primării! Iar PNL a trebuit să apeleze la bătrânul fabulist Quintus ca să-l convingă pe candidatul său, Marian Munteanu, alt însemnat, să se retragă din cursă, după ce-și luase avânt. Degringiolada PNL este în floare, în timp ce omul blestemat, Hâhâilă, care a dus țara în țarcul acestui circ apocaliptic, jubilează, continuă să sfideze și Ochiul Public, și haita asmuțită de el, hâhâijnd și mai abitir, de se aude până la ‘Stanbul cum trosnesc încheieturile Catedralei Neamului, gata să se prefacă în Moschee!

Johannis a spus că în timpul mandatului său va înceta scandalul, circul politic, dar el însuși e promotorul lui. Deși o face în tăcere, când deschide gura, lasă numai perle. Încă din start a anunțat că vrea două mandate, apoi, împreună cu Leana lui, a ținut-o numai în călătorii, să se vadă cât e el de înalt. Încă nu a ajuns să fie plimbat în caleașcă de regia Angliei, ca Ceaușescu, dar încă nu-i târziu. Să se grăbească. Și-a dezvăluit adevărata micime cu casele pe care le-a speculat fraudulos. A pierdut procesul, dar în loc să fie pedepsit, a declarat că va restitui ce-a furat! Mentalitatea lui s-a văzut încă din start, din clipa când s-a împăunat ca scriitor, bătând toba că o broșură de-a lui a depășit toate recordurile de vânzare. Dar lumea i-a cumpărat cartea de curiozitate, fiindcă a ieșit președinte, nu fiindcă e scriitor. Dovadă că următorul volum a fost în cădere liberă, fiindcă Ochiul Public și-a dat seama cu cine are de-a face. Iar la al treilea volum, fiți siguri că va trebui el, autorul, să și-l cumpere sau să-l retragă de pe piață. E limpede că acest om fără personalitate, străin de neam, Klaus Johannis, a decepționat, că nu e președintele de care România avea nevoie. Dovadă că Ochiul Public îi cere acum retragerea, să plece! Discutam cu niște prieteni români din Queens, cine citește știrile de acasă, spuneau, se îngrozește. Nu s-a avansat cu nimic în capitalism, în democrație. Prăpastia față de nivelul la care se afla România în 1989 se mărește, deși pe atunci ne aflam într-o prăpastie comunistă, iar acum în una așa-zis democratică! Cum se poate face democrație în România prin sfidarea Ochiului Public, cu un prim- ministru mincinos, care a ajuns să câștige bani nemunciți, pe o teză de doctorat plagiată?! Și acum, partidul de la putere, PSD, este condus de un individ condamant la doi ani închisoare pentru încălcarea legii, pentru deturnarea unui Referendum, pentru că a favorizat un președinte fără căpătâi, dar el conduce mai departe partidul, nu-și dă demisia, dimpotrivă, condamnarea îi întărește poziția!

Se pare că în România dacă nu ești sperjur, hoț, ticălos, corupt până în măduva oaselor, nu contezi, nu ești bun de conducător. Sunt încurajate numai lichelele: cine le încurajează? Ochiul Public? Dimpoitrivă. Ce a făcut Ochiul Public în cazul tragediei de la Colectiv? A schimbat un guvern, l-a scos pe Johannis în stradă. Și ce a înțeles Johannis? Nimic. A trădat acel spirit colectiv, acea opoziție reală. A născocit un guvern de tehnocrați aerieni! Ciorba românească este făcută ca să sfideze Ochiul Public. Ce vreți sfidare mai mare decât ce a făcut un pazvante chior când 200 de intelectuali au cerut într-un memoriu să fie schimbat amartaloiul din fruntea ICR, dar preeședintele i-a sfidat pe toți și i-a prelungit cadavrului viu mandatul cu încă patru ani! Rar se poate imagina o asemenea sfidare a Ochiului Public! În România se pare că nimeni nu mai are nevoie de el. Clasa politică îl ignoră, fiindcă a înțeles că algoritmul politic se joacă numai între rechini. Nu mai e nevoie de alegători, de alegeri. Alegeriile sunt o afacere în familie. Cât va mai merge așa? Cum e posibil ca niște crminali morali, ca Piedone și Turcescu, să condideze la primăriile Capitalei?! Nu mai există rușine! Acesta este adevărul. A murit orice strop de morală, orice bun simț! Ochiul Public are o grea sarcină, să termine cu acestă adunătură de la putere, care-l sfidează. Cumplită va fi judecata Ochiului Public!