Aşa cum Hasdeu se întreba dacă „Perit-au dacii?”, noi putem vorbi despre ce înseamnă azi a fi basarabean şi chiar dacă mai există, de fapt, basarabeni. Întrebarea nu e duşmănoasă, ci dureroasă, iar răspunsurile sunt felurite. Între ele, de referinţă este abordarea devenită laitmotivul cărţii „Sub patru regimuri pe toate continentele”, scrisă de strălucitul intelectual Alexandru Budişteanu, la vârsta întocmirii bilantului unei vieţi bogate în strădanii, lupte şi împliniri. Memorialistul, personalitate a arhitecturii şi urbanisticii (inclusiv că arhitect-şef al Capitalei) şi înalt demnitar în sistemul Naţiunilor Unite, înainte de a se consacră că nume ilustru, s-a născut, s-a instruit şi s-a format că român basarabean. Iar această „carte sapienţială” (apud Radu Ciuceanu) stăruie, că puţine altele, asupra a ceea ce Petru Comarnescu numea, chiar în titlul unei alte cărţi de excepţie pe subiect, apărută în 1942, „Virtuţile sufletului basarabean”.
Cine este, de fapt, basarabean? DEx’09 lămureşte concis: „Persoană originară sau locuitor din regiunea istorică Basarabia”. Un tărâm care, însă, nu mai există pe harta din 1944, după eliberarea/ocuparea lui de către Armata Roşie şi (re) apariţia republicii sovietice moldoveneşti. Basarabeni ar însemna, aşadar, că sunt astăzi numai cei ce s-au născut până în 1944 între Prut şi Nistru, în România Mare. Nu şi, bunăoară, mult mai tinerii ce scriu pe ziduri şi pretutindeni „Basarabia e România”. Basarabeni, „adevăraţii basarabeni”, ar fi, aşa luând lucrurile, doar specia rară, în dispariţie accelerată, a „fericiţilor” născuţi în România Mare şi care trăiesc încă în R. Moldova, dar şi în România, Ucraina şi atâtea alte ţări ale lumii, inclusiv în Germania, unde însuşi şeful statului este „neamţ basarabean” după cum chiar domnia sa afirmă. Pe drept cuvânt, motto-ul cărţii afirmă adevărul tulburător că „Nu basarabenii au trecut prin istorie. Istoria a trecut prin ei”. Memorialistul îşi asumă pătimaş şi cu patos obârşia: „Eu consider că rămânem – ce e drept, mai mult sau mai puţin, dar rămânem pentru tot restul vieţii – produsul unei provincii şi al unui neam, ceea ce trebuie să corespundă şi unei patrii, reprezentată printr-o ţară”. Şi, încă mai precis şi mai apăsat: „Patriotismul meu este dragostea faţă de oamenii şi pământul numit Basarabia, implicit parte inalienabilă a Moldovei şi României”. Patriotism nu înseamnă însă şi dispreţ faţă de alte neamuri. În răvăşita şi zbuciumata sa viaţă, autorul (pe trei sferturi român şi un sfert rus, cum mărturiseşte), a întâlnit, la Bucureşti, la O.N.U. şi „pe toate continentele”, vorba titlului, mai toate seminţiile pământului , dar a comunicat şi a conlucrat cu toţi, i-a înţeles şi i-a preţuit, după cum i-a şi denunţat, pentru memorie şi istorie, pe cei ce au greşit faţă de alţi semeni. Chiar şi pe acei români „regăţeni”, veniţi în Basarabia, în interbelic, pentru a-i „civiliza” cu bădărănie şi aroganţă pe compatrioţii lor, chiar şi pe ruşii/sovieticii sau evreii care nu s-au comportat la înălţimea demnităţii umane în clipe istorice de mare cumpăna ale Basarabiei.
Am stăruit într-atâta în prezentarea acestui volum masiv (peste 600 de pagini) pe starea şi destinul de basarabean întrucât însuşi autorul destăinuieşte că „pentru mine Basarabia este prefaţa, cuprinsul, rezumatul şi concluzia vieţii mele”. O viaţă de o mare bogăţie şi complexitate, cu momente dramatice, dar şi creatoare, care l-au purtat din vechi târguri moldoveneşti retrase în timp până în cabinetul lui Ceauşescu şi incintele onusiene de la New York. Dramatică este şi o a două întrebare esenţială dezbătută în carte: accepţi sau nu sistemul rău în care trăieşti, ce alegi? „În ceea ce mă priveşte – scrie autorul – am fost în principiu contra lui, dar în practică l-am acceptat”. Mărturisire curajoasă, sincer şi impresionant dezvoltată în naraţiunea cărţii şi încheiată cu o povaţa: „Pornind de la asumarea unui trecut, inclusiv recunoaşterea sinceră a greşelilor, îţi creezi premisa mântuirii”.
Cartea arhitectului şi intelectualului patriot Alexandru Budişteanu valorează şi rezistă prin sinceritate, iar cele două întrebări răscolitoare pe care le supune atenţiei publice o detaşează pozitiv din noianul de memorialistică al momentului (în care nu s-a prea excelat, cum remarcă într-o magistrala prefaţă subtilul eseist care este prof. Radu Ciuceanu). Şi totusi: cine e basarabean? Simplu: cine se simte basarabean.
Lasă un răspuns