Până la urmă, ăia i-au dat doar o tinichea! O chestie cu panglică verzuie, e drept, ceva mai arătoasă decât medaliile atârnate de gâtul iepelor câștigătoare, dar tot o tinichea de cabalină râioasă… A, dacă popa era… lepădat de cetățenia română pe care o intinează cu fiecare gest, putea fi mândru de onoarea făcută de Budapesta. Dar așa, tot trepăduș cu „funda” în două luntre rămâne! Și ar trebui să-l ajutăm să cuprindă măreția gestului șefilor lui de la Budapesta. Că, vorba aceea, oare câți subalterni trei nule în spionaj au fost decorați de șefii lor?!
Așadar, ar fi nimerit să-i retragem cetățenia română, să se bucure ungurește pentru distincția primită. Să-l ajutăm să se simtă în tufișul de pustă ceea ce niciodată nu s-a simțit în măreția meleagului mioritic. Iar dacă președintele Klaus Iohannis, care i-a retras Steaua României, nu merge mai departe, și nu îl lasă să-și plimbe „personalitatea” între cetățenia ungurească și legitimația maghiară, atunci s-ar impune măcar o chemare la raport a ambasadorului Ungariei. Pentru că nu putem accepta ofensa Budapestei stând cu mâinile în buzunar! Și trebuie să avem și noi o explicație a „dimensiunii” pe care a vrut să o dea Budapesta gestului de a-i agâța de gât popei Tőkés tinicheaua aia verzuie.
A fost ea oferită ca recunoaștere a meritelor „în declanșarea Revoluției Române” (în fine, meritul de a fi stat în casă, popa fiind primul recompensat al revoluției pentru ca a făcut… nimic; adică s-a sechestrat în casă!), și atunci să chestionăm Budapesta pentru această intruziune în treburile noastre, sau a fost o recunoaștere a eforturilor acestuia, dimpreună cu restul mocirlei maghiaro-iredentiste, slugă a hungarismului, pentru desprinderea Transilvaniei? Pentru că, în momentul în care Budapesta i-a oferit, în „compensare”, o tinichea verzuie în nuanțe de budă, practic a notificat Statul Român că motivul retragerii distincției noastre este motivul acordării ordinului unguresc. Recte, solicitarea de ev mediu făcută în 2013 de Laszlo Tőkés, pe lângă Viktor Orban, pentru intervenția Budapestei în acordarea statutului de protectorat Transilvaniei.
Și nu putem privi detașați această nouă intruziune ungurească. Față de care guvernanții noștri reacționează în stilul clasic: tac și își mai pun un rând de mănuși în timp ce masează târtița ungurească! Altminteri, dacă și acum băgăm capul în nisipul nepăsării, care erodează identitățile și fundamentele noastre, nu e greu de prevăzut ce o să facă Budapesta pe mai departe, tot „ostentativ” (atenție, însă, ungurii nu fac niciodată doar gesturi simbolice, pun în ele multe semințe „ce așteaptă să încolțească”!). Iar metodologia pentru momentul în care primul maghiar iredentist își va pierde cetățenia română este probabil deja creionată! Cu o Budapestă ce va acorda primei „victime” a intervenției României în protejarea valorilor identitare (cetățenia română fiind reper de identitate alături de drapel și imn) pe lângă plasticul legimației maghiare și a cetățeniei de „transilvănean”… De „secui maghiar” ori, poate chiar pe cea extinsă, de „cetățean al Partiumului”.
Oricum, a durat ceva până Budapesta i-a dat popei tinicheaua de recunoaștere a „meritelor”. Și nici măcar cea mai „înaltă” distincție” Căci, la câte a făcut pentru Budapesta, Laszlo Tőkés trebuia să aibă deja pieptul plin de medalii! Sau poate a primit stele anonime pe zidul spionilor unguri…
Lasă un răspuns