Lucrări de referinţă pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române

Cu puţin timp, a apărut o lucrare monumentală despre Ortodoxia maramureşeană: „Istoria Bisericii Ortodoxe Române din Maramureş”, lucrare monumatală alcătuită, formată şi semnată de către eruditul istoric – Domnul Prof. Dr. Nuţu Roşca, tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Justin Sigheteanul, Arhiereu – Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care, în urmă cu puţină vreme, mai exact spus – la sfârşitul anului trecut – 2015, a împlinit douăzeci şi cinci de ani de la reînfiinţarea şi reactivarea ei.

Cartea în cauză, mult aşteptată în lumea academică românească, umple un mare gol în istoriografia Bisericii Ortodoxe Române, “după o muncă de peste un deceniu, dar cu aplecare asupra subiectului pe parcursul întregii vieţi şi o cercetare a documentelor existente, salvate în mod miraculos de la dispariţie”, după cum spune în Cuvântul înainte Preasfinţia Sa Dr. Justin Hodea Sigheteanul, la îndemnul căruia a fost redactată şi elaborată lucrarea.

Alcătuirea de faţă este, la propriu, monumentală: are peste 900 de pagini, împărţite în 35 de capitole, cu trimiteri documentare la peste 1.300 note de subsol şi o sursă bibliografică de mari dimensiuni, ce cuprinde mai mult de 300 de titluri de opere.

Lucrarea este uşor de citit, este scrisă agreabil, direct, fără prea multe figuri de stil, o literă uşor lizibilă, ilustrată atât cât este nevoie pentru susţinerea adevărului istoric.

„În volumul de faţă, Profesorul Dr. Nuţu Roşca aprofundează subiectul legat de istoria Bisericii Ortodoxe din Maramureş, care are dedicat un capitol aparte în lucrarea ştiinţifică a Academicianului Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, în trei volume şi unde se meţionează că ‹‹Episcopia Maramureşului şi Sătmarului este una dintre cele mai străvechi episcopii din Transilvania››, mai scrie în Cuvântul înainte Preasfinţia Sa Dr. Justin Hodea Sigheteanul.

Iată Argumentul care justifică apariţia acestei lucrări nu ca o încercare de a inventa şi rescrie istoria, ci ca o mărturisire de credinţă şi restabilirea adevărului istoric cu privire la cele 6 secole din viaţa bisericească organizată în Maramureş şi Sătmar…”;

„… trebuie remarcat un alt aspect esenţial al operei de faţă, care reliefează şi răzbate din toate capitolele cărţii şi anume rolul decisiv şi important pe care Ortodoxia l-a avut în viaţa poporului nostru, scrie , în Prefaţa volumului, Părintele Lect. Univ. Dr. Vasile Borca.

Biserica Ortodoxă şi-a îndeplinit cu cinste, demnitate şi responsabilitate rostul ei în istoria Nea­mului românesc. Ea a fost marea născătoare şi formatoare a conştiinţei româneşti.”

Cartea, apărută este şi un document de necontestat care marchează douăzeci şi cinci de ani de la re-reînfiinţarea Episcopiei maramureşene. Perioada reliefată în carte începe din secolele VII – XIII şi vine până în anul 1948.

Publicată şi tipărită în condiţii grafice deosebite la Tipografia Aska Grafika din Sighetu Marmaţiei şi apărută în Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române din Maramureş” de către Domnul Prof. Dr. Nuţu Roşca va rămâne peste ani şi ani drept o lucrare exhaustivă despre viaţa bisericească, Maramureşul şi preoţii săi, bisericile şi credincioşii săi mai statornici decât stâncile munţilor care înconjoară ţinutul.

*

Cea de-a două lucrare a ieşit de sub tipar, tot la sfârşitul anului trecut, şi este vorba de monografia mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, o carte-album în format A4, de peste 250 de pagini, tipărită color în întregime, pe o hârtie de foarte bună calitate. Cartea a apărut la Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, şi poartă titlul semnificativ: „Mănăstirile şi schiturile din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului – Chivote ale Credinţei”.

Volumul este, de fapt, dedicat împlinirii a douăzeci şi cinci de ani de la reactivarea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi Anului Misiunii Parohiei şi Mănăstirii azi.

Monografia ilustrată privitoare la aceste frumoase şi binecuvântate vetre monahale – adevărate şi veritabile Chivote ale Credinţei, Mănăstirile şi Schiturile din Eparhia, istorică, strămoşească, românească şi voievodală a Maramureşului şi Sătmarului, alcătuită şi întocmită, ca urmare a îndemnului atât de potrivit şi de actual pentru vremea noastră al Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi al întregului Sfânt Sinod al Bisericii noastre dreptmăritoare, atent sprijinitor al eforturilor de repertorizare a Parohiilor şi Mănăstirilor din cuprinsul României, este un răspuns firesc, concret şi complet al fiilor episcopiei, înzestraţi cu harul cărturăresc şi cu devoţiune filială, materializat, ca o consecinţă a faptului că anul 2015 a fost declarat, între altele, drept anul misiunii în şi din parohiile şi mănăstirile noastre, din întreg cuprinsul Patriarhiei Române.

Prin acest bogat volum se concretizează, la nivelul Transilvaniei septentrionale, zonă de veche şi relevantă trăire ortodoxă, direcţia de cercetare istorică şi instituţională care anturează fecund şi îmbogăţeşte spiritual anul 2015, proclamat în Biserica Ortodoxă Română drept An al Misiunii Parohiei şi al Mănăstirii.

În Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului îndemnul şi recomandarea Preafericirii Sale a fost apropriat şi sprijinit, cu aleasă râvnă spiritual, de către iluştrii ierarhi – Arhiepiscopul Justinian Chira al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi Episcopul Dr. Justin Hodea Sigheteanul Arhiereu – Vicar, fii vrednici şi statornici ai monahismului autentic, ortodox şi maramureşean, fiind astfel pusă în valoare, odată mai mult, extraordinara bogăţie cultural – spirituală şi artistică a regiunii septentrionale din cuprinsul spaţiului ortodox românesc.

În mirificul Maramureş, atât de curat românesc şi atât de profund creştin, valorile ortodoxe româneşti răsar la tot pasul, îl însoţesc pe omul locului în toate momentele vieţii şi deopotrivă pe trecătorul venit din altă parte, dornic să-i cunoască şi să-i admire monumentele istorico-bisericeşti, mărturii ale statorniciei în credinţă, în primul rând specificele edificii bisericeşti din lemn, prin care a uimit o lume întreagă.

Aici turlele de lemn ale bisericilor, amplasate de regulă pe terase vizibile din depărtare, se înalţă semeţ spre cer, împungându-l parcă, glăsuind peste timp despre tăria de caracter şi tensiunea spre înalt care-i animă pe locuitorii acestui ţinut ce pare de legendă.

O civilizaţie a lemnului, aşa cum numai aici găseşti, domină regiunea masiv românească din această margine de Ţară. Încântă peisagiul natural şi mai ales civilizaţia rurală, arhitectura satelor şi portul de aici, obiceiurile prin care românii zonei au apărat şi perpetuat o veritabilă cultură populară, autentică icoană a unei vieţi curate şi cu frică de Dumnezeu.

Căci aici, oamenii ce au locuit şi locuiesc Maramureşul cnezial şi voievodal au prezervat şi au transmis, în timp, civilizaţia românească din această margine de Ţară, o veritabilă cultură, nepermeată de nonvalori, oferind românităţii marca autentică prin care spaţiul acesta nordic se dovedeşte a fi, spun unii şi nu puţini, un fidel creator şi păstrător de nestemate valori spirituale, cultural – artistice cu caracter şi neştirbită identitate naţională.

În prelungirea Maramureşului vine Sătmarul, şi apoi Bihorul, zone puternic influenţate de valorile culturii septentrional româneşti, flancând astfel Nord – Vestul ţării noastre cu vetre monahale unde s-a creat, în veacuri de demult, şi depozitat cea mai veritabilă cultură şi artă transilvan – românească, spiritualitate identitară care contribuie în cel mai înalt grad la specificul naţional.

Mănăstirile din acest areal şi-au avut rosturile lor în ansamblul civilizaţiei româneşti în general, menţinând aprinsă în condiţii dificile şi adeseori asupritoare candela credinţei strămoşeşti, cu particularităţi care şi astăzi uimesc prin trăinicie şi dârzenie a crezului românesc şi ortodox.

Tocmai de aceea sunt căutate şi cercetate nu numai de către români, dar şi de tot mai mulţi specialişti şi turişti străini, dornici să se desfete spiritualiceşte, să ne cunoască mai bine, să pătrundă tainele unei istorii îndelungate şi a unei culturi de o extraordinară vitalitate.

Vetrele monastice ortodoxe din Maramureş şi Sătmar arată, demonstrează şi dovedesc istoria unei credinţe vii, statornică şi dârză, pe care asupritorii şi puternicii vremii au vrut-o îngenuncheată şi docilă, dar au realizat, în cele din urmă că oamenii locului sunt mai tari decât puterea lor armată, mai adânci în crezul lor ortodox decât orice speculaţie sau curent religios ademenitor, fiind parcă înrădăcinaţi în pământul ce le-a fost plămadă şi în biserica ce le sfinţeşte pământul care i-a plămădit.

Cititorii care vor lectura, accesa şi consulta rândurile acestei monografii şi vor vedea imaginile atât de frumoase ce îmbogăţesc imagistic volumul, vor afla la fiece pagină, în cuvinte sau în fotografii, memento-uri ale statorniciei în ortodoxie şi mărturisiri ale unor trăiri autentic şi nedezminţit româneşti.