Pe canalul „Thirteen”, specializat în transmisii de filme, am asistat vineri noapte la un eveniment rarisim: transmiterea unui concert de la Casa Albă oferit lui Obama și soției sale, Michelle, de către stele ale muzicii americane, un concert prin care i s-a adus un omagiu iconicului muzician Ray Charles (1930 – 2004), cântăreț și compozitor, supranumit „Genius of Soul”, care a combinat blues, gospel și jazz pentru a crea hit-uri inovatoare, cum ar fi Unchain My Heart, Hit the Road Jack și Georgia on My Mind.
Aceste hituri și alte cântece ale lui Ray Charles au fost cântate la Casa Albă de vedete caYolanda Adams, Leon Bridges, Andra Day, Anthony Hamilton, Brittany Howard, Demi Lovato, Sam Moore, Jussie Smollett, The Band Perry și Usher, cu Rickey Minor la pupitru, un dirijor care dansa în ritm cu soliștii. Toți străluceau de eleganță și frumusețe, aveau ritmul în sânge, mai ales suflătorii, în special saxofoniștii, realizând numere fantastice, care au antrenat toată mica asistență de la Casa Albă. Obama se ridica adesea de pe scaun și aplauda. El fredona odată cu cântăreții renumitele piese ale lui Ray Charles, se vedea că le are în sânge. La fel, Michelle. O familie care dansează nu poate fi decât fericită. Participarea lui Obama a fost excepțională. Sentimentul era de mare familie, ca la slujbele Gospel. Obama este un spectator remarcabil, participă cu toată ființa sa la un concert bun. Iar muzicenii s-au antrenat în acest spirit și au dăruit ce aveam mai bun în ei. Finalul a fost entuziast, fiindcă Obama s-a urcat cu Michelle pe scenă, a luat microfonul și a dat tonul unui cântec ritmat în care orchestra, cântăreții și audiența au cântat la unison.
La începutul concertului, președintele Obama a spus că acesta este ultimul spectacol la care participă, la Casa Albă, până la terminarea mandatului său și că el nu va cânta, dar la sfârșit nu s-a putut abține și, împreună cu tot ansamblul, a cântat și a dansat.
Un președinte care dansează și cântă imprimă o stare de fericire. Numai cine dansează poate fi fericit. Cred că America și lumea pot considera că nu a mai existat un conducător atât de hăruit, de muzical, ca Obama. N-am să uit niciodată remarcile sale la adresa muzicii, a unor cântăreți, considerându-l, de pildă, pe Kanye West cel mai complet muzician de azi al Americii. Este memorabil momentul cu imnul cântat de Beyoncé la preluarea celui de-al doilea mandat al său. Muzica este un mare aliat al oamenilor, face punți între suflete, poate fi conducătoarea popoarelor, poate ține loc de morală, de filosofie, de religie, ea este bucurie adevărată, fiindcă îl păstrează pe om în umanitatea sa.
Să ne amintim că și Bill Clinton cânta la saxofon. Există o tradiție la Casa Albă, se împlinesc deja o serie de 40 de ani de concerte. Acest model poate fi preluat și de alte state. La școlile americane este obligatoriu ca elevii, încă de la primele clase, să-și aleagă un instrument. Astfel este asigurată condiția unui popor căruia i se formează la scară largă urechea muzicală. Și această dimensiune artistică se vede în America la orice colț de stradă. Nu o dată am scris, în termeni triști, despre excludera orelor de muzică din școlile românești, despre conducerea atonală de la București, despre președinții ei afoni, despre mega-spectacolele ceaușiste oferite pe stadioane, despre participarea unor președinți și alți politicieni la Festivalul „George Enescu”, unde și-au dat măsura ignoranței lor muzicale. Nu muzica trebuie politizată, ci politica trebuie umanizată prin muzică. Nici nu ne putem imagina un show al fericirii la Cotroceni!
La curtea regilor, muzica a triumfat mereu. Și să ne gândim numai la seratele muzicale ale reginei Carmen Sylva, în tandem cu George Enescu, pe care îl înfiase! Nu ni-l închipuim pe actualul președinte al României, invitându-l pe Gheorghe Zamfir să susțină un concert în memoria lui Fănică Luca, să spunem. Lor, conducătorilor comuniști și neocomuniști, le plac numai paradele de pe stadioane, cu inevitabila „baie de mulțime”. Asta e muzica ceaușisto-băsistă care i-a intoxicat pe români. Și cum e muzica, cu paraziți, cu lozinci, cu clacsoane, cu goarne, așa e și puterea, așa e și țara. Cine a auzit în ultimii 70 de ani pe vreun conducător al României pomenind de Mozart, ca să nu spun de compozitori speciali, ca Mahler sau Britten?! Muzica este, în schimb, asociată firesc cu Casa Albă, simbol al puterii mondiale, dar sensibilizată prin muzică, prin artă, prin dans, prin ceea ce unește sufletele și șterge asperitățile dintre oameni.
Lasă un răspuns