Compania „Lukoil” – filiala din România a fost trimisă în judecată pentru cea mai mare evaziune fiscală, de care se ştie, până în prezent, în istorie. Pagubele au fost estimate a fi în valoare de1,8 miliarde de euro. Evaziunea a fost posibilă numai ca urmare a complicității unor înalți funcționari guvernamentali şi a directorilor administrației fiscale. Potrivit rechizitoriului, pe lângă paguba produsă, Compania „Lukoil” a mai beneficiat, in perioada 2008-2012, şi de facilităţi fiscale în valoare de 1,5 miliarde de euro. Speța nu este singulară, iar suma tuturor ne-ar provoca fiori.
Deși, în perioada menționată, Compania „Lukoil” a jefuit sistematic bugetul României, Agenţia Naţională a Administrației Fiscale, condusă de Sorin Blejnar, nu a intervenit pentru stoparea fraudării și recuperarea sumelor datorate bugetului. Mai mult chiar, numitul director al Fiscului este subiectul unui scandalos dosar judiciar, fiind judecat într-un așa-zis lot al „Mafiei Motorinei”. Compania favorizată de fostul premier Emil Boc , prin scutiri și amânări de plăți, apare ca sponsor oficial, cu 100.000 de euro, al campaniei prezidențiale a lui Trăian Băsescu. Valoarea sponsorizărilor negre ar putea-o cunoaște, printre alții, chiar fostul director al Fiscului. Să ne reamintin cum acesta a fost devoalat, într-un transcript al unei convorbiri telefonice cu Trăian Băsescu, cum îi raporta, „Domnului Președinte”, situația la zi a datornicilor statului. Cu ce scop, oare, dacă nu pentru recuperarea debitelor, căci nu ne îngăduim a afirma, cum alții trâmbițează, că pentru cuatificarea „parandărătului„ din valoarea facilităților acordate și din evaziunea tolerată?!
În contextul afacerii judiciare în care este implicată Compania „Lukoil”, intervențiile, fără perdea, ale premierului Victor Ponta, de natură a proteja numita companie de măsurile asiguratorii dispuse de parchet, în interesul statului și al anchetei, ne apar cu totul într-o altă lumină. Premierul a criticat public procurorii, deși o putea face discret, prin mijlocirea ministrului justiției, tocmai în preajma alegerilor prezidențiale, la care candida ca favorit în sondaje. Dar nu numai atât! Candidatul la președinția României, Victor Ponta, intervenea în mersul anchetei penale coordonat cu Ambasada Federației Ruse la București, care acuza, în mod eronat, procurorii că au dispus închiderea rafinăriei Companiei „Lukoil” de la Ploiești. Asta în timp ce compania era „rezonabil bănuită” că a scos bani din ţară, ca să nu se înregistreze cu profit. Opinia publică, această regină a clasei politice, chiar dacă nu domnește nicăieri, ar fi, totuși, îndreptățita să aibă parte de informațiile adevărate privind motivele (precizăm „motivele”, căci sunt mai multe ) care l-au determinat pe premier să-și ofere în mod public protecția politică pentru Compania „Lukoil”.
Cum am putea să uita entuziasmul cu care doamna Laura Codruța Koveși a ieșiț în lumina reflectoarelor (pentru setea de adevăr a microfoanelor, sau pentru a da poporului, năucit de demagogia și cleptomania clasei politice, o mare speranță?!) să anunțe că urmează o mare curătenie pe scena vieții politice, de vreo suta de mari corupti, inventariați în scandalurile judiciare „Microsoft” și al „Agenţiei Europene de Apărare și Securitate”. Minunea anunțată de campioana luptei anticorupție nu pare să dureze prea mult. Este, deja, evident că îngroparea scandalurilor la „sursele din exterior” va avea printre alte consecințe și exonerarea centuriilor politice corupte din România. După regula că unii corupti sunt buni și necesari, ca slugi și instrumente, în timp ce alți corupți sunt tot buni și necesari, dar pentru a fi serviți ca exemple ale intransigentei și fermiății cu care societatea ne este apărată de marile democrații împotriva flagelul corupției. Morala nu poate fi aceea că mătura din mâna doamnei șef peste Direcţia Națională Anticorupție are o funționalitate ambivalentă, când nu se face că luptă împotriva corupției, pe furiș ascunde gunoaiele penale sub preșul intereselor excluse transparenței.
Acest record, al cărui impact nu are cum fi prevăzut, altfel, decât în provocarea unei crize politico-economice și sociale, cu mare risc de destabilizare a ordinii democatice, deși a fost caracteristic mai tuturor guvernelor, a devenit mai pregnant odata cu degringolada care a cuprins partidele parlamentare, mai cu seamă cele din coaliția puterii, ca urmare a ieșirii la lumină a tenebroaselor ramificații politice traspartinice și transfrontaliere ale unor afaceri de corupție. Despre ce a fost, este, de acum, istorie. Sunt presante chestiunile prezente ale politicilor guvernamentale, anunțate și operationalizate intempestiv, fără studiile și prognozele pe care ar trebui să se fundamenteze deciziile guvenului. Nimeni nu ar putea afirma că salariile nu trebuie aduse la un nivel rezonabil, care să satisfacă nevoile traiului decent și să exprime grija societăţii pentru complexitatea, importanţa, specializarea și calitatea muncii prestate. Numai că această necesitate, cu toată urgența ei, nu trebuie satisfăcută după calcule și impulsuri politicianiste negustorești, în sensul peiorativ al cuvântului. Ex-liderului Partidului Social Democrat, după ce a deraiat și din partid, nu ar mai trebui să i se permita ca, în calitatea de premier, prin decizii cu efecte imediate, dar făra sustenabilitate pe termen lung să ducă țara spre un blocaj pe termen lung.
Procedând la majorări salariale pe categorii de profesii, în afara unei legi unitare, guvernul nu urmărește rezolvările de fond ale problemei salariilor pensiilor si asigurărilor, ci obținerea de capital electoral și cosmetizarea imaginii câtora figuri politice grav șifonate, a căror lipsă din peisaj este la fel de stringentă , precum o lege unică, dar aplicabilă, a salarizării. Nu este de dorit să ajungem în situația de a fi prea târziu, când se va realiza unde ne-a dus aventurismul politic al unora, pe care i-am creditat după vorbe, fiindcă o propagandă politică păguboasă, pliată pe buna credință și naivitatea noastră proverbială, pe prea mulți ne-a împiedicat să ne reamintin că „cei prea buni de gură nu sunt, întotdeauna, și buni de treabă, iar vorba lor lungă…”
Lasă un răspuns