Sunetul harpei se auzea discret din camera alăturată cum învăluia în sunete ei cristaline interiorul încăperii. Prin reflexii multiple, sunetele se întretăiau și se amestecau armonios unele cu altele, conferind savoare discuțiilor purtate între Edith și Edan, doi tineri aflați la începutul primăverii vieții. Cu fețele îmbujorate, se priveau unul pe altul ascultând instrumentul muzical manevrat cu virtuozitate de către Helena, sora lui Edan, studentă la conservatorul din localitate. Prin ușa capitonată, deschisă larg privirii celor doi, se putea observa silueta elegantă ce mânuia fermecătorul instrument cu coarde fără să manifeste nici cel mai mic efort. Harpa cânta ca de la sine și nicio tresărire nu se distingea pe fața artistei, ci doar calmul trecerii vântului peste iarba câmpiei în miez de vară sub un cer senin de amiază.
— Nu este minunată această melodie?, întrebă Edith în timp ce își legăna capul în ritmul lent al cântecului. Ai impresia că vine de pe un alt tărâm, adăugă ea zâmbind către Edan.
— Farmecul audiției derivă din calitatea specială a interpretării, spuse Edan și adăugă imediat:
— Dar este necesară o muncă susținută pentru a ajunge la o astfel de virtuozitate și nu oricine distinge chemarea lăuntrică a muzicii ce se revarsă spontan din suflet. Numai cine are o chemare de artist poate înțelege așa ceva, încheie el și închise ochii pe măsură ce acordurile se revărsau în cascadă peste simțurile sale.
— Dar cum a ajuns Helena să interpreteze această piesă muzicală? Am impresia că harpa cântă singură și artistul doar o privește cu blândețe!, spuse Edith cu entuziasm.
Edan se ridică, merse către fereastră, privi în depărtare la nesfârșitele lanuri de grâu ce se legănau coapte în bătaia vântului și zâmbi de îndată ce își ridică privirile spre albastrul cerului. Se simțea plin de entuziasm și bucurie în acea după-amiază de mai. Cugetarea îi străbătea întinsele spații ale imaginației atent cultivate printr-o lectură menită să îi înalțe spiritul. Cu o astfel de trăire lăuntrică, se întoarse spre Edith, îi surâse și îi spuse:
— Helena nu a cântat așa dintotdeauna, tăcu misterios și adăugă, ci numai după ce a ajuns să cunoască tainele interpretării armonice. După aceea, treptat, s-a transformat ca om și artist până când harpa a început să emită sunete ca de la sine!
Ochii lui Edith rămaseră uimiți privind fața lui Edan care strălucea în bătaia soarelui asemenea unei efigii de pe fațetele unei monede antice. Părul său brunet spre castaniu se armoniza cromatic cu ușoara paloare a feței sale liniștite, dar brăzdate uneori de gânduri ce îi aprindeau strălucirea ochilor sub bolta unei frunți înalte. Imediat, el continuă:
— Interpretarea armonică se aplică la orice disciplină artistică și presupune distingerea tonurilor fundamentale din care, ulterior prin compoziție, iau naștere toate partiturile muzicale autentice.
— Te rog să îmi dai mai multe detalii, spuse Edith, fiindcă pregătirea mea, bazată mai mult pe matematică și raționament, nu mă ajută prea mult să înțeleg la ce anume te referi. Dar vino mai aproape, fiindcă doresc mai multe amănunte!
Edan clătină din cap cu aprobare, se așeză la masa din fața lui Edith, o privi cu simpatie și îi spuse:
— În orice disciplină se aplică principiul descoperit în fizică și anume că materia rezultă din asamblarea unor părți, sau tonuri fundamentale, ce nu mai pot fi divizate, în principiu, mai departe. Acestea sunt numite cuante și din ele, conform anumitor reguli, se poate constitui orice fragment de realitate.
Edith clătină din cap cu încuviințare și adăugă la cele spuse de Edan:
— Ai dreptate, aceste cuante, care inițial se limitau doar la molecule și atomi, constituie obiectul de studiu al fizicii și ingineriei moderne. Descoperirea lor a adus multă lumină asupra înțelegerii universului și continuă să atragă cercetarea din întreaga lume.
Edan consimți și continuă:
— De exemplu, în artele vizuale tonurile fundamentale cele mai simple sunt reprezentate de culorile curcubeului, din care se pot deduce prin combinație orice alte nuanțe posibile. Și atunci, întreaga măiestrie constă în a îmbina armonios aceste elemente de bază pentru a rezulta un tablou de valoare.
— Cu alte cuvinte, talentul unui artist se rezumă doar la deprinderea științei de a distinge și combina aceste tonuri similare cuantelor fizice?, întrebă Edith așteptând clarificarea noțiunilor prezentate de către Edan.
Edan deschise un frumos set de piese de șah realizate din porțelan și le așeză pe o tablă de lemn lăcuit cu cadru de mahon pe care erau notate cu litere și cifre albe pe margine coloanele și rândurile șirurilor de pătrate ce alternau colorat între alb și maro. Fiecare piesă o lua cu atenție, o privea în lumina ce se revărsa discret dinspre fereastră și o așeza la locul cuvenit conform regulilor jocului de șah.
— De exemplu, aceasta este o tură, spuse și luă piesa în mână. Ce poate face ea pe tabla de șah?, întrebă pe Edith și privi către ea pentru răspuns.
Edith se uită atentă la piesa indicată de Edan și spuse:
— O tură poate să se miște doar pe coloana și rândul ce se intersectează în dreptul poziției pe care o are pe tablă, spuse ea nedumerită.
— Ai dreptate!, răspunse Edan. Conceptul de tură reprezintă un ton fundamental al jocului de șah, dincolo de care nu mai ai ce explora. Dacă ea s-ar putea mișca și altfel, fie nu ar mai fi o tură, fie nu am mai putea vorbi despre jocul de șah, corect?
Edith răspunse afirmativ dând din cap spre aprobare și Edan continuă:
— În privința șahului avem șase astfel de tonuri fundamentale date de piesele utilizate: rege, regină, nebun, cal, tură și pion. Pentru a începe să deprinzi acest joc, este necesar să distingi și să înțelegi ce poate realiza fiecare piesă în parte!
— Dar cum se aplică acest lucru la muzică, fiindcă de aici am plecat cu discuția noastră?, întrebă nerăbdătoare Edith.
— Simplu!, răspunse Edan. În muzică există așa numitele tonuri fundamentale care au fost grupate sub forma gamei de opt sunete: do, re, mi, fa, sol, la, si și do, adăugă și se opri pentru a urmări dacă Edith a înțeles.
— Știam acest lucru!, spuse Edith. Nu înțeleg unde se află noutatea aplicării noțiunii de ton fundamental în interpretare!
— Iarăși este simplu răspunsul meu, zise Edan. Aceste sunete au o corespondență precisă legată de folosirea unui anumit instrument muzical. Practic, înainte de a discuta despre redarea unei partituri, este necesar să identifici precis condițiile în care aceste tonuri vor putea fi emise, de exemplu de o harpă, astfel încât do-ul să fie do, re-ul să fie re și așa mai departe.
— Tot nu înțeleg prin ce se remarcă interpretarea lui Helen de cea a unui alt artist din acest punct de vedere!, exclamă Edith.
— În interpretarea armonică, mai întâi, se deprinde emiterea distinctă și curată a fiecărui ton, mergându-se până la redarea precisă a fiecărei tonalități muzicale, fapt care necesită concentrare, răbdare și profunzime, spuse Edan.
— Cu alte cuvinte, trebuie să insiști până ajungi să stăpânești deplin emiterea acestor sunete?, întrebă surprinsă Edith.
— Cam așa ceva!, confirmă Edan. Nu este simplu să dedici studiului o singură notă muzicală pe parcursul unei zile, nu-i așa?
Edith se ridică de pe scaun și se îndreptă către un dulap cu vitrină, unde erau expuse mai multe instrumente muzicale: o vioară, un flaut și un nai, toate așezate cu grijă în cutii protectoare deschise privirii. Explorând cu grijă suprafața lor spuse:
— Cred că este teribil de plictisitor să interpretezi câte o singură tonalitate până când o înveți pe deplin! Nu cred că aș fi în stare de un astfel de efort!
— Nu neapărat, răspunse Edan, fiindcă adevărata taină a învățării armoniilor fundamentale se află în faptul că niciodată un ton realizat, indiferent de instrumentul muzical, nu va semăna cu cel precedent. O diferență va exista mereu, așa cum niciun fulg de zăpadă nu este identic în întregime cu altul!
— Sau cum nicio floare nu este la fel cu alta!, adăugă șoptit Edith.
Edan sesiză remarca lui Edith și comentă mai departe:
— Sau cum nicio plantă sau ființă din lumea aceasta nu seamănă deplin cu alta, adică există ceva unic în ceea ce se întâmplă în fiecare clipă și în fiecare loc din univers. Lucrurile pot fi similare, dar niciodată identice!
Edith surâse, iar chipul ei luminat de acel zâmbet îi conferi o imagine de neuitat pe care Edan o reținu imediat și îi răspunse, la rândul lui, privind cu o strălucire aparte către ea. Dar tocmai atunci, melodia din camera alăturată încetă și Helena apăru în pragul ușii. Îi privi pe amândoi și spuse:
— Ca o completare a discuției voastre, pe care întâmplător am auzit-o în timp ce interpretam partitura muzicală, este faptul că de îndată ce vei ajunge să execuți cu precizie și fără să te mai gândești o anumită tonalitate, vei putea să te concentrezi exclusiv pe armonia compoziției și să urmezi, asemenea unui fluviu, albia inspirației celui care a realizat o capodoperă artistică!
Și imediat, ca din întâmplare, corzile harpei prinseră a vibra puternic în bătaia vântului ce intra năvalnic pe fereastră în acea după-amiază de vară cu puțin timp înainte de asfințit. Sunetul lor făcu să tresară pe Edith și Edan, care involuntar se priviră unul pe altul pe măsură ce tonurile fundamentale emise de instrumentul muzical se estompau în lumina crepusculară a soarelui, ce își trimitea curcubeul de culori elementare peste fragmentul de univers al lumii terestre. Și harpa din camera alăturată tăcu doar pentru a face loc altor instrumente să își trimită mesajul lor în cuprinsul existenței ce înglobează armonios întregul joc al muzicii fără de sfârșit.
Lasă un răspuns