„Prolog” – expoziția prieteniei prin pictură!

Lucrare de Aafane TeodoreanuGruparea Prolog a fost fondată în 1985 de către pictorii Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu. Fără a avea o anumită linie, ea s-a dorit o uniune, o lucrare a prieteniei prin prictură, un tot născut din solidaritate față de natură, prietenie, credință. De-a lungul Lucrare de Horia Berneaanilor, au fost nenumărate întâlniri ale pictorilor la Tescani, Brebu Nou, Veneția, Balcic, Athos, Bethonvilliers, Curtișoara, Cuptoare, Hurezi, iar expoziții colective au fost organizate în galeriile din București, Bologna, Timișoara, Budapesta, Veneția, Paris.

Acum, la trei decenii distanță de la fondarea grupului și, mai ales, de la prima expoziție expoziții ”Floare de măr”, vernisată, în decembrie 1985, la Galeria ”Căminul Artei” București, tot în Capitală, dar la Galeria Romană, artiștii s-au reunit. Atât Lucrare de Mihai Sârbulescupentru a sărbători continuitatea „Prologului”, dar și pentru a-l omagia pe unul dintre fondatori, Paul Gherasim, artistul așezând nouăzeci de ani în tabloul vieții. Expoziția-simbol, „90×30 PROLOG”, a fost organizată în toate cele cinci săli ale galeriei,Lucrare de Sorin Dumitrescu expunând lucrări atât membrii fondatori, dar și artiștii și prietenii care li s-au alăturat de-a lungul timpului. Pe simeze, regăsim astfel lucrările nonagenarului Paul Gherasim, dar și pe cele ale lui Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Horea Paștina, Matei Lăzărescu, Christian Paraschiv ori Mihai Sârbulescu. Nu au rămas neconsemnați prin petele de culoare nici Afane Teodoreanu, Vasile Varga, Gheorghe Berindei, Florin Niculiu, Ion Nicodim, Octav Grigorescu, Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Dan Mohanu și Andrei Rosetti. Cu toții, au adus în cadrul Galeriei Romană nu mai puțin de 70 de lucrari.

Lucrare de Florin NiculiuLucrare de Christian Paraschiv

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*