Spiritul Daciei Eterne

-baladă-

Din văgăuni şi adâncimi profunde

O voce se înalţă şi se-aşterne

Pe-ntreg tărâmul care îi răspunde.

E duhul viu al Daciei Eterne.

.

Pe obcinele plaiului în floare

Cât vezi cu ochii-n liniştea deplină

Se profilează turme de mioare

Şi sunete de fluiere-n surdină

.

– Auzi, tu, bade, ce-n auz îmi vine

Din profunzimi? – un tânăr îşi întreabă

Vecinul ce priveşte-n zări senine.

-No, ia ascultă, vezi-ţi tu de treabă!

.

– Se vede treaba că eşti surd, bădie,

Cum să n-auzi o voce-atât de clară

Ce vine din adâncuri şi adie

Discret, ca un zefir de primăvară?

.

– Mai tacă-ţi fleanca aia, măi băiete,

Că eşti prea crud, să-mi dai tu lecţii mie

Ţi s-o părut, cu gândul tot la fete!

– Nu, bade, zău, e-un glas ce te îmbie

.

Te răscoleşte şi te înfioară

Şi, tulai,din merticul tău te scoate

Cu cetina vibrând ca o vioară

Şi râurile care cad pe spate.

De ce eşti, bade, oţărât pe mine

Tu îmi ascunzi ceva, de bună seamă

.

– Ei, măi, copile, dacă nu-ţi convine

Te du, mai suge lapte de la mamă!

– Dar, moşule, mereu mi-ai spus, ştii bine

Să creştem mândri, nalţi şi drepţi ca brazii

De ce, acum, de parcă nu ţi-e bine

Te deranjează astfel de ocazii?

.

– Sunt trist, băiete, sufletul mă doare

De câte rele o putut să facă

Neisprăviţii ţării mele care

Aşa bogată, e aşa săracă

.

De când e-aici suflare românească

Sub voievozi, cu zimbri şi mioare

N-a încetat să supravieţuiască

Şi să arate cât este de mare

.

Din moşi-strămoşi, fiind cu codrul frate,

Ne-am apărat de hoardele barbare

Şi-am făurit pentru eternitate

O ţară cu splendori strălucitoare

.

Unde ni-s zimbrii de odinioară,

Şi brazii din pădurile de munte

Cu-atâtea bogăţii? Nu te-nfioară

Realitatea sărăciei crunte?

.

Nici veneticii, nici fanarioţii

Nu pârjoliră Dacia Eternă

Ca ticăloşii îndrăciţi şi hoţii

Încârdăşiţi în mafia internă

.

S-aude că ne calcă zimbrii iară

Şi că se zbate hidra amputată

O, Doamne, luminează-această ţară

Să iasă din mizerie odată!

.

– Bădie, bate vânt de primăvară

Şi vocea din adâncuri ce ne cheamă

Cu rezonanţa ei atât de clară

Ne spune să fim mândri, fără teamă

.

Ascultă duhul Daciei Eterne

Şi descreţeşte-ţi fruntea-nnegurată

Lumina care creşte şi se-aşterne

N-o va mai stinge nimeni, niciodată!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*