-baladă-
Din văgăuni şi adâncimi profunde
O voce se înalţă şi se-aşterne
Pe-ntreg tărâmul care îi răspunde.
E duhul viu al Daciei Eterne.
.
Pe obcinele plaiului în floare
Cât vezi cu ochii-n liniştea deplină
Se profilează turme de mioare
Şi sunete de fluiere-n surdină
.
– Auzi, tu, bade, ce-n auz îmi vine
Din profunzimi? – un tânăr îşi întreabă
Vecinul ce priveşte-n zări senine.
-No, ia ascultă, vezi-ţi tu de treabă!
.
– Se vede treaba că eşti surd, bădie,
Cum să n-auzi o voce-atât de clară
Ce vine din adâncuri şi adie
Discret, ca un zefir de primăvară?
.
– Mai tacă-ţi fleanca aia, măi băiete,
Că eşti prea crud, să-mi dai tu lecţii mie
Ţi s-o părut, cu gândul tot la fete!
– Nu, bade, zău, e-un glas ce te îmbie
.
Te răscoleşte şi te înfioară
Şi, tulai,din merticul tău te scoate
Cu cetina vibrând ca o vioară
Şi râurile care cad pe spate.
De ce eşti, bade, oţărât pe mine
Tu îmi ascunzi ceva, de bună seamă
.
– Ei, măi, copile, dacă nu-ţi convine
Te du, mai suge lapte de la mamă!
– Dar, moşule, mereu mi-ai spus, ştii bine
Să creştem mândri, nalţi şi drepţi ca brazii
De ce, acum, de parcă nu ţi-e bine
Te deranjează astfel de ocazii?
.
– Sunt trist, băiete, sufletul mă doare
De câte rele o putut să facă
Neisprăviţii ţării mele care
Aşa bogată, e aşa săracă
.
De când e-aici suflare românească
Sub voievozi, cu zimbri şi mioare
N-a încetat să supravieţuiască
Şi să arate cât este de mare
.
Din moşi-strămoşi, fiind cu codrul frate,
Ne-am apărat de hoardele barbare
Şi-am făurit pentru eternitate
O ţară cu splendori strălucitoare
.
Unde ni-s zimbrii de odinioară,
Şi brazii din pădurile de munte
Cu-atâtea bogăţii? Nu te-nfioară
Realitatea sărăciei crunte?
.
Nici veneticii, nici fanarioţii
Nu pârjoliră Dacia Eternă
Ca ticăloşii îndrăciţi şi hoţii
Încârdăşiţi în mafia internă
.
S-aude că ne calcă zimbrii iară
Şi că se zbate hidra amputată
O, Doamne, luminează-această ţară
Să iasă din mizerie odată!
.
– Bădie, bate vânt de primăvară
Şi vocea din adâncuri ce ne cheamă
Cu rezonanţa ei atât de clară
Ne spune să fim mândri, fără teamă
.
Ascultă duhul Daciei Eterne
Şi descreţeşte-ţi fruntea-nnegurată
Lumina care creşte şi se-aşterne
N-o va mai stinge nimeni, niciodată!
Lasă un răspuns