Restituiri: „Codex Rohonczy”, cronica românească (1100 – 1200) adusă la lumină de către regretatul profesor Augustin Deac (6)

Aşadar, specialiştii români în materie remarcă semnificaţia istorică a descoperirii şi descifrării acestei vechi Cronici româneşti, ca fiind un “document monumental” şi “extrem de important” pentru cunoaşterea reală a istoriei multimilenare a poporului român, dintr-o sursă autohtonă.

Regretăm însă faptul că institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas nu numai pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istonic, scris in limba română, latină dunăreană într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor, după cum marturiseşte enciclopedistul belgian V. Bonaventura în anul 1592, dar, după orientarea ideologică ce o au, ar fi preferat ca acest chihlimbar să nu se fi descoperit şi pentru care Prezidiul Academiei Române ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică, cu caracter naţional. Dar, vremurile!

De altfel, dezinteresul neîntemeiat în nici un fel al “ştiinţificilor”, cum îi stigmatiza B.P. Haşdeu pe cei de la institutele Academiei Române, s-a manifestat şi după decembrie 1989, când în luna februarie 1990 au apărut în Editura Ştiintifică şi Enciclopedică din Bucureşti cele patru volume Documentele Unirii Transilvaniei cu România – 1918, însumând peste 4000 pagini, în care mandatele deputaţilor aleşi în circumscripţiile electorale de pe întreg cuprinsul Transilvaniei au fost însotite de facsimile, pentru a se dovedi autenticitatea lor, şi despre care primul Preşedinte al Academiei Române de după eve¬nimentele din decembrie 1989 le aprecia ca formând un excelent Corpus de Documente, de neegalat încă, alcătuit prin efortul deosebit al unui colectiv de istorici, doctori în istorie. Şi, cu toate acestea, în nici o publicaţie dc specialitate a Academiei Române n-a apărut, după informaţiile pe care le deţinem, nici măcar o simplă consemnare a apariţiei acestor documente de importanţă istorică naţională, nepomenindu-se de existenţa lor în nici un Raport de activitate al Academiei Române, deşi aceasta figurează alături de alte institute de spccialitate, pe antetul acestor volume, minimalizându-le până la o umilitoare tăcere. Este, probabil, un motiv pentru care acest Corpus do Documente nici n-a fost nominalizat pentru vreo premiere din partea Academiei Române, deşi suntem convinşi că ar fi meritat din plin.

O cronică românească, însumând 448 pagini, din secolele XII-XIII, scrisă în limba română arhaică, cu alfabet getodacic. Codex Rohonczy este scris, după toate cercetările intreprinse, pe pamântul nostru strămoşesc. Descoperirile arheologice din anul 1962 de la Tărtăria (Transilvania) a tăbliţelor de lut ars, conţinând o scriere pictografică, veche de peste 6500 de ani, ca şi cele peste o sută de tabliţe descoperite la sfârşitul secolului al XIX-lea la Turdaş, tot în Ardcal, însa mai vechi decât ccle de la Tărtăria cu peste 1500 de ani, dovedesc că pe teritoriul patriei noastre au apărut primele semne de comunicare, mai vechi cu o mie de ani – după aprecierea specialiştilor străini şi români, decât cele descoperite în Sumer (Mesopotamia).

Arheologii români au constatat apoi că, din perioada neoliticului şi până astăzi, pe vasele de lut ars, descoperite în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, se găsesc o sumedenie de simboluri incizate sau pictate de iscusiţi meşteri olari, care nu au numai un rol decorativ, ci trădează şi o scriere aflată în diferitele ei faze de dezvoltare. Aceasta este o dovadă nu numai a existenţei neîntrerupte a aceleaşi populaţii etnice autohtone, dar şi a nivelului de cultură şi civi1izaţie atins.

În acelaşi timp, arheologii au descoperit aceleaşi caracteristici şi pe Vasele unor locuitori din ţinuturile marginaşe ale spaţiului carpatin, până unde mlădiţe, neamuri ale băştinaşilor din cetatea carpatină, plecaseră cu milenii înainte.

Astfel că acum nu mai poate fi nici un semn de mirare că asemenea analogii se găsesc şi în cultura cretană, troiană, hitită, căci purtătorii acelor culturi materiale şi spirituale au fost neamurile locuitorilor băştinaşi din spaţiul nostru strămoşesc. Semnele scrierii din textul Codexului întăresc aceste concluzii. Aceste semne sunt asemănătoare cu semnele scrierilor din epoca bronzului de pe teritoriul patriei noastre şi din teritoriile până unde au ajuns, în migrarea, în roirea lor, mlădiţe ale locuitorilor ancestrali din spaţiul carpatin. În acest sens, sunt deosebit de edificatoare tabelele fig. 1, 2 şi 3 realizate de câştigătoarea Viorica Mihai-Enăciuc. Aici am vrea doar să subliniem că similitudinile dintre semnele din Codex Rohonczy şi scrierea alană, spre exemplu, se explică prin faptul că alanii au fost urmaşii puternicului şi vigurosului neam geto-dacic, cel al masageţilor, care locuia în ţinuturile din nordul Mării Negre şi chiar dincolo de Marea Caspică, care încă în secolul al V-lea î.e.n. aveau un puternic regat, condus de regina Tomyris, întemeietoarea oraşului cetate Tomis, adică Constanţa noastră românească de pe malul Mării Negre şi care s-a confruntat într-un sângeros război cu puternicul rege persan Cyrus, pe care l-a şi ucis. Diferite semne din Codexul Rohonczy – mai adaugă cercetătoarea română ,,le găsim inserate în legendele înscrise cu litere latine sau chirilice, aflate pe diferite monede emise în Tara Româneascã şi atribuite lui Radu Voievod sau Vladislav Vlaicu …

În cadrul unor recente descoperiri arheologice la Dridu, punctul ,,La Metereze, s-a găsit într-o locuinţă datată la sfârşitul secolului al XIV-lea, un fragment ceramic pe care este incizat semnul celei de a şasea litere din acest şir.” Dar, adăugăm noi, o literă din Codex Rohonczy se mai gaseşte şi într-o scrisoare a domnului muntean Vlad Ţepeş, din anul 1492, adresată saşilor din Sibiu, scrisă în limba latină medievală, arnintită de Nicolae Iorga şi care a provocat mari dezbateri printre specialiştii români şi străini, marele nostru istoric fiind convins că era vorba de o literă din alfabetul dacic. Litere din acest alfabet au fost folosite şi de către secui, care locuiau împreună cu românii.

Toate aceste argumentări ne duc la o singură concluzie, şi anume, că textul Codexului este, de fapt, o veche cronică românească, redactată într-o limbă românească arhaică, într-un alfabet autohton, geto-dacic, propriu, moştenit de noi, românii, de la strămoşii noştri autohtoni.

Semnificaţia dezlegării, descifrării textului acestei cronici este deosebită. Ea ne înfătişează un popor viguros, existând în vatra veche a Daciei străbune, de mii de ani, având o cultură materială şi spirituală de prima mărime, cu organizaţii statale putemice şi în secolele XI-XIII, cu înţelepţi conducători nominalizaţi, care şiau mobilizat toate energiile pentru a face faţă migratorilor cotropitori.

– sfârșit –

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*