Decembrie 1989 a fost degeaba sau împotriva poporului român?

Au trecut 24 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Purtătorii de pulovăre care au avut asigurat accesul, conform programului, la Televiziunea Naţională şi la Radio România, precum şi în structurile de conducere provizorii ale ţări noastre, susţin fără argumente credibile că a fost o revoluţie. Cei din etnia lor repetă, de 24 de ani, de regulă numai în luna decembrie, că a fost o revoluţie. Dar, spre deosebire de alte revoluţii, cea română din decembrie 1989 (singura transmisă în direct la televiziune pe aproape întreg globul pământesc) nu a fost urmată de o evoluţie a societăţii româneşti, ci de un Holocaust împotriva Poporului Român, în lagărul de exterminare numit România.

La fel ca în anul revoluţionar 1848 (când au fost pregătite, declanşate şi finalizate prin Proclamaţii, cu un punct absolut obligatoriu, revoluţiile din anumite ţări europene) s-a dat startul pentru alte revoluţii, în anul 1989, în ţările foste socialiste. Toate revoluţiile au avut aceiaşi sursă, în ceea ce priveşte programarea, organizarea, finanţarea şi mediatizarea!

În România, pretextul începerii „revoluţiei” în 15 decembrie 1989 la Timişoara l-a constituit intenţia Securităţii de a-l muta pe pastorul ungur Ladislau Tökes în judeţul Sălaj. Apoi, conform scenariului anti-românesc, au intrat în acţiune zecile de mii de agenţi străini înarmaţi care au deschis focul şi au ucis peste 1.000 de cetăţeni români şi au rănit alte zeci de mii de oameni nevinovaţi. Purtătorii de pulovăre ştiau de existenţa şi misiunile lor, ale criminalilor. De aceea le-au zis la Televiziune că sunt terorişti superinstruiţi, care trag din orice poziţie. Ca să nu fie prinşi teroriştii, au fost deschise graniţele României de către „emanaţii revoluţiei”, în frunte cu Ion Ilici Marcel Iliescu.

Regimurile post-decembriste au căutat să ascundă ADEVĂRUL ISTORIC în legătură cu evenimentele din decembrie 1989! Cercetările penale încă nu au fost terminate în 24 de ani, iar în dosarele penale s-au adunat peste un milion de file. Mai mult, foştii purtători de pulovăre în decembrie 1989 şi complicii lor au acţionat şi au reuşit, în mai multe rânduri, să tergiverseze şi chiar să blocheze cercetările penale în celebrele „dosare ale revoluţiei”. Ei au reuşit să modifice, recent Codul penal (art.125), în sensul prescrierii faptelor criminalilor din timpul „revoluţiei”. În ziua de 12 decembrie 2013, Curtea Constituţională a hotărât că articolul din Codul penal prin care a fost înlăturată prescripţia răspunderii penale pentru omor este constituţional. Ca urmare, faptele criminalilor nu se prescriu niciodată. Efectele acestei decizii a Curţii Constituţionale se întind şi asupra criminalilor din decembrie 1989, inclusiv asupra celui care i-a asasinat în Sfânta Zi de Crăciun, la Târgovişte, pe Preşedintele României, Nicolae Ceauşescu şi pe soţia sa. Apoi, regizorul Sergiu Nicolaescu a făcut filmul cu execuţia Ceauşeştilor. Viaţa a demonstrat că dacă nu este cunoscut şi valorificat ADEVĂRUL atunci Istoria se repetă. După al doilea Război Mondial, forţele oculte au pus la cale şi, cu ajutorul tancurilor sovietice, au instaurat Regimul comunist în România. Comuniştii alogeni au săvârşit zeci de mii de crime, în perioada 1944-1964. Criminalii au rămas nepedepsiţi, dar Regimul comunist a fost înlăturat în decembrie 1989, când Armata a fraternizat cu populaţia.

Tot pe bază de crime, forţele oculte au instaurat Regimul post-decembrist în România (o struţo-cămilă, pe care ideologii săi nu reuşesc să-l definească) şi au menţinut la Putere, cu schimbul, pe democraţii alogeni pe care i-au răspândit în toate partidele politice, mai ales în funcţiile de conducere. Acest Regim post-decembrist va fi înlăturat mult mai repede decât Regimul comunist, atunci când Jandarmeria va fraterniza cu populaţia. Evenimentele din decembrie 1989 au fost nu numai degeaba. Timpul a confirmat că ele au fost programate (din timp) şi urmate de numeroase acţiuni diabolice împotriva Poporului Român, Adevăratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu, precum şi altele referitoare la integritatea teritorială a României, Grădina Maicii Domnului.

Lovitura de stat din decembrie 1989 din România nu a fost degeaba pentru asasinii economici şi asasinii politici străini şi autohtoni! Împreună cu cozile de topor româneşti aceşti asasini au transformat România dintr-o ţară multilateral dezvoltată într-o colonie de unde jefuiesc bogăţiile naturale, plătind cele mai mici redevenţe din lume. Asasinii economici şi asasinii politici străini şi autohtoni au furat Poporului Român cea mai mare bogăţie a sa. Ei au lichidat, în 24 de ani, peste șase milioane locuri de muncă şi au alungat din România peste 5 milioane de cetăţeni, mai ales tineri, care au fost obligaţi să emigreze în peste 100 de ţări. Sub pretextul privatizărilor au fost închise şi lichidate fizic (prin tăiere în bucăţi, demolare şi dinamitare) peste 10.000 de unităţi industriale şi agricole. Dispreţuind Poporul Român, conducătorii alogeni ai României post-decembriste nu au blocat lichidarea fizică a majorităţii fostelor unităţi socialiste de către cei care le-au privatizat, nefiind interesaţi de schimbarea obiectului de activitate al acestora. În alt context istoric, spre sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial, conducătorii Germaniei hitleriste au dus o politică de salvare de la distrugere a unităţilor economice pentru ca poporul german să aibă unde munci şi să contribuie rapid la transformarea acestei ţări într-o „locomotivă” a Europei.

Până în anul 1990, Poporul Român a construit cu mari sacrificii mii de şcoli, dispensare medicale şi sute de spitale. Regimul post-decembrist a închis câteva mii de şcoli şi dispensare medicale, precum şi peste 100 de spitale, sub pretextul că nu are fondurile necesare pentru activitatea acestora. De sărbătorile de iarnă din acest an, Regimul post-decembrist a scos din circulaţie încă 200 de trenuri.

La sfârşitul anului 1989, România nu avea datorii externe, ci creanţe de peste 10 miliarde dolari U.S.A. În ultimii 24 de ani, Regimul post-decembrist a înrobit Poporul Român cu circa 150 miliarde euro datorii externe, a căror destinaţie este secretă. Numai în anul 2013, Guvernul Ponta II s-a împrumutat de la băncile străine cu 15 miliarde euro. Pentru anul 2014, Regimul post-decembrist a prevăzut să crească datoria externă a României cu cel puţin 17 miliarde euro. În paralel, Regimul post-decembrist a concesionat, la firmele asasinilor economici şi asasinilor politici străini şi câţiva autohtoni, numeroasele şi uriaşele bogăţii naturale ale Poporului Român, la cele mai mici redevenţe din lume. Noroc că, în ziua de 10 decembrie 2013, a fost respins în Camera Deputaţilor proiectul de lege al Guvernului Ponta II privind modificarea şi completarea Legii minelor nr.85/2003, prin care s-a stabilit că nu este permisă nicio modificare a contractelor de concesionare şi a licenţelor de exploatare date asasinilor economici şi asasinilor politici în defavoarea Statului Român şi în paguba Poporului Român. În aceiaşi zi de 10 decembrie a.c., Camera Deputaţilor a hotărât să modifice Codul penal pentru a asigura o superimunitate pentru Preşedintele României şi parlamentari, precum şi amnisterea şi graţierea pedepselor până la şapte ani. Tot în Camera Deputaţilor se pregăteşte votarea proiectului de lege privind afacerea penală Roşia Montană, pentru jefuirea de către străini a celui mai valoros zăcământ din lume şi producerea celui mai mare genocid din Europa. În cei 24 de ani trecuţi de la lovitura de stat, Regimul post-decembrist, cu actori şi popândăi politici în roluri diverse şi pe la mai multe partide, a refuzat să prezinte Poporului Român care este Starea Naţiunii! Regimul post-decembrist ascunde faptul că România a ajuns să exporte forţă de muncă ieftină, buşteni, fier vechi (rezultat din tăierea fabricilor, uzinelor şi combinatelor construite de Poporul Român ), cereale în vrac şi animale vii. Această structură a exporturilor româneşti confirmă că, Regimul post-decembrist a transformat România într-o colonie.

Actorii şi popândăii politici ai Regimului post-decembrist au avut şi au un comportament de stăpân faţă de cetăţenii români, dar şi de supuşi ai forţelor oculte care i-au adus şi menţinut la Putere împotriva Poporului Român! Acum în Postul Crăciunului, forţele oculte şi actorii politici ai Regimului post-decembrist au îndrăznit să acţioneze până şi împotriva tradiţiilor strămoşeşti ale Poporului Român, căutând să interzică şi o colindă în care se spune ADEVĂRUL despre Naşterea Fiului Domnului şi cei care nu l-au iubit, ci l-au răstignit pentru că nu era din neamul lor. Sfinţii Părinţi după trup ai Domnului făceau parte din Adevăratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu, care a trăit în Adevărata Ţară Sfântă, în Grădina Maicii Domnului.

Genocidul social, sărăcia şi umilinţele, jefuirea bogăţiilor naturale şi acţiunile vizând vânzarea pământului agricol la străini şi dezmembrarea teritorială a României i-au trezit pe români din somnul cel de moarte în care îi adânciră barbarii de tirani post-decembrişti. În decembrie 1989, manifestanţii din marile municipii strigau: „ Jos Regimul comunist!”. După 24 de ani, manifestanţii din Bucureşti, din municipii, oraşe şi comune cer: „Demisia Guvernului !”, „Salvaţi Roşia Montană!”, „Opriţi exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică !”, „Opriţi vânzarea pământului strămoşesc la străini!”, „Dreptul la demnitate şi la un trai decent !”. Românii s-au unit şi protestează împotriva Regimului post-decembrist, inclusiv în perioada Postului Crăciunului! Manifestările comemorative din perioada 15-22 decembrie 2013 nu vor fi bifate uşor de Regimul post-decembrist!

5 răspunsuri la “Decembrie 1989 a fost degeaba sau împotriva poporului român?”

  1. Ion Văcaru spune:

    DEZNODĂMÂNT

    „Pentru ca răul să triumfe,este
    suficient ca omenii buni să nu facă nimic”
    Edmund Burke

    Prin decenii ce trecură,
    Pline de trădări şi ură,
    Voi, căutați la crime scuză
    Când orice faptă vă acuză.
    Vorba ce vă stă pe buză,
    Ca şi jarul de sub spuză,
    Nu vă scuză! Vă detestă şi acuză…
    C-ar fi comis un genocid
    Un mare Dac fu pus la zid
    Şi a căzut cu fruntea sus
    De gloanțele ce l-au răpus
    Cântând cu multă detașare
    Imnul luptei proletare…
    Glonțul nu ia luat credința
    Să-i pună-n suflet umilința.
    El, a rămas ca bradul drept,
    Român demn şi înțelept…
    Sfidând hidoasa asistentă
    Şi criminala ei demență
    Și-a privit călăii puși în sir
    Cu ochii unui Dac, Martir!..
    Când vor pricepe ” patrioții”
    Ce-şi promovează idioții
    Prin parlamente şi guverne –
    Loaze, imbecile şi perene –
    Că Țara nu-i un „Car cu boi”
    Să-i slugăresc pe Ciocoi.
    Ei nu pricep că cei învinși,
    De crude mârșavii atinși,
    Îşi pierd bruma de răbdare
    Şi ca un val din larg de mare,
    Spumegând de supărare,
    Vor porni. Sărăcia îi adună
    Ca un bucium care sună
    Să-şi lase plugu în ogor,
    Să pună mâna pe topor,
    Pe papină, pe secure,şi resteu
    Să-şi rupă jugul, traiul greu….
    Munții nu mai pot să-îndure.
    Urlă codrii sub secure,
    Stânca plânge. Jalea curge…
    Curge şi pe văi se strânge,
    Dând dezastrului măsură
    În fluvii spumegând de ură.
    Viteji ai Munților Carpați
    Luptați! Nu-îngenunchiați!…
    Prin milenii ce-au trecut,
    Cu Lancia-n mână şi sub scut
    Aţi rezistat cu demnitate
    Multor frunți încoronate
    Din imperii ticăloase
    Avare, crude, sângeroase
    Care prin crimă şi trădare
    Au subjugat țări şi popoare.
    De ce? De ce cu nepăsare
    Lăsați trecutul în uitare?
    De ce odată cu pământul
    Vindeți părinților mormântul
    Şi sângele ce s-a vărsat
    În luptele ce le-au purtat?…
    Prin jerfa lor suntem popor,
    Neam din neam nemuritor.
    De ce, atunci, în zi creștina,
    Domnul Țării, far-de vină,
    Bărbat demn din os de Dac,
    Fu pus la zid şi împuscat?
    De ce n-am înțeles cu toții
    Că moartea i-au dorit-o hoții,
    Bush, masonii şi apusul…
    De la Moscova şi Rusul.
    De ce? De ce n-am priceput
    Că Vodă a fost şi braț şi scut,
    Stejar crescut din zare-n zare,
    Ostași de veghe-între hotare,
    Sabie scoasă din teacă
    Ca dușmanii să nu treacă…
    Stâncă, El, le-a fost în cale
    Celor ce-şi doreau o cale
    Ca zborul nostru să-l doboare.
    De ce, creștine, ai tăcut
    Şi n-ai făcut în juru-i scut
    Când oculte minți corupte
    Veneau perfid să ne ocupe?
    De ce şi azi sunt adulați,
    Sub frunte Munților Carpați.
    Ca Salvatori, ca fiind Eroi
    Când sunt escrocii” Lumii Noi”?
    Voi nu vedeți cum tâlhăresc
    Neamul nostru românesc?
    Cum hoardele de aleși ” titrați”
    Bogații storc din Carpați
    Şi ocrotiți, de-o justiție nedreaptă
    Urcă treaptă după treaptă
    Şi se cred stăpânii noştii
    Că-ntrecut n-au fost cu foştii.
    Stăpâni pe Bănci şi pe Tezaur
    Trăiesc ” Epoca lor de Aur
    Şi an de an şi-n orice zii
    Duc averi în străine visterii
    Sau în mari Bănci Elveţiene,
    Când Ţara sufere şi geme…
    Când,tu, terorizat, Române,
    Duci viaţă ca de câine
    Şi rabzi, şi rabzi, şi rabzi tăcut…
    Rabzi cu funia de gât
    Şi cu frunte în pământ…
    Rabzi îngenunchiat, supus
    Şi cu petanţe-n cel de sus
    Cerşeşti cu mâna-ntisă
    În Ţara de „baroni” învinsă.
    De ce, Române ai luptat
    şi sânge-a curs şi s-a vărsat
    Sob gloanţe, tăvălug de roţi,
    Ca, azi, să fi slugă la hoţi,
    Protejaţi de legi demente,
    Strâmbe şi voit nedrepte?…
    Azi, ţi-e clar de ce-au răpus
    Pe cel ce Ţara Domn l-a pus:
    Ţara, sub a lui Domnie,
    N-ar fi, în Europa, Colonie!…
    Ieşi din negra nepăsare,
    Românule, cu mic cu mare,
    Că n-au furat Sceptrul Puterii
    Şi stă în Mâinile Trădări…
    Rupeţi lanţul dezbinării,
    Când în joc e soarta Ţării!
    Ardeţi pe rug tot ce-i trădare
    Oricăt ar fi erfa de mare.

  2. Similea Sudaru spune:

    Funar e dezlanat si incoerent, nu are stofa de intelectual, repeta lozinci si afirmatiile altora in contexte nepotrivite..Nici comentariile nu se ridica la un nivel stralucit. Totul e confuz si plin de incoerenta. Armata romana a tras in manifestanti la Timisoara la ordinul lui Ceausescu , iar din seara lui 22 dec. tot armata a creat diversiunea cu teroristii ca sa scape de pedepsirea pentru mortii de la Timisoara, sub directa protectie a lui Iliescu (cei mai multi morti!)..

  3. Virgil Costea spune:

    Domnule Funar. Ştim lucrurile acestea şi altele. Întrebarea este: când trecem la „treabă”? Pentru că Dumnezeu, precum se ştie, nu bagă în traistă…

  4. Romanul spune:

    Sa luam aminte ce ne-a fost spus si prezis de catre Sfintul Arsenie Boca, sfintul Ardealului, cu mare grija si cu mare frica iata ca se adeveresc spusele lui Doamne, fereste-ne pe noi poporul Roman si ai grija de noi Amin ! Craciun fericit tuturor romanilor oriunde s-ar afla pe pamintul acesta, bucate imbelsugatae pe masa,si multa bucurie Dumnezeiasca sa se pogoare peste Romania si in sufletele romanilor !

  5. Mucanu Aurel spune:

    Citez : Curtea Constituţională a hotărât că articolul din Codul penal prin care a fost înlăturată prescripţia răspunderii penale pentru omor este constituţional. Ca urmare, faptele criminalilor nu se prescriu niciodată
    Pai si Curtea Constitutionala nu-i tot a lor ? Nu ei ii propun la Curtea Constitutionala ? Anularea prescriptiei pentru crime nu se refera la puciul militar din 1989. Ci se vor avea in vedere „crimele” regimului Ceausescu. Chiar daca nu sunt, se gasesc. Plus ca vor sa judece si pe romanii, socotiti criminali impotriva umanitatii, care au fost conducatori ai unor temnite comunisto-dejiste. In schimb pentru procurorii, judecatorii, securistii si militienii care i-au bagat dupa gratii n-o sa vedtei niciun proces.

    Citez : Regimul comunist a fost înlăturat în decembrie 1989, când Armata a fraternizat cu populaţia.
    Chiar credeti ca armata a fost de capul ei si a fraternizat chipurile cu poporul urgisit de Ceausescu ? Asa a fost scenariul. Zvonul ca armata a fraternizat cu „poporul” era presiunea pusa pe cei ce s-ar mai fi opus la luarea puterii de catre conspirationisti.

    Citez : Acest Regim post-decembrist va fi înlăturat mult mai repede decât Regimul comunist, atunci când Jandarmeria va fraterniza cu populaţia.
    Pai in aceste zile jandarmeria ii tine numai in bastoane pe protestatari. Cum sa intoarca ei armele ? Doar daca primesc ordin in urma aplicarii unor noi scenarii.

    Citez : Poporului Român, Adevăratul Popor Ales de Bunul Dumnezeu, precum şi altele referitoare la integritatea teritorială a României, Grădina Maicii Domnului.
    Chiar il credeti pe Papa Paul al II-lea, polonezul, deci de origine slava sau cu afinitate slava ? Eu nu m-as increde intr-un catolic. Cred ca s-a gandit la Moscova lui draga cand a afirmat asa ceva. Cu ce scop ? Ca sa dezvolte o paranoia la neaqmul romanesc cum a procedat bestia de Hitler cu poporul german bagandu-i in cap ca-i de neam ales, aria, superior ca rasa. Si vazurati ce facura anglo-americanii si rusii cu ei. Aproape au sters Germania de pe fata pamantului. Si au umplut-o cu alte natii.
    Daca ne luam de alogeni, ne distrug ca nici dracu nu ne mai poate ridica din tarana. Si se pare ca suntem sortiti sa iesim din istorie si ROMania sa devina tara a ROM-ilor.
    Ce-i de facut ? Parerea mea sincera este ca nu mai este nimic de facut, acuzatia de holocaust este groaznica si acesta ne este sfarsitul.
    PS. Daca cineva va crede ca miscarea legionara ne va scoate din rahat se inseala amarnic. Noi platim acum pentru greselile ei reale si/sau imaginare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*