Nu cred că e cazul să încep prin a repune în valoare vechiul proverb: „ţara arde şi baba se piaptănă” şi nici să fac din „eroul” ţării , Băselu, un erou mai mare decât este. Nu vreau nici să mă disculp sau să mă dau carne de tun pentru cei care poartă pe afet doar o țeavă pentru agresat hemoroizi… Vreau doar, ca simplu cetăţean, să spun umila-mi părere, de care cred că e cazul să ţină seama şi conducătorii acestui pe care ştiam că-l botezarăm România, nu Rromania…
De la bun început, însă, vreau să se înţeleagă faptul că nu sunt homofobă! Dezavuez extremismul şi discriminările. Dar de aici, până la căsătoriile între homosexuali, e cale foarte lungă. Ştiu, e hinky să copiem Vestul, e de bon-ton să ne aliem cu ţările civilizate şi la păcate, să mângâiem pe ţeasta homosexuală o minoritate deloc agreată până nu demult. Înţeleg şi că democraţia înseamnă toleranţă şi bună-creştere…, dar nu înţeleg de ce aceste lucruri ar consta în a accepta exhibiţionismul sub orice formă. Mai ales cel al homosexualilor! Personal, nu am apetit nici pentru ieşirile la scenă ale heterosexualilor care cred că sunt foarte democratici când ne arată cum şi în ce fel, de parcă omenirea ar avea o problemă cu reproducerea. Sinceră să fiu, natalitatea scade pe măsură ce creşte aşa-zisa sexualitate… (Tu vrei azi ca sodomia/ Să cuprindă România;/ Ai mai fi pe lume, „mei”,Dacă tac-tu era gay? – Ţara lui invers, George Budoi). Pesemne, Dumnezeu nu ne-a dat şansa de a ieşti din matca animalică doar cu intelectul, ci şi cu inima!
N-am deloc apucături religios-dogmatice, nu doresc să fiu un purtător de cuvânt al BOR-ului (Doamne fer’!), dar nici un animal în două picioare care stă cu limba scoasă la osul pe care vrea nea Nuştiucare să mi-l arunce! Primul homosexual pe care l-am cunoscut era… o femeie. Aveam 19 ani şi nu auzisem în viaţa mea de acest derapaj sexual. Din fericire, eram cu prietenul meu mult mai mare ca mine, care mi-a atras atenţia că am de-a face cu o lesbiană, explicându-mi exact despre ce e vorba. Era o elveţiancă venită pe litoral. Apoi am citit un roman în limba engleză în care, personajul principal ajunge să fie abuzat sexual de un pedofil… Unii pretind că este boală, alţii că este doar o… apucătură din naştere, de care nu e vinovat „purtătorul”. Şi într-un caz şi-n celălat e vorba de ceva ieşit din canoanele normalului. Acum, n-o fi singura anormalitate de pe planetă, dar… de ce trebuie să-i dăm apă la moară şi s-o punem la loc de frunte?! Putem s-o ignorăm! Aşa cum ignorăm drogaţii și aurolacii care ne stau sub fereastră în fiecare seară, maneliştii care ne sparg timpanele cu muzica lor de doi bani, „îndrăgostiţii” care se ling lasciv, fără jenă, în faţa copiilor din parc (ba chiar trec şi la alte fapte când au impresia că se află la o distanţă rezonabilă de cei care vor să ia… aer!), câinii vagabonzi şi antivagabonzi care ne atacă sau ne parfumează existenţa efemeră şi toate aceste dovezi de necivilizaţie pe care le întâlinim la tot pasul!
Oh, da, dar Vestul ne-o cere! Vestul ne-o dă! Vestul ne-o ia! Vestul e homosexual peste noapte, iar noi de ce n-am fi ca cei din Vest?!… Nu, nu vreau ca homosexualii să fie discriminaţi şi huliţi, dar nici nu vreau ca heterosexualii să devină minoritate. Decât să primesc mâine-poimâine invitaţie la o nuntă unde se căsătorește Gheorghe cu Vasile, sau Leanuța cu Codruța (!), mai bine mă lipsesc şi de nunţile dintre heterosexuali. Abia nu mai au nici aceştia trauma unui divorţ…
Voi încheia întrebând: pe când o nuntă între un om şi un animal de casă?! Doar şi zoofilii sunt de-ai noştri, din popou, pardon, din popor, nu-i așa domnule Remus Cernea, consilier personal undeva la dosul premierului?
Lasă un răspuns