Traian Băsescu vede lumea în roz. Este fericit că predicţiile sale s-au adeverit, că sacrificiile românilor nu au fost zadarnice şi nava numită România „e la cheu, în loc sigur”. Singurele motive de enervare îi sunt create de „părerologii” din presă, care nu înţeleg ce bune au fost măsurile din vremea Guvernului Boc. Şi, culmea, ceea ce nu am fi crezut să auzim vreodată, preşedintele Băsescu laudă, în bloc, guvernele Boc, Ungureanu şi Ponta! Toate au acţionat şi acţionează în conformitate cu viziunile sale politice şi economice.
Datorită măsurilor lui Emil Boc, „omul gras”, adică sistemul bugetar, a devenit mai suplu, scăpând de aproximativ 200.000 de salariaţi. De-acum înainte „omul gras” trebuie să continue gimnastica şi să mănânce sănătos, să transforme grăsimea ce i-a mai rămas în muşchi. Adică sistemul bugetar poate să mai angajeze pe ici pe colo, dar, în general, trebuie să mute personalul din locurile unde se află în exces, în locurile unde este deficitar.
Teoretic, ceea ce spune preşedintele despre ce are de făcut, de-acum înainte, „omul gras” este corect. Doar că încercarea de a-şi salva trecutul nu este credibilă, după ce chiar FMI şi UE au comunicat că politicile de austeritate au fost greşite şi nu au dat rezultatele aşteptate. În sfârşit, nu este ceva neobişnuit ca un personaj să încerce să-şi cosmetizeze greşelile trecutului, pentru a mai avea un viitor. Doar că viitorul preşedintelui este scurt. Mai are un an şi ceva de preşedinţie. În acest timp îi va face zâmbre lui Ponta, să se pună frumos cu el, dar nu pentru a avea o preşedinţie liniştită, nu-i stă în fire să caute liniştea, ci pentru a mai trage ceva sfori, pentru a impune un nou preşedinte după gustul său. Şi să nu ne mirăm dacă acesta va fi chiar Victor Ponta!
Este posibil ca acestea să fie calculele politice care îl fac pe preşedinte să vadă viaţa în roz. În timp ce salariaţi din companii private protestează, leşină de stres, de grija zilei de mâine şi chiar de foame. Dar aceasta e lumea în care trăim. Cu directori din companii de stat cu salarii lunare de peste 100 de milioane de lei şi cu angajaţi „la privat”, la Râmnicu Vâlcea, la Buzău, la Oţelu Roşu, care nu vor avea ce pune pe masă de Paşte. Dacă acesta este „cheul sigur” în care a fost adusă România de guvernele mult-lăudate, nu-mi doresc decât să plece cât mai repede dintr-un „port” pe care foarte puţini, mult prea puţini îl văd în roz.
Lasă un răspuns