Şi io, ca tot românul domnit, beau cafea, beau de cincizeci de ani şi n-am ştiut până ieri că, în fiecare ceaşcă de cafea se află o concentraţie de cianură de până la șase ppm (părţi pe milion). Stupefiat, primul lucru care mi-a venit în mintea, a fost epoca de aur a lui Ceauşescu, care dădea poporului nechezol în loc de cafea, să nu-l intoxice cu cianură, îl proteja. Măreţ conducător şi RMGC este măreaţă, ne promite o altă epocă de aur în schimbul aurului adevărat de la Roşia Montană!
Să nu-mi spuneţi că nu ştiţi cine este RMGC, fiindcă cât de mult bine vrea să ne facă nouă românilor, mai ales celor din Ţara Moţilor, auziţi de ani de zile. Este vestita companie canadiană, care trage cu dinţii de noi să ne facă oameni, să ne prăcopsească fără să ridicam un deget, numai să-i dăm voie să ne radă ultimile treisute de tone de aur pe care le mai avem. Atât. Noi le dăm ultima mână de aur, care o mai avem şi ei vor tur na peste Roşia Montana un con al abundenţei cum nu a turnat nici o altă stăpnire în două mii de ani în care au cărat aurul moţilor de acolo, începând cu romanii. O sută de ani, romanii au extras de la Roşia Montană trei tone de aur pur pe an, deci trei sute de tone de aur în total. Popoarele migratoare, fiind în marş migrator, s-au mulţumit doar cu aurul din albiile râurilor din Munţii Apuseni şi au plecat mai departe. Ungurii care nu s-au priceput la minerit, au adus mineri din imperiul de apus cărora le-au dat toate privilegiile posibile numai să scoată aur pentru ei. Dar habsburgii i-au întrecut ungurii şi otomani în extragerea aurului; priviţi Viena cât e de măreaţă, datorită şi aurului de la Roşia Montană. În vremea habsburgilor a apărut: „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă în poartă” , în vremea lor a fost răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan. Cu cât se căra mai mult aur cu atât erau mai săraci şi nevoiaşi moţii. Nu s-a făcut mai nimic pentru ei, cu excepţia regimului comunist: locuri de muncă, locuinţe, şcoli, spitale, şedinţe şi defilări de Întâi Mai. După 1989, Ion Marcel ilici Iliescu şi Petru Roman au frânat tot ce mergea în ţara asta, au pus în funcţie degradarea generală şi vânzarea ţării la preţ de fier vechi, la preţ de gunoi reciclabil.
La Roşia Montană, unde m-am aflat zilele acestea şi am citit în materialele propagandistice ale RMGC, adică Roşia Montană Gold Corporation, că mai multă cianură se găseşte în ceaşca mea de cafea decât v-a lăsa ea în sterilul după extragerea aurului cu cianură din minereul aurifer românesc. Cum să nu mă prosternez şi io în faţa acestei companii canadiene ce nu mai poate de binele celor din Munţii Apuseni, deşi au şi ei munţii lor plini de aur şi ar putea să le spună canadienilor câtă cianură lasă în urma lor, ba mai mult să le-o anihileze şi pe cea din cafea. Chiar dacă le-ar face şi promisiunea asta, în Canada profitul companiei ar fi cu mult, mult mai mic fiindcă un miner canadian trebuie platit şi asigurat cât zece mineri români. Plus costul protecţiei mediului canadian ce este foarte strict legiferat şi controlat cu maximum de exigenţă, absolut diametral opus de ceea ce se întâmplă în România unde protecţia mediului natural e floare la ureche pentru Ministerul Mediului şi al Pădurilor care închide ochii cu nepăsare şi la clăile de gunoie arucate de-a lungul şoselelor şi-a apelor dar- mite la cianura lui Gold Corporation care nici nu se vede pe deasupra. Nici doamna ministru Plumb, nume predestinat să fie ministru al mediului românesc, nu a simțit cianura în ceaşca ei de cafea, deşi este similitudine de poluare între plumb şi cianură.
Am fost la Abrud şi Roşia Montană pentru că am vrut să mă informez personal. Să-mi extrag io informaţile după ce am am auzit multe păreri pro şi contra.
Întâi m-au izbit în fesieri starea deflorabiă a drumurilor, apoi dezordinea, murdăria şi sărăcia localităţilor, superficialitatea şi nepăsarea, oamenii buni dar indiferenţi la ceea ce e în jurul lor, mai muţi câini comunitari decât copii. Ăştea suntem, ăştea plătim taxe şi impozite din care nu se vede nimic investit local. Totul se scurge spre Bucureşti şi stăinătăţuri. Din 1975 a început decăderea românească, care s-a accentuat sub Iliescu şi a atins cotele prăbuşirii totale sub Năstase şi Băsescu. Guvernanţii sunt parveniţi, corupţi şi hoţi, intelectualitate de avangardă nu există, restul înjură, dau din mână şi aşteaptă miracole chiar şi de la Gold Corporaţion! Unii sunt atât de obnubilaţi şi disperaţi încât aşteaptă salvarea lui Dumnezeu prin trimisul lui: Gold Corporaţion! Alţii nu au vrut să vorbească iar un specialist autorizat, autorul unei excelente istorii a mineritului la Roşia Montană, cu care am şi vizitat galeria romană a minei, la multe întrebări mi-a răspuns cu no comment!
Şi Gold Corporaţion promite sarea şi marea, numai să pună mâna pe ultima resursă auriferă a României, până atunci promite orice lăsând impresia că este mai mult o societate de binefacere şi nici decum o corporaţie capitalistă bazată pe minimum de investiţii şi maximum de profit. Oamenii nevoiaşi cred, fiindcă nu li se oferă alte alternative deşi există, dar actuali guvernanţi în locul devizei totul prin noi înşine au ales orice pentru un comision gras!
În secolul XXI, jumătate din forţa de creaţie şi muncă a lumii se va recicla cel puţin odată, pentru că societatea dinamică creează noi alternative. Şi aici se pot înfiinţa noi servici şi industri mici, că în alte părţi ale ţării, se poate reîncepe, prin noi înşine, din nou exploatarea auriferă la exterior, fiindcă avem foarte buni specialişti români în domeniul mineritului iar statul are atâţia bani să înceapă investiţia. Dar ne-am obişnuit să palavragim şi să cerşim ajutoare în loc să dăm randament. Am devenit o naţiune fără voinţă şi cu cel mai scăzut randament pentru Ţara Noastră. Cât mai e a noastră!
Hai, să mai sorbim o gură de cianură din ceaşca de cafea, fiind siguri că… după Gold Corporaţion, moţii nu vor mai spune munţii noştri aur poartă… doar vor continua, săraci, să bată pe la porţile altora…
Lasă un răspuns