Nu exagerez când spun că am citit cartea cu sentimentul că sunt în faţa unui film de groază, în care asist, după o îndelungată istorie de popor subjugat şi exploatat la care am fost supuşi, la încă un episod cumplit. Anume, la crucificarea României şi a Poporului Român, la o condamnare similară cu moartea fizică şi morală, prin sărăcie, mizerie şi lipsă de perspectivă, dirijată din vârful statului, tocmai de responsabilii a căror menire era să dezvolte şi să sporească avuţia naţională, lăsată de vechiul regim, după decembrie 1989. Faptul că azi, spre sfârşitul anului 2012, România se înscrie în rândul ţărilor eşuate, cu profunde probleme economice, politice şi sociale, la mare distanţă de ţările din eşalonul fostelor ţări socialiste, fiind codaşa Uniunii Europene, se explică, fără nicio îndoială, prin „aportul” concertat al elitei politice româneşti, în cârdăşie cu cercurile şi grupurile de interese externe, la distrugerea bazei economice, a obiectivelor industriale, agricole, a băncilor cu capital românesc moştenite, prin înstrăinarea lor, frauduloasă, însoţită de trădări, minciuni şi manipulări, în sistem de caracatiţă, firmelor şi companiilor străine.
Această dramă, nemeritată de poporul nostru, veşnic aspirant la „mai bine”, o dezvăluie, Cezar Mihalache şi Sever Mureşan, în lucrarea de faţă, pe un exemplu de caz, în termeni sociologici vorbind, al băncii DACIA FELIX. Ea a apărut ca o stea promiţătoare, norocoasă şi apărătoare a independenţei, suveranităţii şi bunăstării României, scut de protejare şi consolidare a capitalului românesc în zona Ardealului, unde infiltrarea capitalului maghiar, via Budapesta, urmărea să-şi impună proiectele revizioniste, (ca şi acum, de altfel) şi să pună sub control fluxurile financiare ale Transilvaniei, bază pentru invadarea tuturor segmentelor economice şi falimentarea firmelor şi băncilor autohtone. Banca „DACIA FELIX”, cu cel mai frumos şi atrăgător nume ce i se putea da, a dispărut, însă, printr-un complot bine ţintit al forţelor oculte din afara şi dinăuntrul ţării, numai după câţiva ani, trecând din firmă în firmă, schimbându-i-se abuziv şi numele, până a ajuns la vânzarea ei la „Leumi Bank”.
Autorii planului de executare a României nu s-au limitat la distrugerea şi scoaterea din circuit a băncii, ci au pus în acţiune şi un diabolic plan, în mare parte reuşit, de distrugere prin falsuri, hărţuire, decredibilizare, dosare false, procese trucate, reţineri, chiar arestare ale omului de afaceri de succes, ardeleanul Sever Mureşan. El, cel care s-a alăturat grupului de iniţiativă al intelectualilor ardeleni, clujeni, aducând, spor de capital, pricepere în domeniul bancar şi reputaţie internaţională în sportul de performanţă şi în lobby-ul internaţional al afacerilor. Din fericire, construcţia personalităţii sale de granit nu a cedat, ci şi-a adunat toate fibrele fizice, morale şi spirituale pentru a rezista forţelor malefice, ce-l vânau în orice loc şi a continuat lupta dreaptă, ca în poveştile noastre de copii, până la dezvăluirea „fir cu fir a ghemului croit din sforile subminării economice şi ale vânzării de ţară” (p. 12). A rămas, în continuare, pe front şi sperăm să reînvie în viitor, cu arma justiţiei corecte, binefăcătoarea DACIE FELIX.
Lucrarea începe cu o scurtă, dar esenţială prezentare sub titlul „În loc de prefaţă O întrebare pentru Mugur Isărescu”, scrisă de prof. Ion Coja, în care descrie un fapt istoric de o mare importanţă, puţin cunoscut opiniei publice, anume, rolul decisiv, în Actul consfinţirii la Versailles, pe harta lumii, a României Mari, al micilor şi modestelor bănci româneşti, înfiinţate pe la 1880, pe vremea imperiului habsburgic, în Ardeal şi Banat, ai căror artizani, fuseseră bancherii români. Aceştia, vreme de aproape 40 de ani, au sprijinit cu bani pe „românii mai răsăriţi, mai întreprinzători, mai capabili” să cumpere orice bucată de pământ care se scotea la vânzare de către proprietarii maghiari sau saşi. „Azi un iugăr, mâine un hectar sau măcar o prăjină, s-a adunat şi a sporit proprietatea românilor asupra Transilvaniei şi a Banatului, devenind românii „acţionari majoritari” ai economiei transilvane, fără ca autorităţile de la Budapesta sau Viena să realizeze succesul istoric al prăpăditelor de bănci săteşti ale Românilor !”(p. 7). Acest efort discret al băncilor autohtone, mărunte, dar harnice, a contat în mod decisiv, la demonstraţia de la Versailles, „ că românii, ca entitate, stăpâneau la 1 Decembrie 1918, cea mai mare suprafaţă de teren, intra şi extra vilan…Erau stăpâni pe Transilvania şi Banat în toate felurile, istoric, moral, sentimental, cultural, funciar… Cu acte notariale în regulă!…Experţilor maghiari de la Budapesta nu le venea să creadă ! Politicienilor şi publicului larg, cu atât mai puţin !”(p. 5-6). Păstrarea secretului bancar se dovedise a fi foarte importantă.
Dar şi rolul copleşitor de mare al Băncii Naţionale în făurirea României Mari !
Un alt element de noutate pe care îl aduce D-l Ion Coja este legat de informaţia privind modul în care s-a ajuns la „falimentul” ciudat al Daciei Felix, cum s-a vehiculat prin presa aservită prin anii ’90, deşi toţi depunătorii şi-au recuperat integral depozitele şi au mai rămas câteva zeci de milioane de dolari în safe-ul băncii. Ceea ce se vehiculase era fals. Iar cartea de faţă şi-a propus să spargă complotul tăcerii şi să dezvăluie ADEVĂRUL, ce se dovedeşte a fi un proces lung, la al cărui capăt, d-l Coja speră, ca şi noi, ca banca DACIA FELIX să revină la adevăraţii ei proprietari: românii voitori de bine pentru ceilalţi români, pentru Ţară.
Un alt element de noutate, adus de domnia sa, aflat de la un martor ocular, era că „la Viena, într-un club masonic, s-a ţinut o şedinţă pe acest subiect: distrugerea băncii Dacia Felix, care încurca proiectele unora, dacă nu ale tuturor celor care, din afara Ţării, jinduiau la bogăţiile ce urmau să fie scoase la mezat, prin mult trâmbiţata soluţie „salvatoare”, privatizarea! Desfiinţarea proprietăţii de stat! A proprietăţii publice!…A României, de fapt!”(p.7).
Consideraţiile D-lui prof. Ion Coja se încheie cu câteva întrebări pe care le adresează Domnului Mugur Isărescu, în calitate de Guvernator al Băncii Naţionale a României. „Dacă a fost la curent cu fărădelegile prin care a fost desfiinţată banca DACIA FELIX, cu posibilele crime şi asasinate, care au însoţit ingineria financiară numită falimentul unei bănci prospere ? Care sunt limitele penale şi morale ale implicării lui în falimentul provocat al băncii DACIA FELIX, în distrugerea economiei româneşti, în falimentarea suveranităţii noastre naţionale ?”(p10).
Momentul Decembrie 1989 a însemnat, pentru spiritele naţionale şi patriotice, posibiliatea de a înfiinţa bănci pur româneşti pentru realizarea independenţei noastre ca ţară, pentru apărarea de atacurile financiare şi financiar-bancare speculative externe şi pentru a constitui o resursă de capital la intrarea României în Uniunea Europeană. Această posibilitate, însă nu a devenit realitate, pentru că au fost strivite, zdrobite din faşă de către coaliţia nefastă a guvernanţilor cu cercurile de interese din afară, avide de a scoate din ecuaţie două izvoare fundamentale de păstrare a independenţei ţării şi de asigurare a unei dezvoltări normale, echilibrate şi demne a poporului român: sistemul bancar şi resursele naturale. Sistemul bancar românesc a fost distrus şi înlocuit cu bănci străine, care îşi satisfac propriile interese naţionale şi în vremuri mai bune şi în vremuri de criză, dar pe seama noastră, iar bogăţiile naturale au fost şi sunt şi astăzi obiect de dispută între grupurile şi organizaţiile locale care îşi apără glia purtătoare de aur, argint, cupru şi alte minerale scumpe şi decidenţii politici, care manevrează, în tăcere, vinderea lor pe nimic, reducând şi mai mult şansa de a ne mai redresa economic în viitor. De pildă, în ultimii ani, cel mai aprig promotor al vinderii aurului şi argintului de la Roşia Montana este preşedintele Traian Băsescu, deşi ecologiştii şi locuitorii prin asociaţia locală Alburnus se opun de ani de zile, prin procese câştigate la tribunal, la deschiderea exploatării proiectului Canadian RMGC, din multiple raţiuni: de protejare a mediului de cianuri, asigurarea unei vieţi sănătoase locuitorilor, distrugerea satelor, a tezaurului cultural şi a valorilor reprezentative pentru istoria noastră milenară. Mai nou, chiar zilele acestea, după revenirea nedreaptă la Cotroceni ca preşedinte, în urma Referendumului de demitere, din 29 iunie 2012, prima cerinţă lansată de Traian Băsescu a fost Proiectul de exploatare a aurului şi argintului de la Certez – Deva, pentru care, fără ştirea Ministrului Mediului, Rovana Plumb, se află că au fost deja luate aprobările de la Timişoara, pentru începerea lucrării. Deci, actele de devalizare şi de scurgere a bogăţiilor ţării în mâinile străinilor sunt dirijate de la vîrful statului, prin înţelegeri ascunse, tacite şi frauduloase, în pofida şi împotriva interesului naţional, a voinţei celor mulţi. Or, înstrăinarea bogăţiilor subsolului pe redevenţe de nimic, în favoarea grupurilor de interese dictate de „sus”, va adânci şi amplifica statutul de neocolonie al ţării, rămasă fără resurse de autodezvoltare prin mijloace proprii, lăsând un real pârjol fizic, natural, dar şi uman, social-economic, pentru viitoarele generaţii.
Subdezvoltarea economică şi socială la care este împinsă naţiunea română, în actualele procese de globalizare, la care se adaugă migraţia fără precedent a populaţiei tinere, situarea noastră geo-politică la intersecţia dintre marile blocuri politice, fără îndoială, că slăbesc unitatea socială, conştiinţa naţională, identitatea noastră specifică, prin care suntem unicat în lume. Ne transformă, ca societate, într-o populaţie uşor manevrabilă, fără conştiinţă civică, fără coeziune internă, iar de aici, până la stadiul de trib, nu mai este decât un pas.Cum dictatura se instaurează în timp, nu este greu să presupunem că ajungem un trib care are deja un şef calificat, care cere să fie şi glorificat.
De la înfiinţarea băncii DACIA FELIX, ca prima bancă cu capital românesc, după 1990, care avea ca obiective servirea ţării şi a neamului românesc şi crearea unui zid de rezistenţă împotriva infiltrărilor masive de capital maghiar în Transilvania, a constituit un ghimpe în coasta ocultei internaţionale interesată doar de transformarea României într-o piaţă de desfacere facilă, cu produse expirate din occident, cu o populaţie umilă, fără pretenţii la mândrie şi demnitate, oarbă la devalizarea obiectivelor ce i-ar fi asigurat un trai civilizat şi onest, prin propria-i muncă. Participarea grupului Sever Mureşan Invest la dezvoltarea ulterioară a băncii, a transformat-o într-un puternic tandem bancă-grup, care se sprijineau reciproc în vederea protejării interesului naţional şi pentru a lupta împotriva instalării în Romania a oricărei forme de comunism şi neocomunism şi a consecinţelor lor. Aceste idealuri au fost sfărâmate, însă, de o ordonanţă a guvernului Adrian Năstase care interzicea unei firme autohtone dreptul de a purta în titulatura ei o denumire asociată termenilor de „naţional” sau „românesc”. Aberantă ordonanţă, în concepţia mea, care am fost, întotdeauna, interesată în cercetările mele, de promovarea acestor concepte, care ne individualizează, ne personalizează şi ne diferenţiază de orice alt neam !
Desfiinţarea băncilor româneşti, arată autorii, (pentru că, în opinia mea, şi sper să nu greşesc, consider că sunt doi autori, Cezar Mihalache şi Sever Mureşan, subiectul lucrării), a făcut parte dintr-un plan amplu de „împingere a României sub preşul pe care jucau picioarele principalilor actori financiari-bancari şi cei care erau în căutarea de noi pieţe de desfacere” (p. 18-19). Distrugerea conceptului „DACIA FELIX” a avut un contur mult mai dramatic decât întreg mecanismul de dezagregare a băncilor din România, fiind, cu adevărat, un prototip sau un model de „execuţie”, am spune noi. S-a recurs nu numai la acuze la adresa principalului investitor, Sever Mureşan, la blocarea acestuia, pentru a se trece, apoi, la devalizarea controlată a fondurilor băncii, cu sprijinul unor personaje ale guvernelor din acei ani, ci s-a mers la înlăturarea unei efigii, care îi ardea tare pe venetici, la ştergerea ei din mentalul colectiv. A fost o îndârjită etapă a îndepărtării unei instituţii-simbol de pe faţa pământului românesc care, în curând, nici el nu avea să mai fie românesc, ci acaparat de alţi şi alţi venetici. La tot acest masacru, de confiscare şi desfiinţare a tot ce era românesc, românii au fost doar martori tăcuţi şi manipulaţi. „România trebuia să dispară, se afirmă în carte. Rădăcinile securităţii şi independenţei noastre economice trebuiau smulse din adânc. Palidă în faţa loviturilor la care era supusă, ţara a stat prea mult cu fruntea plecată. Iar în acest timp, resursele şi brazdele de pământ, în care se găseau şi osemintele străbunilor care ne-au clădit o ţară, pe care noi am lăsat-o fără apărare, erau smulse chiar de sub noi!(p.19).
Din păcate, această atitudine de „non combat !”, de acceptare umilitoare, fără nici o reacţie la acte şi fapte profund antinaţionale, antiromâneşti, a început să se instaleze tot mai mult în spiritul românilor din zilele noastre. Ei, parcă, nu mai au tăria şi voinţa să lupte pentru ceea ce le aparţine. Se lasă îngenuncheaţi, măturaţi din dreptul lor istoric de stăpâni, cerşesc pentru a fi lăsaţi să mai locuiască pe aceste pământuri, cerşesc pentru a fi acceptaţi în postura de chiriaşi pe propriile pământuri (p.20), stare pe care o considerăm foarte gravă.
Prima îngenunchere a fost de ordin economic, înlăturându-se tot ce era autohton din sistemul naţional bancar. Fiind puternică prin însăşi ideea care a stat la baza înfiinţării ei, prin forţa şi entuziasmul patrioţilor care au fondat instituţia, Banca DACIA FELIX nu a dat niciodată faliment, oricât s-au chinuit veneticii şi chiar autorităţile noastre să demonstreze contrariul. Nu a dat faliment şi nici un depunător nu a fost prejudiciat, presupusa ei falimentare fiind doar una dintre marile minciuni vehiculate în presa vremii, prin cele 5.000 de articole care s-au scris despre Sever Mureşan. Toate denigrările aveau un singur scop: înlăturarea principalului acţionar majoritar al băncii DACIA FELIX, Sever Mureşan, prin acuzarea, fără probe, de devalizarea băncii, de evaziune fiscală în Franţa şi chiar de tocmirea unui asasin plătit (!). Pentru detractorii săi, Sever Mureşan era unul dintre cele mai periculoase personaje, nu doar pentru că era principalul investitor de la banca Dacia Felix, ci din cauza legăturilor cu politicienii din SUA, cu cei din anturajul lui Bush.
Andrei Sever Mureşan s-a născut pe 23 octombrie 1948, la Câmpia Turzii, judeţul Cluj. S-a remarcat ca tenismen profesionist, fiind membru al echipei române de Cupă Davis, în anii 1970, apoi, ca primul român membru ATP. A locuit în Franţa din 1980, a creat la Dijon un club de tenis renumit, după care, obţinând exclusivitate asupra comercializării materialelor sintetice pentru sporturi „indoor” şi „outdoor”, s-a lansat în afaceri internaţionale.
Un generos structural fiind, după evenimentele din 1989, a lansat operaţiunea „pîine pentru România”, prin asocierea cu firme din Franţa. Tot atunci, a pus bazele Grupului SM Invest, care, prin cele 50 de filiale şi cei peste 6000 de angajaţi avea să ajungă, în 1995, cel mai mare grup privat din Rmânia. După înfiinţarea băncii Dacia Felix, în martie 1991, Sever Mureşan devine, în toamna aceluiaşi an, acţionar al băncii, în calitate de persoană fizică, apoi, la cererea membrilor fondatori, intră în Consiliul de Administraţie. Între 1992-1994, realizează prin noile societăţi investiţii masive, încât în cursul anului 1994, participarea societăţilor la capitalul social al băncii ajunge la 68,89%. La un an, mai târziu, din cauza presiunilor politice pentru a se afilia partidului de guvernământ, ca sponsor electoral al PDSR, Sever Mureşan demisionează din Consiliul de Administraţie. În aceeaşi perioadă, prin beneficiile aduse de firmele grupului, banca a reuşit să ramburseze rate şi dobânzi scadente care, în alte condiţii, ar fi sufocat-o încă din primii ani de existenţă.
Dată fiind marea bogăţie de date şi informaţii pe care le prezintă cartea, ne limităm la cele oferite până aici, pentru a da şansa cititorilor ei să le exploreze prin propria lectură. În cele ce urmează, vom încerca să facem câteva aprecieri de valoare cu privire la importanţa şi noutatea cărţii.
Prima, autorii cărţii, pentru că eu consider că atât Cezar Mihalache, cât şi Sever Mureşan, au stat cot la cot şi au redactat, într-o formă placută, literar şi esenţială, logic complexul şi îndelungatul proces de distrugere şi falimentare a economiei naţionale a României, a băncilor româneşti şi a vieţii de zi cu zi a românilor.
Cartea are meritul că oferă un cald mesaj naţional şi patriotic, aşa cum nu se prea găseşte în literatura problemei, dovadă a patosului real ce caracterizează atât pe Cezar Mihalache, cât şi pe Sever Mureşan. Doar nu oricine se încumeta ca, Cezar Mihalache, s-o pornească de unul singur, spre Cluj, să dea viaţă publicaţiei Naţiunii, după abandonarea ei de către Doamna Drăgan sau ca Sever Mureşan, cu gândul la neamul şi la glia străbunilor săi, să se alăture iniţiativei unui grup din pleiada de intelectuali clujeni, fruntaşi ai Uniunii Vatra Românească, de a înfiinţa o bancă cu program românesc şi naţionalist, care să sprijine pe proprietarii români să devină proprietarii majoritari din România, aşa cum majoritari sunt şi ca populaţie făuritoare de istorie, o istorie glorioasă, la al cărei altar ne închinăm cu respect.
Lucrarea este o abordare curajoasă, fără rezerve, a mecanismului diabolic prin care cercurile de interese de la nivel naţional colaborează foarte bine, nu cu propriul popor, în slujba căruia ar trebui să acţioneze, ci cu cei din cercurile cu aceleaşi interese, imorale şi anti-umane, de la nivel internaţional, după zicala românească potrivit căreia „cine se aseamănă se adună”.
În concepţia mea, cartea constituie o premieră, în publicistica românească, prin modul deschis, neinhibat de temeri şi griji al autorilor, cu privire la consecinţele demersului lor, de a deschide cutia Pandorei, de a analiza şi urmări în detaliu acţiunile reprobabile, până la numele persoanelor, membre ale ocultei internaţionale, care parazitează pe exploatarea popoarelor mici şi sărace, prejudiciind vieţile a milioane de oameni, dar şi prin dezvăluirea clară, limpede ca cristalul, a relaţiilor de complicitate ale guvernanţilor români, ale preşedinţilor de stat, ale guvernatorului Băncii Naţionale, cu autorii procesului de distrugere a economiei româneşti.
Printre calităţile deosebite ale lucrării menţionez consecvenţa cu care se pune în evidenţă idealul scump al independenţei şi suveranităţii naţionale pentru propăşirea ţării şi a neamului românesc, prin băncile cu capital pur românesc, şi apărarea Transilvaniei de invazia capitalului maghiar, ce încerca să acapereze economia de piaţă pentru a-şi realiza proiectele iredentiste şi antiromâneşti.
Întreaga lucrare este expresia unei nevoi profunde a autorului, Cezar Mihalache şi a subiectului ei, „Renascut din cenuşa uitării”, Sever Mureşan, de a dezvălui, cu lux de amănunte o valoare supremă a zilelor noastre, ADEVARUL şi numai ADEVĂRUL, cu străşnicie ascuns însă, în spatele draperiilor amăgitoare ale politicii partidelor, care, cel mai adesea, urmăreau „rotunjirea conturilor guvernamentale, a celor de clică şi personale, prin rotaţie, în trecerea de la o cârmuire la alta”.
Lipsită de un proiect strategic pentru dezvoltarea proprie, coerentă şi planificată a economiei, România a devenit o prioritate pentru ţările dezvoltate, care au găsit un loc liber, favorabil, tocmai pentru infiltrarea capitalului lor, asigurându-şi, astfel, fără niciun efort, o piaţă de desfacere largă pentru milioane de români. Nu s-a pus, nicidecum, în discuţie realizarea unei pieţe aptă de a primi investiţii productive, eficiente pentru ţară, ţinînd cont că dispuneam de o forţă de producţie înalt calificată, formată în anii de dezvoltare industrială.
Semnalăm, de asemenea, că autorii manifestă o deosebită empatie, dublată de o justificată revoltă interioară, ca stare de suflet şi trăire, faţă de tabloul sumbru, umilitor al unui popor, prea supus, prea plecat, în faţa loviturilor pe care, cu străşnicie, i le aplică actorii financiari şi bancari externi, în bună înţelegere cu oficialii români, participanţi la cota parte de beneficii.
În încheierea destul de restrânsă a prezentării acestei lucrări-şoc, pentru cititorul neavizat în materie de bănci şi finanţe, ca mine, subliniez, noutatea şi bogăţia de idei prin care este dezvăluit mecanismul sumbru, dur, al falimentării, devalizării şi distrugerii celui mai frumos şi înălţător ideal şi produs financiar pur românesc, Banca Dacia Felix; apreciez pasiunea, sufletul curat românesc ce emană din lectura ei şi talentul cu care a fost scrisă, într-o frumoasă limbă română.
Prin lectura ei, „Renaşte din cenuşa uitării” şi eroul, Sever Mureşan, brand de înaltă preţuire, care continuă să lupte pentru revenirea Daciei Felix la adevăraţii ei proprietari, românii, mult iubiţi de el.
Lasă un răspuns