Statul Român nu este Liber

Este Statul Român un stat suveran în cadrul căruia Constituţia, legile să fie respectate atât în interiorul său, de către toţi cetăţenii, inclusiv de maghiari, cât şi de cei din afara sa? Nu! Pentru că libertatea statului de a acţiona în vederea creării unei atmosfere interetnice de înţelegere, cooperare, respect reciproc, de competiţie fructuoasă bazată pe valori, este frânată de intenţiile şi acţiunile agresive de enclavizare, de segregare ale liderilor politici maghiari şi unguri, ale căror proiecte vizează numai mobilizarea pentru realizarea fantasmei „Ungariei Milenare”, a „Pământului Secuiesc”, a „Patriei Secuieşti”, ce îi întoarce cu faţa spre Evul Mediu, îi izolează, îi orientează spre forme de viaţă în afara prezentului istoric, creând o profundă ruptură în ţesutul social, care are alte aspiraţii de viaţă, în ton cu realităţile lumii contemporane.

Proiectul românilor, de realizare a unei societăţi unite, coezive, capabilă să ducă la creşterea standardului de viaţă şi de civilizaţie al tuturor membrilor societăţii, este greu realizabil, dacă nu irealizabil, în condiţiile unei înfruntări şi confruntări continue a maghiarilor şi ungurilor cu românii, pe teme etnice, ce vizează destrămarea Statului naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, prin crearea unei enclave maghiare în centrul României.

Dacă Suveranitate înseamnă să dispui liber de soarta ţarii, să ai independenţă şi forţă supremă ca stat, faţă de maghiarii dinăuntrul ţării, ca şi faţă de oficialităţile şi ungurii din Ungaria, această calitate a statului este încălcată şi batjocorită, cel mai adesea. Realitatea de toate zilele ne arată că maghiarii din Covasna şi Harghita, cu funcţii în administraţie, în structuri de conducere, în majoritatea cazurilor, sfidează tot. Pe Constituţie nu dau doi bani, ba chiar vor s-o corecteze, în avantajul lor, eliminându-i articolul (1) potrivit căruia „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, pentru că ei vor să ne definim stat federal pentru a-i servi să-şi atingă ţelul autonomiei teritoriale.

La fel se comportă, sfidând şi încălcând şi legile de ordin intern, ce privesc problemele administrative, etnice curente ale românilor. Reclamaţiile românilor, adresele cu cerinţele lor către instituţiile judeţene în care şefi sunt numai maghiarii, sunt, fie fără vreun răspuns, fie sfidate în folosul lor, fie nu respectă legea şi, atunci, cerinţele reclamate mor în sertare sau sunt trimise la un nivel superior, fără să se soluţioneze. Ingerinţele continue ale lui Victor Orban şi ale celorlalte oficialităţi ungare în acţiunile politice ale cetăţenilor români de etnie maghiară, sfătuiţi să boicoteze Referendumul din 29 iulie 2012, confirmă încă o dată ideea că  Suveranitatea Statului Român, pentru maghiari, este o noţiune goală, fără conţinut, ei urmându-şi, cu înverşunare şi îndârjire, propriile proiecte, ca şi când ar fi singuri pe aceste prea frumoase plaiuri.

Mai este Statul Român independent? Adică îşi poate rezolva propriile probleme fără să sufere ingerinţele oficialităţilor din Ungaria, dacă este vorba de o situaţie legată şi de maghiari? NU! Pentru că  obrăznicia şi tupeul maghiarilor fiind fără limite, ei nu ţin deloc seama de ideile interlocutorilor lor. În fapt, toate proiectele lor autonomiste, reflectă o trăsătură de caracter specifică lor: autismul la problemele celor din jurul lor, adică ruperea legăturii cu realitatea şi refugierea în propriile lor idei fixe şi fantasme.

Cum s-a ajuns aici? Din două motive. Pe de o parte, din îngâmfarea şi supraestimarea că ei provin din Regatul Sfântului Ştefan, sunt autohtoni pe acest teritoriu (deci, construindu-şi o falsă istorie şi negând-o pe a noastră), că sunt întemeietori de stat, iar noi, românii, abia veniţi de câteva secole pe aceste locuri, ca lucrători pe moşiile grofilor lor; pe de altă parte, din experienţele încurajatoare din viaţa politică curentă, în care s-au impus în faţa românilor slabi, lipsiţi de coloană verticală, lipsiţi de simţ patriotic şi naţional, slab pregătiţi, incapabili de a-şi susţine şi apăra interesele şi propriile argumente. Dar, trebuie să subliniem că maghiarii au învins şi prin forţă, şantaj şi intimidare. Fiind folosiţi de fiecare dată, în Parlament, ca maşină de vot la trecerea legilor şi susţinând guverne corupte şi nepregătite să ofere ţării o strategie care s-o plaseze pe traiectoria progresului, maghiarii şi-au văzut în linişte de propriile lor proiecte, votate de Parlament sau prin răspundere ministerială, contribuind, astfel, la disoluţia statului, care se exprimă în slăbirea structurilor lui, în multiple acte de corupţie şi de evaziune fiscală, în multiple stări conflictuale, disfuncţionalităţi între instituţii, încălcarea Constituţiei, a legilor şi normelor sociale.

Speculând tarele guvernanţilor români, fiind plasaţi în toate posturile cheie ale vieţii sociale, politice, economice şi administrative – prim ministru, miniştri, secretari de stat, şefi de departamente, primari, prefecţi şi membri ai consiliilor municipale şi locale, mai ales, în Covasna şi Harghita – liderii maghiari şi-au făcut propriile legi, sfidând şi nerespectând legile şi instituţiile statului. S-a ajuns, astfel, la disoluţia Statului Român, constatată în judeţele Covasna şi Harghita de cercetările sociologice.

Refacerea acestei stări de lucruri va fi o grea şi complexă problemă pe care Guvernul USL o poate rezolva numai renunţând la „serviciile maghiarilor”, pe postul de balama, care le creează condiţii favorabile să şantajeze guvernul, să dispreţuiască legile interne, Constituţia şi instituţiile statului român. După experienţa celor 22 de ani de participare a lor la guvernare, trebuie să reţinem că orice încercare de coalizare cu maghiarii nu înseamnă altceva decât perpetuarea stilului lor de a călca în picioare poporul român şi de a-l specula, economic, social, politic, administrativ şi cultural în folosul lor. În schimb, reconstruirea unei societăţi, având ca piloni, legea şi norma morală, va trebui să schimbe în profunzime comportamentul uman.

Or, astăzi, oamenii acestei societăţi sunt foarte traumatizaţi de încălcarea generalizată a drepturilor lor, de la vârf la bază, din cauza nedreptăţilor şi erorilor săvârşite de guvernările trecute. Soluţia pentru rezolvarea acestei situaţii dezastruoase este una singură, instaurarea în viaţa de toate zilele a principiilor de drept şi morale sau respectarea şi aplicarea legii, în litera şi spiritul ei, cu consecvenţă, de către toţi cetăţenii ei, indiferent de etnie, de la „Vlădică până la opincă”, în întreaga societate. Intrarea în funcţiune a statului de drept român, a instituţiilor sale, care trebuie să vegheze, în primul rând, la respectarea lor de către toţi cetăţenii, (români, maghiari etc.) va semnifica un pas uriaş în restabilirea unui climat de viaţă normal. Altfel, dacă justiţia şi celelalte instituţii ale statului acţionează, în continuare, în cârdăşie, închizând ochii sau prefăcându-se că nu văd ce fac cetăţenii maghiari şi oficialităţile ungare, care sfidează poporul român, istoria lui, cultura, dovezile continuităţii sale de milenii, cetăţeni care se conduc exclusiv după legile şi normele morale ale ocupantului, ale stăpânului obişnuit să exploateze slăbiciunile guvernanţilor, doritori de putere, vom rămâne pentru totdeauna vasalii lor, demni de dispreţuit şi de umilit, ne vom afunda în aceeaşi mocirlă justiţiară şi morală din care nu ne vom mai reveni.

Ultima speranţă a redresării ţării este ca guvernul actual, legitimat prin votul poporului la alegerile din toamnă, să înveţe lecţia dură a celor 22 de ani de coaliţii păgubitoare financiar, moral, educativ, cu maghiarii, să-i trateze ca pe toţi cetăţenii, fără deosebire, asigurându-le drepturi şi numai drepturi, dar nu privilegii şi surse de îmbogăţire, pentru voturile din parlament, pe seama vieţii şi mândriei poporului român, înghenuncheat de sărăcie, dar şi de orgoliul şi dispreţul ce-l manifestă în toate ocaziile faţă de el. Să li se ofere fonduri culturale ca ale tuturor românilor şi minorităţilor, pentru păstrarea identităţii lor naţionale, nepusă în pericol, de altfel, de nimeni. Citind presa lor, îţi dai seama de ce sume enorme de bani dispun şi, nu puţine din bugetul statului român, ca partide politice şi organizaţii culturale la manifestări aşa-zis „culturale”, adesea iredentiste, ca „galopiada” sau etno-politice, ca Deschiderea Biroului aşa numitului „Ţinut Secuiesc” la Bruxelles, capitala UE, costisitor prin susţinerea reprezentanţilor lui cu bani şi din bugetul statului român pentru cazare, hrană, tansport etc., în timp ce pentru românii din Covasna şi Harghita se fac eforturi uriaşe pentru manifestările ştiinţifice anuale.

Ca cercetătoare a relaţiilor interetnice româno-maghiare, urmărite şi studiate de-a lungul a circa 30 de ani, îmi permit să închei cu două concluzii.

În cei 22 de ani de democraţie, relaţiile româno-maghiare, nu au fost deloc calme, prietenoase, ci, mai degrabă, în modul de trăire a lor, destul de tensionate şi conflictuale, lipsite de mult aşteptata cooperare afirmată de români. Au fost relaţii asimetrice, adică, prin participarea permanentă la guvernare, ca aliaţi, maghiarii au fost întotdeauna avantajaţi, iar românii din cele două judeţe, Covasna şi Harghita, întotdeauna păgubiţi prin omisiune, neglijenţă sau, pur şi simplu, dispreţ din partea oficialităţilor maghiare, dar şi a guvernanţilor.

Instaurarea statului de drept şi a instituţiilor sale va trebui să constituie principala pârghie de aşezare a societăţii româneşti pe un făgaş normal, în care nimeni nu este mai presus de lege. În acest context, al domniei legii şi al aplicării ei în mod egal pentru toţi membrii societăţii, şi relaţiile interetnice ar trebui să evolueze simetric, pozitiv, fără tensiuni şi conflicte mai mult sau mai puţin latente. Toate acestea, însă, pot rămâne numai nişte deziderate ale românilor, atâta timp cât maghiarii croiesc numai proiecte de autonomie teritorială pe care românii nu o vor accepta niciodată.

Guvernul viitor, pentru a marca o schimbare de profunzime cu care să intre în istorie, pe lânga cele enumerate mai sus, va trebui să elaboreze şi să ducă la îndeplinire o strategie naţională complexă, de dezvoltare durabilă prin re-industrializarea ţării, refacerea şi utilizarea potenţialului agriculturii, dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, a cercetării şi inovării, la care să fie antrenaţi toţi specialiştii cu înaltă pregătire profesională, întreg poporul român şi fiecare individ în parte. Să impună Constituţia şi legile interne ca mod de viaţă normală şi să sancţioneze orice încălcare a lor.

Numai cu o astfel de premisă, Statul Român poate fi liber, suveran şi independent pe glia pe care dăinuieşte de peste două mii de ani!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*