Un ocean de ură

Zilele trecute România s-a rupt de-a binelea în două. Seara lui 20 iunie a adus creşterea ratingului la emisiunile TV până la cote alarmante. “Sinuciderea” lui Adrian Năstase în direct asistată de presă, poliţie şi SMURD a atras audienţe record. Se pare că telenovela românească nu mai are limite. Toate televiziunile parcă l-au avut fondator pe Dan Diaconescu alias OTV. Absolut toţi analiştii, formatorii de opinie şi jurnaliştii au devenit dublurile lui DD Senzaţional în Direct. România a ajuns o ţară în premieră din UE, care are un premier condamnat la doi ani puşcărie cu executare şi tentativă de sinucidere.

Nu neapărat sinuciderea publică a lui Năstase mă uimeşte, ci declanşarea unui ocean de ură fără precedent în societatea românească. E de ajuns să citeşti comentariile pe net, ziare, forumuri sau reţele de socializare să îţi dai seama că poporul român s-a alienat de-a binelea. La urma urmei ce mă mai miră lucru acesta dacă un partid ca PP DD, care vrea desfiinţarea guvernelor, taxelor şi a poliţiei, a ajuns să fie a treia forţă politică din România. Asistăm la o manelizare a României în profunzime, la modificarea sufletului unui popor prin ură şi telenovelă. Au ajuns oamenii să se injure la TV, pe străzi, pe comentarii ca la uşa cortului. Să se întristeze că un om nu s-a sinucis de-a binelea, că de fapt trebuiau să se împuşte toţi politiceinii, că de fapt totul e o înscenare. Se spune despre noi românii că ne-am născut creştini de 2000 de ani, dar când văd atâta ură propagată în societate, când percep o falie între două Românii care urmează să-şi dea în cap ca în Siria, mă gândesc serios că ne-am ratat destinul naţional, datorită comunismului şi post-tranziţiei corupte.

O societate sănătoasă se poate construi numai pe iubire şi înţelegere, iar ura, ranchiuna şi patimile politice oarbe cuplate pe găşti politice aduc dezbinare, neîncredere şi falimentul civilizaţiei româneşti. Să vrei moartea unui om şi să clamezi public aceasta e primul pas spre cădere a omului românesc. Mai nou, în acest melanj balcanic este băgată şi “comunitatea ştiinţifică” internaţională, care clamează furtul intelectual al unui premier marionetă, de fapt o făcătură pe banii ataşaţilor SIE din ambasade, care au dat mulţi bani unor cercetători mercenari străini, aşa cum făcea Ceauşescu cu valizele de dolari oferite academicienilor europeni să-i fie publicate cărţile şi Leana să primească medaliile onorifice. Comunitatea asta academică internaţională nu am văzut să se fi indignat când românilor le-au fost furate minele, aurul, petrolul, gazelele, aluminiu sau oţelul de la Sidex.

Am sentimental unei prăbuşiri morale naţionale în care toţi jucătorii politici post-decembrişti sunt egal vinovaţi şi România a ajuns ca o emisiune de la OTV, în care în mod Senzaţional românii manelizaţi vor vota întrebători de căutările Elodiei pe viitorul preşedinte Dan Diaconescu. E sfârşitul tragic a unei epoci urât mirositoare pentru români. Ar trebui să existe o speranţă. Istoria de multe ori o oferă în condiţii dramatice, deşi deocamdată pentru români orizontul e gri. Nu putem da vina noi românii la nesfârşit pe politicieni. Ei sunt doar oglinda noastră pervertită. Pe aceştia îi votăm de fiecare dată la patru ani. Nu putem fugi ca popor de răspunderea noastră balcanică. Îmi aduc aminte că prin 2007 mergeam să dăm bani de la un partid preoţilor la biserici, după liturghie prin satele româneşti. La liturghie erau prezente trei babe şi un moş choir, în timp ce reprezentanţii partidelor mari şi consacrate dădeau de băut la sute de săteni şi ţigani la crâşma satului. La vot, beţivii şi ţiganii comunităţii adunau în consecinţă sute de voturi în comună, iar cei câţiva bătrâni de la slujba bisericească aduceau trei patru voturi pe circumscripţie.

Idealizarea electoratului nu duce la nimic bun în viitor. Lucrurile trebuie private realist şi în perspectivă istorică. Rezultatele se văd astăzi la 23 de ani de la revoluţie. România din păcate nu mai este societatea bine închegată moral şi naţional din perioada interbelică. Cine mai crede că se poate renaşte o mişcare identică, cum a fost M.L., ca atunci, se înşeală amarnic. Aluatul spiritual e altul acum, pervertit din nefericire după 50 de ani de comunism şi corupţie post-decembristă. Neghina a acoperit grâul cel curat şi bun şi aluatul naţional nu mai dospeşte ca acum 85 de ani. Poate e bine să recunoaştem sincer lucru acesta că s-au  schimbat multe în sufletul colectiv al poporului român şi să reîncepem să alegem grâul curat de neghină bob cu bob şi să reclădim cu credinţă, dragoste şi pragmatism o dreaptă nouă, sinceră cu noi şi nu idealizată pentrui a putea salva ce mai poate fi salvat din ţara noastră. Să clădim speranţa cu un strop de iubire în marea asta de ură la care ne-au împins partidele post-decembriste. Românii trebuie să înveţe să iubească, nu numai să urască pentru ca ei politicienii să nu mai clădească pe dezbinarea noastră statul corupt şi supus numai intereselor multinaţionalelor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*