Îmbătrânite-s casele din sat
Și de murit s-au apucat.
De la Lutării în jos
Nu mai iaste nici un moș,
Babele ce-au mai rămas
Ca și-un câine de pripas
Nu se-adună la taifas—
Se gătesc de-un ultim mas…
Își așteaptă -n ofuri rândul,
Alegându-și trist comândul,
Popa Stan, la liturghie,
Cântă sfinților și sie.
Ce mai sat făr” de copii,
Fără nunți și cumetrii,
Mire, nuni și miresuici
Joacă aiurea prin răscruci
Și sărută alte cruci.
Multe-s satele moldave
Ce-au trimis în lume sclave,
Dar și sate românești
Prin Italii mai găsești…
Când dai peste-o fată bună,
Cu streinul se cunună,
Nu c-ar fi din stele rupt
Sau că-i tare în sărut,
Ci străinul ramolit
Pe la bănci n-are credit.
Tot umblând din pungă-n pungă
Satu-n râpă o să ajungă.
Dar povestea ar fi alta
Cu orașul Ialta
Și cu țara Malta,
Unde la lampa kremlină
În loc de lumină
Ne-au scăldat în tină,
Ne-au dat cu rășină
Ca să dănțuim ca dracii
Și să lăudăm ortacii
Care ne mai pun la zid
Și-ntr-un joc perfid
Încă ne ucid
Și vin în sicrie
Sute dintr-o mie,
Mamele-i bocesc
Și îi primenesc
În straiul de mire
Și fac pomenire
La o mănăstire
Unde pe-o Psaltire
Strig-a nemurire
Neamul ce se duce
Brățișat pe-o cruce,
Neamul ce apune
Făr” o vorb-a spune.
Neamule, măi neam
Ce să fac ca să te am?
Și-mi răspunde tata
Din tării cerești:
– Luptă, dragul tatei,
Ce mi te căznești!?
Lasă un răspuns