O clădire încărcată de istorie, ca atâtea altele din oraş. A fost pe rând, Şcoală de ofiţeri austro-ungari, apoi Liceu Militar românesc. Azi este una din instituţiile de elită ale învăţământului medical din România, respectiv Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş. Un fapt mai puţin cunoscut de către mureşeni este acela că a existat o perioadă în care, în această impozantă clădire, a funcţionat un centru de spionaj maghiar cu o şcoală proprie de agenţi.
Şcoala de cadeţi austro-ungari
Deschisă de autorităţile imperiale în anul 1909, Şcoala de cadeţi austro-ungari avea atunci un număr de 217 elevi. În timp, numărul elevilor crescuse însă progresiv ajungând ca în 1912 să aibă 25 de profesori şi 294 de elevi, din care 221 maghiari, 44 germani, 5 români, 8 croaţi şi 16 de alte naţionalităţi. Din această Şcoală de cadeţi austro-ungari din Târgu-Mureş, a plecat pe front, în 1915, şi tânărul Emil Rebreanu. În vara anului 1914, Emil – fratele marelui romancier Liviu Rebreanu – a fost încorporat în armata austro-ungară şi trimis la Şcola militară de ofiţeri din Târgu-Mureş. Aflat sub arme, la Târgu-Mureş, Emil a continuat o corespondenţă care începuse mai demult, cu tânăra Cornelia Dănilă, fiica unui preot. Graţie acestor scrisori publicate de către cercetătorul Stancu Ilin, în anii 70 ai secolului trecut, au putut fi reconstituite crâmpeie din viaţa mureşeană a lui Emil Rebreanu, eroul din romanul „Pădurea spânzuraţilor”. În toamna anului 1914, semnele apropiatei sale plecări pe front, dar şi presimţirile funeste deveneau tot mai evidente, fapt rezultat chiar din scrisorile pe care i le trimitea Corneliei Dănilă. Pe data de 23 martie 1915, cu sufletul de două ori îndoit – între timp tatăl iubitei Cornelia îi refuzase cererea în căsătorie catalogând-o drept “joacă de copii” – Emil Rebreanu pleca de la Târgu-Mureş, pe frontul din Galiţia. Va continua să-i scrie Corneliei Dănilă, dar din acea perioadă s-au păstrat foarte puţine scrisori. Cele ce au urmat în viaţa sa – respectiv condiţiile în care i-a fost dat să moară – sunt însă bine cunoscute graţie romanului “Pădurea spânzuraţilor” şi filmului omonim. Moartea lui Emil Rebreanu o va anunţa familiei Rebreanu, Jovan Kurici, ordonanţa sa, croat de origine, cel care va face acest lucru prin trei scrisori succesive, pentru a fi sigur că în condiţiile instabile ale frontului, măcar una dintre ele va ajunge la destinaţie. Au ajuns însă toate trei.
Apoi, Liceu Militar românesc…
După Marea Unire din 1918, în localul fostei Şcoli de cadeţi austro-ungari, a fost înfiinţat Liceul Militar „Mihai Viteazul”, un liceu de elită al învăţământului românesc interbelic. O dată în plus, concepţia lui Nicolae Filipescu, ctitor de licee militare după model francez, s-a dovedit viabilă. Atunci, dar şi mai târziu, aceste licee au demonstrat că sunt adevarate pepiniere de cadre de elită pentru armata româna, dar şi pentru diverse domenii din viaţa civila. Liceul şi-a început cursurile cu două clase, dar abia pe data de 20 noiembrie 1919, deoarece localul ce i-a fost repartizat necesita reparaţii ample, urmare a distrugerilor suferite în timpul războiului. În anii urmatori s-a mai adăugat câte o clasă astfel că, în 1923, avea deja 7 clase. În anii 1925, 1926 şi 1929, Liceul Militar „Mihai Viteazul” şi-a recrutat elevi numai din Transilvania şi Banat, dar în ceilalţi ani i-a recrutat din întreaga ţară. An de an, numărul elevilor a crescut progresiv, ajungând ca în 1931, în liceu să fie înmatriculaţi 612 elevi. Cu Ordinul nr. 12140 din 31 august 1940, al Marelui Stat Major al Armatei Române, începând cu 1 septembrie 1940, Liceul Militar „Mihai Viteazul” a fost mutat la Timişoara. Avusese loc odiosul Dictat de la Viena, din 30 august 1940, iar Târgu-Mureş urma să intre în zona cedată Ungariei. După 37 de ani, în 1977, la Alba-Iulia a fost reînfiinţat un Liceu Militar purtând acelaşi nume. Într-un anume fel, se reînnoda o tradiţie întreruptă brutal în 1940…Ca fapt divers, Victor Emilian Bancu (1925-1994), cel ce avea să devină mai târziu marele chirurg şi distinsul profesor universitar mureşean, formator de şcoală chirurgicală, a fost şi el absolvent al Liceului Militar „Mihai Viteazul”. Cursurile acestui liceu le-a început la Târgu-Mureş, dar le-a finalizat la Timișoara.
…şi Şcoala de spionaj de la Târgu-Mureş
Potrivit unei sinteze informative întocmite de Serviciul Secret de Informaţii din România (S.S.I.), la scurt timp după preluarea Ardealului de Nord de către Ungaria, respectiv august 1940, în oraşele Oradea, Baia Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Târgu Secuiesc şi Târgu-Mureş au fost înfiinţate centre de spionaj maghiar. Cel de la Târgu-Mureş, care fiinţa în fostul local al Liceului Militar „Mihai Viteazul”, avea şi o şcoală de spionaj proprie unde erau instruite grupurile denumite „Polgáris”. Formate din „cetăţeni maghiari de absolută încredere”, aceste grupuri ar fi urmat, ca în cazul unui eventual conflict direct româno-maghiar, să fie infiltrate în Transilvania necedată şi să-i identifice pe liderii români de opinie, precum şi pe „maghiarii care simpatizau cu românii.” La fel ca şi celebrele unităţi SMERŞ, din armata sovietică, componenţii acestor grupuri trebuiau să acţioneze pe aceleaşi principii. După identificare, cei vizaţi urmau să fie lichidaţi rapid. S.S.I. a reuşit de asemenea să documenteze şi încadrarea cu personal a centrului, precum şi în ce anume consta pregătirea cursanţilor selectaţi. Poate că ar fi interesant de ştiut câţi dintre cursanţi au supravieţuit războiului şi unde şi-au sfârşit zilele. Cine ştie prin ce arhive necercetate încă se află numele lor….
Lasă un răspuns