Arhive autor: George Liviu Teleoacă

Cultura Imaginii – problemă reală a școlii românești, dar și a școlii europene

Da, toată lumea are nevoie de cultură generală, înțelegând prin cultură generală mai ales cultura clasică, așa cum motivează în mod elocvent domnul Ion Aurel Pop, președintele Academiei Române în articolele sale privind soarta școlii românești. Domnia sa s-a referit


Arhetipul ca temei al oricărui canon

Începute cel puţin cu zece ani în urmă, odată cu apariţia articolului Despre canonul estetic semnat de Mircea Martin în România Literară nr. 5/2000, dezbaterile cu privire la canon înaintează cu precauţie pentru a se ajunge la o cât mai


Pe urmele cauconilor

Cauconii, aflăm încă de la  Homer, erau de origine tracă şi trăiau pe râul Kaukon în Kaukonia, care cuprindea regiunea Elis şi părţi din Ahaia şi Arkadia. Ei ar fi migrat din nordul Peninsulei Balcanice pe la anul 1600 î.Chr.


Valac, Dac, Român – marile etnonime ale aceluiași neam

De peste 150 de ani dicţionarele limbii sanscrite şi ulterior cele de mitologie generală spun lumii întregi că, pentru profunzimea vieţii lor religioase, valahii au fost sacralizaţi în totalitatea lor ca zeitate colectivă, denumită Valak-Hilyah în Rig-Veda. Cu toate acestea