Arhive autor: Corneliu Vlad

Un nou triunghi de putere maritimă

Criză iraniană declanșată de asasinarea generalului iranian Soleimani a fost comparată timid și pentru scurt timp cu criza rachetelor din Cuba, prin posibilele sale evoluții catastrofale. Dar potențialul pericol cu implicații globale a putut fi dezamorsat prompt și rațional atât


„Era Putin” nu s-a încheiat

La 20 de ani de la instalarea la Kremlin a lui Vladimir Putin, șeful diplomației ruse Serghei Lavrov (de 16 ani în funcție), a acordat un interviu bilanțier succint agenției de prea 1Rossia Segodnia” (faimoasa „Russia Today”), dar a punctat


Și totuși, Revoluția Română! (fragment)

Revoluția română am „prins-o” și eu. Mă apropiam, ca vârstă, de 50 de ani și se presupune că îndeajuns de matur pentru a ști ce fac. Dar am făcut revoluția nu la CC, nu la casa lui Ceaușescu sau la


O frescă amplă a relațiilor româno-sovietice

Relațiile economice interstatale nu sunt de obicei o lectură privilegiată pentru publicul larg și chiar pentru experții sau interesații în ale politicii par mai degrabă o lectură obligatorie. Dar cartea „Lumini și umbre. Relațiile economice româno-ruse 1965-1989”, autor Vasile Buga,


Ce s-a câștigat, ce s-a pierdut prin încheierea războiului rece…

Apare o nouă generație de pământeni după schimbările geopolitice planetare din 1989-1991 și lumea politică, diplomatică și a istoricilor nu încetează să poarte dezbateri furtunoase și controversate, prin care se încearcă să se evalueze impactul acelui moment care își pune


NATO la Londra: dialogăm sau nu cu Rusia?

Bismarck – se zice – ar fi spus că „Rusia nu e nici atât de puternică, nici atât de slabă pe cât se crede”. O fi. Poate de aici și politicile prolixe ale unor capitale, și reacțiile derutante ale unor


Să lăsăm Rusia să fie Rusia

Diplomatul și politologul Thomas E. Graham este unul dintre cei mai informați și experimentați experți americani în privința Rusiei și, mai ales, a relațiilor ruso-americane. A lucrat în materie, de-a lungul unei îndelungate cariere, în Departamentul de Stat și ca


„Enzima Macron” în relațiile Rusia-Europa

NATO e „în moarte cerebrală”, formula „apocaliptică” (cum o numea publicația belgiană „Expres-Economie”) lansată de președintele Franței, nu poate eclipsa, pentru un observator atent, un alt vârf de lance al politicii externe „jupiteriene” de la Elysee: imperativul reluării dialogului strategic


Război rece convertit în pace tot mai precară

Aliotmanul lumii de azi care este Alianța Atlantică se împiedică tot mai des nu de un ciot, ci de una dintre puterile regionale cele mai semnificative din partea noastră de lume: pivotul său principal în flancul estic, a doua mare


„Linia roșie” din estul Europei rămâne intangibilă

Raporturile dintre Ucraina și NATO se pietrifică într-o stare cel puțin stânjenitoare și niciuna dintre părți nu poate găsi formula salvatoare pentru a depăși impasul. O dovedește și recenta sesiune a Comisiei NATO-Ucraina, întrunită pentru două zile la Kiev, unde