Oraşul Reni este atestat documentar la 1548. Dar ca aşezare geto-dacică e foarte vechi, are mai mult de două mii de ani. Geto-dacii numeau această aşezare Tamasidava. Cetatea Tamasidava, împreună cu alte fortificaţii ridicate de către romani mai tărziu, precum Valul lui Traian, ale căror rămăşiţe au ajuns până în zilele noastre, au slujit romanilor întărituri de apărare în faţa triburlor barbare de dincolo de râul Tiras (Nistru). După cucerirea romană a teritoriilor tracice sud-dunărene, ţărmul moldovean al Mării Negre între Dunăre de Jos şi Nistru intrau în provincia Moesia Inferioară (sec. I d.Hr.).
Pânâ la cucerirea romană, acest ţărm a fost stăpânit de triburile tracice, de la care au rămas numeroase vestigii, aparţinând culturii arheologice Hallstatt-ului tracic. Cultura tracică a fost denumită astfel după denumirea oraşului Hallstatt din Austria, unde a fost descoperită pentru prima dată. Cuprinde anii 1000-500 î.d.Hr.
Câtre sfârşitul secolului al IV-lea î.d.Hr., în spaţiul Dunărea de Jos – Nistru a existat regatul dacic al lui Atheas. Acesta, în alianţă cu vecinii sciţi, a stârnit război (342-338 î.d.Hr.) împotriva lui Filip al II-lea, regele Macedoniei. Războiul a fost pierdut de aliaţii daco-sciţi.
În stânga Dunării, în secolele patru-trei (î.d.Hr.) a existat uniunea de triburi geto-dacică a lui Dromihete. El a purtat război cu Lisimah, pe care l-a înfrânt (circa 300 î.d. Hr.)
Litoralul moldovean al Mării Negre intra în componenţa regatul geto-dac al lui Burebista (în anii 70 – 44 î.d.Hr.), care se întindea de la munţii Slovaciei, munţii Hemus, Marea Neagră, Nipru. Capitala – cetatea Helis – se afla în Dobrogea. După moartea lui Burebista, regatul s-a destrămat în formaţiuni mărunte.
Deoarece Apostolului Andrei, cand au fost trase la sorţi teritoriile ce urmau a fi creştinate, i-a revenit provincia romană Moesia Inferioară, e foarte verosimil ca acesta să fi umblat şi pe teritoriul dintre Dunărea de Jos şi Nistru. Nu în zadar, ruşii, care au anexat acest teritoru la 1812, se fălesc că Apostolul Andrei i-ar fi creştinat şi pe dânşii. Dar, dacă îi creştina, nu mai era nevoie de început creştinarea, la 988 d.Hr., a rosilor (strămoşii ucrainenilor, bieloruşilor şi ruşilor) de către cneazul Vladimir…
Sf. Apostol Andrei a creştinat pe strămoşii românilor, care au şi rămas creştini. Începutul creştinării românilor a coincis cu începutul constituirii noastre ca popor distinct. Românii sunt creştini de aproape două mii de ani.
Deci, în toată perioada antică, până în secolul al doilea (d.Hr.), aceste pământuri geto-dacie, au fost locuite şi stăpânite de strămoşii românilor. Din secolul al treilea, toate pământurile străromânilor devin ţinte de pradă pentru triburile barbare din răsărit şi nord. În secolul al patrulea aceste pământuri erau dominate de goţi. În secolul al cincilea, peste Europa năvălesc hunii. Apoi triburile slave, avarii, care atacau Imperiul Roman. Apoi cumanii, apoi tătarii Hoardei de Aur . O mie de ani de puhoaie năvălitoare. Torentele de năvălitori sudici treceau Dunărea spre Bizanţ, Europa centrală prin locul cel mai lejer de trecut, mai la nord de delta Dunării în sectorul Renilor – Cartal. Pe aici, peste vreo mie cinci sute de ani vor trece şi armatele ţariste spre Balcani.
În prima jumătate a secolui al XIV-lea, litoralul Mării Negre între Dunărea de Jos şi Nistru intra în statul românesc al lui Basarab I, domnitorul Munteniei. Denumirea a dat-o Basarab I.
Domnitorii moldoveni, în sec al XIV-lea au preluat de la munteni stăpânirea Basarabiei istorice, inclusiv a oraşelor Cetatea Albă (actualul Belgorod-Dnestrovsc), Chilia şi Ismail.
De la 1484 până la 1812, o parte din Moldova de Sud, denumită de către tătari Bugeac, a fost inclusă de turci în paşalâkul turcesc de la Silistra. Aici au fost aşezaţi temporar tătarii nohai, de către Suleiman II (la 1569).
La 1621, turcii au răpit Statului Moldovenec (care era pe ambele maluri ale Prutului) tărgul Reni. La 1812, ruşii au răpit toată Moldova de Răsărit, până la mare. Ruşii, cărora turcii le-au oferit doar sudul Moldovei – Basarabia istorică, au şmecherit, extinzând denumirea de Basarabia asupra întregii Moldove de Est, până hăt la Hotin. Atunci, ruşii au alungat populaţia tătară din Bugeac şi au strămutat încoace bulgari şi găgăuzi din Bulgaria, francezi, germani, ucraineni.
Între 1856 şi 1878 judeţele Bolgrad, Ismail şi Cahul (în care intra şi or. Reni) au reintrat în stăpânirea Moldovei, respectiv României – după Unirea Principatelor (1859). Ruşii le-au anexat la 1878. La 1918, toată Moldova de Est s-a reunit cu celelalte pământuri româneşti. În 1940, conform pactului criminal între Hitler şi Stalin, Moldova de Est a fost înglobată în Imperiul Sovietic. La constituirea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (1940), Kremlinul a amputat nordul şi sudul Moldovei de Est şi l-a dăruit RSS Ucrainene. Populaţia germană a fost trimisă în Reich, iar în locul acesteia au fost aduşi ruşi şi ucraineni. De atunci, populaţia ucraineană începe să-i devanseze numeric pe români (cu excepţia raionului Reni).
Dominaţia îndelungată a străinilor în sudul Moldovei a inhibat conştiinţa naţională a multor români de aici. Nu se cunosc lucruri elementare din istorie şi cultură. Şi băştinaşii, şi veneticii din sud, care văd zilnic peste Dunăre dealurile înalte şi ascuţite ale Podişului Dobrogei, cred că îs munţii Carpaţi. Nu ştiu că vizavi peste Dunăre se întinde provincia istorică Dobrogea. Denumirile româneşti ori orientale, în mare majoritate rusificate, încep a dispărea din memoria localnicilor. Da veneticii slavi cred că acele sate sunt ale lor de la facerea lumii.
Nu se ştia ce înseamnă toponimicul Reni. Veneticii slavi vehiculează ideea, cică denumirea provine de la vechiul cuvânt rusesc reny, care înseamnă debarcader. Ei nu-şi dau seama, că pe la 1548, când a fost menţionată localitatea, aici încă nu năvăliseră ruşii. Încă nu au fost aduşi ucrainenii şi bulgarii. Românii moldoveni au întemeiat-o, românii moldoveni au „botezat-o”. Trebuie căutat un cuvânt românesc.
Eu am găsit cuvântul românesc, care reflectă poziţia geografică concretă a Renilor, legată de prezenţa unui specific al Dunării de lângă această localitate. Ceva mai sus de Reni, întâmpinâd rezistenţa de neclintit a stâncilor masivului dobrogean, marele fluviu a fost forţat să-şi schimbe cursul, desriind o buclă. Apoi revine spre cursul său sudic spre mare.
Cuvântul românesc, care a dat nume Renilor este renie. Dicţionarul explicativ românesc explică acest cuvânt astfel: „porţiune joasă şi convexă din meandrul uinui râu, acoperită de nisipuri şi prundişuri, reprezentând zona de acumulare a aluviunilor” (Mic dicţionar eniclopedic, Bucureşti, 1972, p.798). Dar ce înseamnă meandru? E o noţiune geografică, explicată astfel de acelaşi dicţionar, la pag. 572: „buclă accentuată a cursului unei ape curgătoare cu albia în pantă lină…”. Malul peninsulei –cap, pe care e stuată partea de sus a Renilor, este erodat vizibil de apele Dunării, iar aluviunile sunt purtate mai la vale, unde şi apăruse satul Renie. Timpul a erodat ultima vocală din toponimic.
Lasă un răspuns