Marele pictor român, Ştefan Luchian s-a născut la Ştefăneşti (jud. Botoşani) la 1 februarie 1868 în familia maiorului Dumitru Luchian şi a Elenei (n. Chiriacescu). La 1873, familia Luchian s-a mutat la Bucureşti, iar peste patru ani moare capul familiei. A învăţat în clasele a I-a şi a II-a a Gimnaziului „Sf. Sava” din Bucureşti, din 1884 a continuat studiile gimnaziale la pensionatul Şeicaru.
Prima pictură cunoscută de a lui Luchian datează din 1884. Din 1885 el frecventează Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi studiază flautul la Conservator. Prin concurs, la 1889, a intrat la Akademie der Bilden Kunste din Munchen. În iunie 1890, s-a reîntors în ţară. Revista „Generaţia viitoare” i-a publicat poezia „Sub cămăşi de borangic”. Pentru prima oară, în cadrul primei expoziţii la Ateneul Român a asociaţiei artistice „Cercul artistic”, Şt. Luchian expune cinci lucrări (decembrie, 1890).
În martie 1891, Luchian a plecat la Paris şi s-a stabilit în Cartierul Latin. Dar, murindu-i mama, revine în România în februarie 1892. Pleacă la Paris, în toamna anului 1892, şi se înscrie la Academia Julian. Din 1893 e la Bucureşti, unde expune patru lucrări la expoziţia „Cercului artistic”; în anul următor – opt lucrări. Este ales membru al juriului „Expoziţiei anuale a ariştilor în viaţă”. La 1895 a fost ales vicepreşedinte al asociaţiei „Cercului artistic”.
Ştefan Luchian a participat cu peste 20 de lucrări la vernisajul expoziţiei societăţii „Ileana” (1897). Critica de artă a întâmpinat elogios lucrările lui Luchian. Era remarcat caracterul lor modern. A terminat, împreună cu alţi doi pictori, zugrăvirea bisericii din Alexandria (1898). În 1898-1899 a purtat corespondenţă cu tânăra Cecilia Vasilescu, însă boala pictorului, începută în decembrie 1898, a determinat eşuarea tentativelor de căsătorie. (Cui îi trebuie soţ bolnav?). Prin martie 1899, Luchian nu putea ieşi din casă. Îşi revine şi în lunile mai-iunie a lucrat la Tulcea, terminând zugrăvirea bisericii catedrale. La sfârşitul lui 1899, a expus cinci pasteluri şi două picturi la „Expoziţia pictorilor în viaţă”. Din aceste lucrări, două pasteluri au fost selectate pentru Expoziţia Universală din Paris (1900).
La 1900 a apărut revista literar-artistică „Ileana”. Şt. Luchian era redactor pentru partea artistică. În 1901 Luchian a lucrat intens, mult. A făcut pasteluri, a executat panouri decorative pentru frontispiciul clădirii Palatului Funcţionarilor Publici din Piaţa Victoriei, a terminat pictarea bisericii Brezoianu, a realizat patru panouri decorative pentru casa lui Victor Antonescu, a făcut picturi şi a participat la o expoziţie din Ateneu cu 11 lucrări . Cea mai importantă – „Safta florăreasa”- capodoperă, expresie a primului stil al lui Şt.Luchian.
Dar îl atacă boala nemiloasă. Paralizat, este internat la Spitalul Pantelimon (15 decembrie 1901). A fost îngrijit de către profesorul neurolog G. Marinescu. Din spital a fost externat în martie 1902. Mergea în băţ.
Prezintă 11 lucrări la prima expoziţie a „Tinerimii artistice”. Vara, în iulie-august, primeşte o cură de tratament la Govora, în septembrie – la Poiana –Ialomiţa. Între anii 1903-1912, continuă să lucreze intens, modificându-şi treptat stilul plastic, paricipând la expoziţii în ţară şi peste hotare (la Atena, la Kunsterein), acordă interviuri, în care îşi expune convingerile artistice. În aprilie 1906, Virgil Cioflec, într-un articol publicat în „Viaţa literară şi aristică”, l-a numit pe Ştefan Luchian „cel mai mare artist-pictor pe care îl avem noi după Grigorescu”.
După o aflare la mănăstirea Brebu, în 1908, Luchian prezintă peste 30 de peisaje într-un stil nou, cu soluţii originale ale redării spaţiului în pictură. La 8 mai 1909, lui Şt.Luchian i s-a conferit medalia Beni Merenti cl.1. Succes material şi de critică la expoziţia personală din Ateneu (1910). Opere semnificative pentru ultumul stil al lui Şt.Luchian: „Autoportretul”, „Cap de bătrân”.
La începutul anului 1911, a avut loc o gravă revenire a bolii lui Luchian. Pictorul a fost internat în sanatoriul Dr. Margaritescu. Şt. Luchian, în 1912, participă cu nouă lucrări la expoziţia „Tinerimii artistice”. Opere definitorii ale ultimului stl de evoliţie artistică al lui Luchian: „Fetiţa cu portocală”, „Lăutul”. Marele pictor, aflat în suferinţă, a fost vizitat, în 1913, de Nicolae Tonitza. Acesta, precum alţi pictori români, va fi influenţat de opera lui Luchian. Între 1913-1915, Şt.Luchian a participat la cinci expoziţii. Ultimul tablou – „Interior (Lorica)”. Ultima oară a expus opt lucrări la Expoziţia oficială (1915).
Boala progresa. Marele pictor român, Ştefan Luchian a decedat la 27 iunie 1916. A fost înmormântat la cimitirul Bellu. Un număr întreg al revistei lui Tudor Argezi a fost consacrat operei lui Şt. Luchian.
Practicând diverse tehnici (ulei, pastel, acuarelă), abordând o tematică variată , diverse genuri – peisaj rustic („Sălciile de la Chiajna”, „Fântâna de la Brebu”), peisaj citadin („Gheretă din Filantropia”), portrete („Safta florăreasa”, „Un zugrav”), compoziţii („La împărţitul porumbului”), natură statică – predominând florile, Ştefan Luchian a creat opere de artă străbătute de un cald umanism, de emoţii puternice. El a produs sinteze cromatice proprii, deschizătoare de drumuri. Ştefan Luchian a declanşat revirimentul cromatic pe care liderii picturii franceze nu au reuşit să-l realizeze. Opera lui Ştefan Luchian reprezintă un moment important în dezvoltarea picturii româneşti moderne.
Lasă un răspuns