Ştefan Luchian și dezvoltarea picturii româneşti moderne

Marele pictor român, Ştefan Luchian s-a născut la Ştefăneşti (jud. Botoşani) la 1 februarie 1868 în familia maiorului Dumitru Luchian şi a Elenei (n. Chiriacescu). La 1873, familia Luchian s-a mutat la Bucureşti, iar peste patru ani moare capul familiei. A învăţat în clasele a I-a şi a II-a a Gimnaziului „Sf. Sava” din Bucureşti, din 1884 a continuat studiile gimnaziale la pensionatul Şeicaru.

Prima pictură cunoscută de a lui Luchian datează din 1884. Din 1885 el frecventează Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi studiază flautul la Conservator. Prin concurs, la 1889, a intrat la Akademie der Bilden Kunste din Munchen. În iunie 1890, s-a reîntors în ţară. Revista „Generaţia viitoare” i-a publicat poezia „Sub cămăşi de borangic”. Pentru prima oară, în cadrul primei expoziţii la Ateneul Român a asociaţiei artistice „Cercul artistic”, Şt. Luchian expune cinci lucrări (decembrie, 1890).

În martie 1891, Luchian a plecat la Paris şi s-a stabilit în Cartierul Latin. Dar, murindu-i  mama, revine în România în februarie 1892. Pleacă la Paris, în toamna anului 1892, şi se înscrie la Academia Julian. Din 1893 e la Bucureşti, unde expune patru lucrări la expoziţia „Cercului artistic”; în anul următor – opt lucrări. Este ales membru al juriului „Expoziţiei anuale a ariştilor în viaţă”. La 1895 a fost ales vicepreşedinte al asociaţiei „Cercului artistic”.

Ştefan Luchian a participat cu peste 20 de lucrări la vernisajul expoziţiei societăţii „Ileana” (1897). Critica de artă a întâmpinat elogios lucrările lui Luchian. Era remarcat caracterul lor modern. A terminat, împreună cu alţi doi pictori, zugrăvirea bisericii din Alexandria (1898). În 1898-1899 a purtat corespondenţă cu tânăra Cecilia Vasilescu, însă boala pictorului, începută în decembrie 1898, a determinat eşuarea tentativelor de căsătorie. (Cui îi trebuie soţ bolnav?). Prin martie 1899, Luchian nu putea ieşi din casă. Îşi revine şi în lunile mai-iunie a lucrat la Tulcea, terminând zugrăvirea bisericii catedrale. La sfârşitul lui 1899, a expus cinci pasteluri şi două picturi la „Expoziţia pictorilor în viaţă”. Din aceste lucrări, două pasteluri au fost selectate pentru Expoziţia Universală din Paris (1900).

La 1900 a apărut revista literar-artistică „Ileana”. Şt. Luchian era redactor pentru partea artistică. În 1901 Luchian a lucrat intens, mult. A făcut pasteluri, a executat panouri decorative pentru frontispiciul clădirii Palatului Funcţionarilor Publici din Piaţa Victoriei, a terminat pictarea bisericii Brezoianu, a realizat patru panouri decorative pentru casa lui Victor Antonescu, a făcut picturi şi a participat la o expoziţie din Ateneu cu 11 lucrări . Cea mai importantă – „Safta florăreasa”- capodoperă, expresie a primului stil al lui Şt.Luchian.

Dar îl atacă boala nemiloasă. Paralizat, este internat la Spitalul Pantelimon (15 decembrie 1901). A fost îngrijit de către profesorul neurolog G. Marinescu. Din spital a fost externat în martie 1902. Mergea în băţ.

Prezintă 11 lucrări la prima expoziţie a „Tinerimii artistice”. Vara, în iulie-august, primeşte o cură de tratament la Govora, în septembrie – la Poiana –Ialomiţa. Între anii 1903-1912, continuă să lucreze intens, modificându-şi treptat stilul plastic, paricipând la expoziţii  în ţară şi peste hotare (la Atena, la Kunsterein), acordă interviuri, în care îşi expune convingerile artistice. În aprilie 1906, Virgil Cioflec, într-un articol publicat în „Viaţa literară şi aristică”, l-a numit pe Ştefan Luchian „cel mai mare artist-pictor pe care îl avem noi după Grigorescu”.

După o aflare la mănăstirea Brebu, în 1908, Luchian prezintă peste 30 de peisaje într-un stil nou, cu soluţii originale ale redării spaţiului în pictură. La 8 mai 1909, lui Şt.Luchian i s-a conferit medalia Beni Merenti cl.1. Succes material şi de critică la expoziţia personală din Ateneu (1910). Opere semnificative pentru ultumul stil al lui Şt.Luchian: „Autoportretul”, „Cap de bătrân”.

La începutul anului 1911, a avut loc o gravă revenire a bolii lui Luchian. Pictorul a fost internat în sanatoriul Dr. Margaritescu. Şt. Luchian, în 1912, participă cu nouă lucrări la expoziţia „Tinerimii artistice”. Opere definitorii ale ultimului stl de evoliţie artistică al lui Luchian: „Fetiţa cu portocală”, „Lăutul”. Marele pictor, aflat în suferinţă, a fost vizitat, în 1913, de Nicolae Tonitza. Acesta, precum alţi pictori români, va fi influenţat de opera lui Luchian. Între 1913-1915, Şt.Luchian a participat la cinci expoziţii. Ultimul tablou – „Interior (Lorica)”. Ultima oară a expus opt lucrări la Expoziţia oficială (1915).

Boala progresa. Marele pictor român, Ştefan Luchian a decedat la 27 iunie 1916.  A fost înmormântat la cimitirul Bellu. Un număr întreg al revistei lui Tudor Argezi a fost consacrat operei lui Şt. Luchian.

Practicând diverse tehnici (ulei, pastel, acuarelă), abordând o tematică variată , diverse genuri – peisaj rustic („Sălciile de la Chiajna”, „Fântâna de la Brebu”), peisaj citadin („Gheretă din Filantropia”), portrete („Safta florăreasa”, „Un zugrav”), compoziţii („La împărţitul porumbului”), natură statică – predominând florile, Ştefan Luchian a creat opere de artă străbătute de un cald umanism, de emoţii puternice. El a produs sinteze cromatice proprii, deschizătoare de drumuri. Ştefan Luchian  a declanşat revirimentul cromatic pe care liderii picturii franceze nu au reuşit să-l realizeze. Opera lui Ştefan Luchian reprezintă un moment important în dezvoltarea picturii româneşti moderne.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*